Am revenit în BoOKoteca BlogulLor şi m-am gândit să vă provoc la un joc imaginar. O oră. Atât va dura jocul. Va provoc să staţi o oră în camera voastră, să închideţi televizorul, să scoateţi cablul de net din laptop sau să închideţi router-ul wireless, să ascundeţi telefonul comutat pe silenţios în cosul de rufe, să încuiaţi uşa şi să vă aşezaţi confortabil pe pat. Închideţi ochii timp de 5 minute… deschideţi-i uşor, asemeni momentului în care vă feriţi de razele soarelui, dar sunteţi totuşi curioşi să vedeţi mai mult şi urmăriţi, detaliaţi imaginile, vorbiţi despre ce percepeţi.

Din ce punct aţi pleca, care este primul flash, prima secvenţă pe care o recunoaşteţi ? Gândiţi-vă că nu aveţi nimic de făcut decât să urmăriţi fiecare obiect din cameră, să-l descrieţi, să-l analizaţi ca şi când l-aţi vedea pentru prima oară, să-l atingeţi, să păşiţi încet pe covorul vostru, să călătoriţi într-un cuvânt. Da, vă provoc să călătoriţi în propria voastră cameră, să redecoraţi în scris lucrurile la care ţineţi. Iar când veţi obosi, aşezaţi-vă oriunde, la orice oră, în orice poziţie doriţi.

Continuaţi să priviţi şi să descrieţi fiecare stare, fiecare gând ce vă trece prin minte. Vreţi să alergaţi, să cântaţi, să visaţi, să fiţi voi înşivă/însevă ? Nimic nu vă poate sta în cale. Închideţi şi deschideţi ochii de câte ori doriţi. Povestiţi ce vă amintiţi în legătură cu un obiect, cum l-aţi achiziţionat, ce v-a transmis, povestiţi istoria lui şi călătoriţi înspre el. Când veţi ajunge, atingeţi-l şi descrieţi. Ca într-o bucătărie când eşti presat de timp şi trebuie să faci totul perfect, să guşti din fiecare ingredient pe care l-ai pus la fiert ori prăjit pentru a putea finaliza comanda.

Povestea şi Jocul

Şi acum mă veţi întreba de ce bat câmpii şi de ce vă provoc la un astfel de joc. Autorul pe care vi-l propun astazi, adică Xavier de Maistre, şi-a creat timp de 42 de zile jocul acesta şi l-a descris în amănunt. Cartea a apărut în 1794, aşa că o provocare în 2012 nu ar strica nimănui, mai ales că sediul analizei şi percepţiei umane se află în creier. De ce nu am putea şi noi să ne gândim la lucruri, să le apropriem cât mai mult de identitatea noastră şi să le analizăm pertinent ?

Sunt curios dacă veţi reuşi să descrieţi fiecare detaliu al tabloului sau cuta de pe pat, ori gura şemineului, ori dacă pur şi simplu vă pregătiţi asemeni maestrului francez. Şi să nu rememoram timpurile contemporante lui Xavier, asta dacă nu vreţi să trageţi draperia de la fereastră şi să priviţi oameni decapitaţi în mijlocul pieţei sau alţi oameni care se bucură de acest privilegiu adus societăţii. De veţi ajunge la fereastră cu siguranţă veţi putea descrie efectul noxelor ori firul de fum ieşit din carburatorul unei maşini. Nu vă dau idei, pentru că aveţi libertatea de a descrie ce vedeţi. Acesta e jocul.

Iar dacă luaţi în serios jocul şi vă apucaţi de scris, aruncaţi-ne şi nouă materialul să îl publicăm în noua secţiune a site-ului, MANUSCRISE.

Iar Călătoria în jurul camerei se continuă în exterior în cea de-a doua nuvelă: Leprosul din cetatea anosta unde amestecul de milă şi repulsie se îmbină în relaţie bizară dintre narator şi bolnavul închis în turnul său, izolat de lume. O poveste ce reliefează capacitatea omului de a îndura boala, de a-şi accepta soarta, de a-şi vedea pe rând familia răpusă de ciumă, inclusiv pe cea care a avut curajul de a i se alatura în viaţă. De aceea naratorul urmăreşte atent destinul straniu al leprosului şi strigatul acestuia de resemnare după o companie cu care să poată schimba câteva cuvinte fară mustrări. Imunitatea personajului principal distruge însă bariera dintre bacil şi anticorpi, neutralizandu-i şi oferindu-i cititorului o adevarată lecţie de viaţă, de respect şi de prietenie.

Lectură plăcută.

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.