Florin Piersic Jr – Romantic Porno

Florin Piersic Jr – Romantic Porno

Mi-au trebuit luni bune până să mă apuc de această carte şi nu pentru că nu aveam timp sau tragere de inimă. Deseori auzeam păreri mediocre ori informaţii prea vagi, care au reuşit să mă îndepărteze puţin de cartea rosie cu o inimă întoarsă în formă de coapse şi o inimă în pântece (simbolistică evidentă). Unii îmi spuneau da, e o carte aşa şi aşa, care nu îmi transmite nimic, care are un final ciudat ce nu are treaba cu toată cartea. Nimic mai fals…

După ce mi-am potolit acest dezgust sau mai degrabă spus această stare negativă, m-am luat la trântă cu ea.

Imaginea de ansamblu a autorului o ştim, ştim cine este, ştim că e un actor bun, că e o vedeta publică, dar nu ştim prea multe despre el, omul Florin Piersic Jr., scriiitorul Florin Piersic Jr (care apropo chiar ştie meserie). A început cu Opere Cumplite, o carte de scurte povestiri şi nuvele, în care vedem faţa Bucurestiului modern sau degradant, a stupidităţii lumii şi a manechinelor lumii, a păpuşilor ce ne conduc, a inculturii şi a nonvalorii, dar în Romantic Porno privim lucrurile dintr-o nouă perspectivă.

Observăm scriitura unui autor profesionist, care cunoaşte procedee de inovare culturală, de tehnică literară. Nu elogiaz şi nu şterg picioarele nimănui, dar cartea asta mi s-a părut destul de interesantă, nu neaparat din punct de vedere al naratio (al povestii), cat mai ales din imaginea de ansamblu a pionilor pe care îi manevrează.

Romantic Porno e un joc actoricesc livresc, e o scenă de teatru pentru copii în care regizorul mişcă între doua puncte externe plăcuţele de lemn reprezentând oamenii. E o poveste în care vizionarul, omul-umbră (să-l numim aşa), ce cunoaşte totul sau mai degrabă vrea să cunoască totul, se ascunde în spatiile personajelor. Este un narator total, ce are viziunea de ansamblu şi ştie ce să facă cu personajele sale, dar care e curios în permanenţă. Aici e inovaţia, chiar dacă ştie despre ele, el nu pare a şti nimic sau nu vrea să spună, alergând împreună cu cititorul în fiecare poveste pentru a descoperi, pentru a afla ceea ce se întâmplă, pentru a descifra misteriul fiecărui story. E ca un regizor ce impune un scenariu, un demers normal al acţiunii, dar apoi se retrage şi lasă personajele să-şi facă de cap. Iar când situaţia scapă de sub control ajunge lângă ele şi pare să le întrebe, stă lângă ele până când află ce e în mintea lor, uneori chiar scormone în adâncul creierului lor.

E un narator “ciudat de bine” conturat, apare ca un non-personaj ce foncţionează ca unul veritabil, o umbră în definitiv. E vocea care devine vocea celor din jur prin vocea sa. (mamă,  am dat-o pe asta de nici eu nu o mai înţeleg 🙂 )

Iar în esenţa povestea este tripartită: este povestea omului din lună, a celui pe care naratorul nu a avut amabilitatea să-l numească (că aşa a avut el chef), actor carismatic cu priza la gagici şi roluri mărete, căruia îi pica plombele dupa o bomba sexy, cu care în prealabil face şi dragoste în maşina ei; e povestea ei, una de fapt tragică, având un soţ bogătaş bolnav de cancer şi este povestea “nebunei” făra nume, îndrăgostită peste cap de acest lunatic. (Şi mai spuneţi că nu e fain. Ce autor decide să îşi lase naratorul să povestească şi cel din urmă să nu pună nume la personaje că “aşa vrea el” ?) Şi toate manipulate practic de viaţa “nonpersonajului” ce aleargă din creier în creier sau din gură în gură pentru a afla şi pentru a relata. Un cronicar care, paradoxal, se îndrăgosteşte de personajele sale, un narator care chiar dacă e ca un fum, invizibil, vrea şi el să facă dragoste, să strângă în braţe (şi chiar o face), să lingă buzele ei (fără ca aceasta să simtă, în timp ce era penetrată de omul lunatic), să urle de plăcere. Este un spirit ce veghează asupra lor, un maestru ce şi-a creat catedrala şi pe care acum o veghează de undeva de sus, ca un zeu.

Iar în corpus, totul se reansamblează, ca un puzzle, într-o poveste de dragoste, nu neapărat porno, cât mai degraba pasională, non-conformistă.

Nu personajele sunt porno sau nu atât de mult pe cat ni le ilustrează titlul, ci vocea aceasta excitată ce vrea să-şi posedeze personajele.

Şi nu cred, cel puţin din ce am citit, că Piersic Jr. a pus special un titlu comercial, cu toate că asta a şi vizat. Este un titlu inspirat, care scoate la iveală o idee, conturează o stare de fapt, nu numai a acestui “non-personaj”, ci tocmai a oamenilor în ansamblu.

Şi pe cât de non-conformist e romanul, pe atât de lipsit este de limbajul colorat, limbaj care ar putea crea o stare de tipul cerculeţelor roşii cu dungă pe 18.

Iaraşi un punct câştigat, mai ales dacă ne gândim la pudofilii(*pudoare+fili= iubitorii de pudoare:)) celebrii ai acestei epoci.

Aşa că nu avem de pierde din această carte, din contră, cred ca am regăsi ceva al nostru, ceva intern care ne defineşte şi care ne arată că mintea noastră, oricât de organizată ar fi ea, tot aleargă de colo-colo, căutând noi spaţii de dezvoltare.

Lectură plăcută !

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

2 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Articole asemanatoare