Sursa articolului: Hyperliteratura.ro
Cred că nu sunt singurul care se gândeşte la întrebarea asta, mai ales când vine vorba despre oameni pasionaţi de cărţi. Eu cel puţin am o mare nelămurire cu mine însumi, pe care sper să o pot rezolva. De când am lucrat în librărie, am prins inevitabil gustul cărţilor, pasiunea de a achiziţiona. Nu conta care era preţul ataşat pe spate sau că îmi aruncam jumătate de salariu. Dacă îmi plăcea cartea X, păi cartea X trebuia să fie pe raftul meu şi în cel mai scurt timp, fără ezitare. Se întâmpla, printr-o minune, să nu iasă pe poarta librăriei înspre biblioteca mea şi atunci era prăpăd.
Erau 2 opţiuni: ori nu aveam bani şi mă rodea atât de tare creierul să o devorez la mine în pat, cu lumina lămpii focusată spre pagini şi cu liniştea din jur şi, din păcate, eram nevoit sa aştept ca un copil pedepsit săptămâni întregi ori mă gândeam de o sută de ori, înainte să o iau, dacă merită. Şi ultima decizie era întotdeauna cea mai grea, pentru că mintea trecea prin procesul de autocenzură, de pasiune care trebuie îndeplinită atunci, pentru că altfel m-ar fi trântit într-o stare naşpa, de gândire raţională: „frate, ăştia sunt banii, cu ăştia trebuie să trăieşti până la sfârşitul lunii!” sau de: „no, mi se rupe, o iau!”. Dă-i, atunci, luptă tu cu tine însuţi, tu cu personalităţile tale multiple încercând să o scoţi la liman.
Totuşi, cea mai frumoasă bucurie rămânea atunci când deschideam uşa de la sufragerie şi conştientizam că le am pe toate, pe cele pe care mi le doream. Numai că bucuria se oprea în secunda când ajungeam faţă în faţă cu raftul şi pur şi simplu ochii mi se blocau pe titluri. În dreapta camerei, pe etajera de lângă pat, cartea începută cu câteva seri în urmă stătea acolo, dar nu, eu rămâneam în faţa bibliotecii, nimic nu mai conta! Şi, inevitabil, îmi trecea prin cap: „Pe asta o s-o citesc după! Baaaa nu, pe asta! Dar ia uite cât de interesantă e şi cealaltă!”.
Iar stările se schimbau în flash-uri! Îmi doream să-mi despic craniul în două şi să îngurgitez totul, toate cărţile pe care le cumpărasem, doar pentru a mă trânti înapoi în pat să-mi termin cartea aia nenorocită, începută cu câteva zile înainte.
E frustrant să-ţi vezi pasiunea faţă în faţă cu alter ego-ul tău şi să fii pus în situaţia de a alege. De multe ori reversul este cu atât mai surprinzător, pe cât de ciudat este. Îţi garantez că măcar o dată ai trecut şi tu prin starea asta. Cum e să termini cartea, să fii atât de mândru de tine, să te duci în faţa raftului şi să începi să analizezi: „Păi, am zis că o să mă apuc de asta, dar parcă nu am chef acum! Mai degrabă aş citi ceva ce m-ar ţine în priză, dar nu foarte mare, că după ceaslovul ăla nu mai ţine! Parcă nici pe asta nu aş lua-o!”. Şi aşa ajungi să fii cel mai de neînţeles om de pe faţa pământului. Eşti pus faţă în faţă cu pasiunea ta şi, parcă pe moment, frenezia cu care ai cumpărat cartea à l’époque, vorba franţuzilor, este diminuată. Am dreptate?
Şi cum să nu mă trezesc în creierii nopţii lucrând la acest articol şi să nu mă gândesc: „Mă, dar noi ce citim când de fapt nu citim nimic?”. Spune-mi tu. Tu ce citeşti când te pui în faţa bibliotecii tale şi nu te poţi decide, pentru că mintea e prea pretenţioasă? Alegi instinctiv sau alegi în funcţie de stare?
Dorian Dron
Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.
sursa foto main: nicehdwallpaper.com
1. In cazul meu alegerea finala e intotdeauna aia cu ”imi bag picioarele, o iau” si nu ma refer doar la carti.
2. Da, e frustrant. Articolul asta e bun tocmai pentru ca scoate la suprafata frustrarea. Eu am tot zis ca adun pentru pensie, dar realizez ca voi avea nevoie de o pensie cam lunga.
3. Nu citesc niciodata mai multe carti in acelasi timp, pentru ca in cazul meu asta e garantia ca nu voi termina niciuna dintre ele. Si aleg in functie de stare.