Scara AB4 a pornit de la un vis. Şi nu mi-e ruşine să o recunosc. Dacă unii scriitori se dau după tufiş şi spun că i-a lovit luceafărul inspiraţiei, eu sunt sincer. Sau aproape 🙂 Ideea de bază a romanului s-a conturat într-un vis.

De multe ori mi se întâmplă să uit visele, să uit ceea ce s-a petrecut în mintea mea pe parcursul somnului. Cu Scara AB4 a fost altfel. Visul m-a ridicat din pat şi mi-a aruncat pixul între degete şi agenda ascunsă printre badge-ul de la serviciu şi caserola cu mâncare.

Am deschis romanul prin idei simple, prin imagini ce au ramas trasate punctual. Vedeam fiecare moment al acţiunii, vedeam frame-urile ce întregeau intriga, dar îmi lipseau pasajele de legătura. Şi imaginile se conturau în jurul unui alter ego ce privea din exterior la o poveste credibilă.

Şi m-am apucat de scris aceste pasaje. Prima oară mi-am spus să le las aşa, să trecă puţin timp pentru a vedea dacă acţiunea se va întoarce la mine. Ori ea s-a întors şi m-a ambiţionat în fiecare zi în căutarea unei direcţii pe care voiam să o urmez.

Şi nimic nu a fost mai frumos decât timpul în care căutam să refac visul, să îi dau o formă limbajului cât mai aproape de conturul de dincolo de realitate. Ori lupta cu mine nu a fost uşoară.

Cel mai greu este atunci când lucrurile sunt clare în mintea noastră, dar ele ies prin tendoanele mâinii asamblate în clişee. Iar frustrarea e enormă când nu poţi să îi cauţi corespondenţa. Sau nu ciudăţenia în sine contează, ci faptul că schimbându-i forma imaginea ajunge să fie obturată, să fie supusă unei cenzuri, unui filtru denumit: să dea bine.

Mă bucur că nu au fost multe asemenea momente în romanul de faţă.

Nu aş vrea să vorbesc despre el, pentru că nu sunt în măsură să o fac. Eu sunt doar copilul care s-a jucat cu plastilina şi a creat un omuleţ pe care vrea să îl expună la o serbare. Îmi doresc ca omuleţul meu să trăiască prin voi. Vreau ca el să se formeze prin şi cu experienţa voastră.

Ori dacă vă place supranaturalul, combinat de multe ori cu o realitate de care ne lovim fără să ne fie dor, ne-am întâlnit în locul potrivit. Sau dacă vrem să regăsim un pattern familiar, cu elemente ce se înfig în rădăcinile noastre, atunci am găsit o punte de legătură.

Scara AB4 este despre oameni, despre viaţă şi sacrificiu, despre dragoste şi ură, despre muzică de calitate şi spaţii ce se transformă. Despre bătrâni şi tineri, despre telenovele şi muzică rock:

Cearceaful ud se încolăci în jurul gleznelor şi hainele ştergeau de praf catodul televizorului. Vedeai câte un tricou agăţat de ceasul cu cuc, perechea de blugi spânzurată de clanţa dormitorului şi chiloţii dantelaţi lipiţi de trupurile ude. Geamul aburit dădea în parcarea întunecată şi nu le păsa că timpul trecuse pe lângă ei. Era doar prima zi de concediu şi oricât l-ar fi bătut la cap cu curăţenia, cutiile de pizza alunecau la distanţe neregulate pe parchet. O lume cufundată în cuvertură lăsa să se vadă linia subţire a trupului, mâna ce aluneca de-a lungul taliei şi picătura de sudoare ce se scurgea uşor printre coaste.

La prima vedere chipul îşi muşca atât de puternic buzele încât frica de a nu şi le perfora creştea cu fiecare sărut. Cu ochii strânşi şi ceafa lipită de pernele moi, îşi curbă spatele într-un arc de cerc spre tavan şi se prăbuşi cu toată greutatea în moliciunea saltelei.

 

Dacă eşti interesat ai nimerit bine.

Revin cu detalii în curând!

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.