Când vine vorba despre scriitori români în general, îmi vine foarte greu să mă opresc asupra unuia, am foarte mulţi preferaţi, aşa că voi încerca pe cât de mult pot să îi prezint aici, în BoOKoteca noastră. Iar astăzi m-am descis şi voi începe cu unul dintre nominalizaţii pentru premiul Nobel de anul trecut, Mircea Cartărescu. Am stat puţin în cumpănă: ce să aleg ? Să aleg De ce iubim femeile ? (că tot e cartea lui cel mai bine vândută, după Orbitor bineînţeles), Orbitor (cartea în care a spus tot ceea ce trebuia spus şi şi-a exploatat imaginarul până la extrem), cărţile de poezii, Frumoasele Străine (sau cum era pe timpuri să fii scriitor) sau să aleg ceva care ar putea trimite inevitabil la o perioadă de descoperiri multiple, în care jocul devenea arta relaxării şi a dezvoltării congnitive ? Şi am ales Rem.

Pe bune acum, să îmi fie ruşine, dar nu mai ştiu sigur dacă Rem-ul se mai studiază în liceu sau cartea e trecuta pe lista de suplimentare pentru olimpici ? Poate mă ajută cineva să edificăm această problemă. Cert este că, dacă se studiază în liceu e mare lucru, poate aşa îşi mai aduc aminte şi băieţii cum era pe timpuri, să te joci pe afară şi nu în cuşcă.

Povestea:

Pe cât de simplă pare această nuvelă, pe atât de complexă şi halucinantă poate fi pentru cititor. Să fii un păianjen care începe să descrie experinţa de vizionar în camera sa, cocoţat în vreun colţ de draperie, care apoi interceptează şi se transpune în gândurile lui Vali, personaj narator, ce şi-o recrează în minte pe Svetlana, prima lui dragoste. După care Svetlana devine narator la 32 de ani ce vorbeşti din prisma fetei de 12. Nu mai continui, mai sunt câteva paliere, dar ameţesc şi eu în acest vertij ingenios :). În esenţă, povestea este a câtorva fetiţe carora le plăcea să se joace pe uliţele de la periferia Bucureştilor, prin anii ’60, când pământul şi mocirla acopereau spaţiul, fără ca blocurile sufocante, aranjate milimetric, să îşi facă apariţia. Povestea începe de la jocurile simple din cabina camionului abandonat din curtea protagonistei, vara la ţară, aşezate pe vechea canapea, cu motanul ascunzându-se de soare şi cu esenţa dulce acrişoară a vinilinului ce ţinea locul tapiţeriei. Iar de aici exploararea visului, ca mijloc de evadare, dar şi de interpretare. Svetlana este cea care ştie să asculte, cea care a primit simbolul din partea lui Egor, un lungan de doi metri şi optzeci de centimetri, cheia iniţiatică în decriptarea efectelor supranaturale, o scoică în formă de evantai japonez cu sidef trandafiriu. Şi chiar dacă fiecare fată a pus acest obiect sub pernă, numai Svetlana a avut visul – premoniţie. De aici şi jocul de-a regina pentru o zi, care va deveni misterul şi angoasa pentru fiecare copilă în parte, ce se va perpetua de-a lungul unei întregi vieţi.

Un univers creat din imagini suprarealistice, din esenţe şi culori, din efecte şi stări interioare, în care cu siguranţă vom întâlni modele şi tipare autentice sau inspirate, care aduc ceva din fantasticul mitologic romanesc.

În final, vă las să vă descifraţi singur rem-ul.

Lectură placută.

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.