Nici acum, după ce am reuşit să termin de citit romanul O viaţă măruntă nu am reuşit să ies din imaginarul creat de scriitoarea americană Hanyei Yanagihara. Îmi doream ca lectura să nu se fi finalizat şi să se fi prelungit ca o viaţă paralelă din care să fi avut câte ceva de învăţat. Să fi mers în paralel cu a mea şi să mă fi inspirat în situaţiile limită. Pentru că, dacă ar fi să vorbim despre impactul imaginarului din O viaţă măruntă, categoric aş spune că este unul care lasă urme vizibile la nivelul percepţiei asupra lumii.

Subiectul, aparent banal, se construieşte în jurul celor patru absolvenţi de facultate: JB, Malcolm, Willem şi Jude, ce reuşesc să-şi golească buzunarele pentru o porţie de mâncare în cartierul chinezesc, pe care şi-o împart în mod egal şi care visează la o lume mai bună. Îi surprindem de-a lungul romanului în diferite ipostaze, culminând cu realizarea în plan profesional a fiecăruia. JB –  pictor devenit celebru pentru colecţia ce-i avea în prim plan chiar pe prietenii săi, Molcolm – arhitect renumit pentru construcţiile şi imaginarul său diferit în materie de design interior, Willem –  actor premiat şi apreciat pentru rolurile variate şi Jude – poate unul dintre cei mai acerbi şi mai de neînduplecat avocaţi ai New York-ului, un adult introvertit, dar de temut pentru întreaga breaslă.

Acţiunea se înfăşoară ca o eşarfă în jurul lui Jude, singurul care păstrează o enigmă în aproape toate situaţiile în care este observat de ceilalţi. Orfan crescut şi educat de călugări, prins în vâltoarea vieţii ca într-un mecanism propriu de evadare, reuşeşte să atragă bunătatea şi sprijinul prietenilor săi. Cu grave probleme de sănătate şi tendinţe suicidale, Jude devine subiectul evoluţiei psihologice a romanului. Ne întrebăm cine este el de fapt, ce ascunde în interiorul său şi de ce viaţa sa, ajunsă la vârsta împlinirii materiale şi aparent spirituale, pare a fi mai degrabă una şubredă, care se agaţă de un anumit tipar pentru a funcţiona. În niciun moment nu pare un om care să fie prezent în propria lui viaţă, chiar dacă prietenii au consituit şi continuă să o facă un nucleu care îi dă energie şi-l distanţează de propriul trecut.

Aşa că, dacă suntem interesaţi de una dintre cele mai sănătoase cărţi în bolnăviciunea ei, dacă vom căuta să ne satisfacem propriul orgoliu şi să ne dăm seama că suntem prea mici pentru ceea ce li se poate întâmpla cu adevărat unor oameni şi dacă vom reuşi să trecem peste pudibonderii, cu siguranţă vom ajunge să-i mulţumim Hanyei Yanagihara. Şi am face-o fără să analizăm în detaliu imaginarul ei, ci pentru dovada de sinceritate şi credibilitate. Pentru că da, de departe, ea este un scriitor credibil.

Ţin să-i mulţumesc scriitoarei americane pentru tăria de a crea un roman al bolii, dar nu unul în care să fim oripilaţi, ci unul în care să conştientizăm că durerea fizică poate lua forme inimaginabile la nivelul conştiinţei. Astfel, ruşinea de sine îţi poate îngropa imaginea pe care o considerai la un moment dat despre tine, lăsând locul unei pseudoipostaze sociale, benefică doar imaginii tale, însă nu şi sănătăţii interioare. Pentru că, în definitiv, devenim tipare pentru societate, nu şi individualităţi. Însă dincolo de această mască se află prietenia adevărată, care trece cu picamerul peste zidul creat şi reuşeşte să elibereze puroiul din interior, până ajunge la starea de euforie. Însă nici acest aspect nu reuşeşte întodeauna să ne elibereze de vicii sau de părerile mai mult sau mai puţin fondate ale celor din jur.

Cert este că dincolo de aparenţe, ar fi bine să avem aproape prieteni care să vadă în noi şi lucrurile bune şi cele care ne fac rău, ca prin ajutorul lor să ajungem să ne înţelegem mai bine şi să reuşim să trecem mai uşor peste etapele mai puţin plăcute ale vieţii.

Ca o concluzie aş menţiona claritatea mesajului Hanyei Yanagihara şi lipsa celor n descrieri siropoase văzute la alte mai mari rapandule din literatură, care se cred deja în stratosferă. Scriitoarea americană a găsit îmbinarea perfectă între terapia pshihiatrică şi realitate, între durere şi plăcere şi între iubire şi suferinţă.

O recomand!

Lectură întinsă!