Gura Lumii despre Scara AB4

Gura Lumii despre Scara AB4

Iată şi Gura Lumii despre Scara AB4:

Bogdan Dobre:

Faza e că eu nu am rezonat cu bunicii. Eu nu am o relație emoțională cu ei. De asta nu am putut să mă bucur de detaliile bunicilor lui Andrei. Dar am perceput și apreciat calitatea descrierii. Tot asta m-am făcut să îmi imaginez cum ar fi fost dacă ai fi ales să descrii inițierea inconștientă a lui Andrei de către bunica lui și în felul ăsta, introducerea mea, ca cititor, în lumea blestemelor și tradițiilor obscure…pt mine, parte care cred că ar fi le fel de reală… tradițiile există doar…și cred că le-a primit și Andrei odată cu dragostea bunicilor.

E drept că percep o poveste în funcție de experiența pe care o am ca cititor. Citind mai mult fantasy, Sf și horror combinat cu istorie și război, eu aleg să apreciez mai mult alunecarea în horror a romanului tău. Mi-a plăcut mult ideea de a folosi un set de credințe mai mult sau mai puțin creștine ca bază pentru cele petrecute în roman. Cred că ai o abilitate de a face descrieri foarte….ușor de văzut, simțit și mirosit. Contează foarte mult ce alegi să descrii. Am senzația că ai vrut sa fie altceva cartea asta și…cumva ai derapat într-un horror foarte bun. Da…ai lăsat spații de interpretare și informație lipsă…de care mărturisesc că nu sunt foarte încântat. Ideea de a scrie o poveste puzzle, în care nu înțelegi mai nimic la început dar pe parcurs capătă sens, e foarte ok. Dar să mă lași cu întrebări neclarificate și să nu ai nici alte romane care sa reia povestea și să umple golurile..nu îmi surâde. Mi-ar plăcea să mai scrii despre blesteme și crezuri băbești și să le integrezi mai bine în poveștile tale. Ai un talent excepțional de a descrie exorcizări, crucificări de copii, posedări, ritualuri, sex și senzații foarte umane și plauzibile ( ai descris genial teama, greața, mila și excitarea pe care le simțea Andrei concomitent, în timp ce Angi era posedată și se masturba în timp ce preotul încearca să o exorcizeze). Repet poți să scrii horror foarte bun. Nu am înțeles nici până acum de ce ai lăsat această parte a creației tale nepromovată, abia pomenită și asta foarte vag și diluat…și ai ales să promovezi nostalgia… Este foarte bine totuși că fiecare vine și ia ce îi place. 😂

 Nu mă înjura, am fost sincer.

Sunt în continuare uimit că mai nimeni nu spune ceva de ultimile 70 de pagini

Mă jur că nu înteleg.

Faza e că mi-am plăcut foarte mult partea cu posedările, cu ritualul, botezul, sacrificiul părintelui, exorcizarea, descrierile sunt foarte bune: mesajele care se scurg, draperia care nu se mișcă, cum e arsă carnea mâinii de cruce. De asta vroiam să știu mai multe de blestem și să fie integrat mai detaliat. Doar că a zis maică-sa odată să moară, să facă, să dreagă… și s-au făcut mi se pare puțin. Ca și lipsa mai multor informații despre părinții lui Andrei și a relațiilor dintre ei și bunici, dacă au ascultat sau nu de credințe, dacă au încercat și ei sa lupte sau nu cu blestemul și dacă nu decembrie, dacă da, ce s-au întâmplat….multe, multe lucruri care rămân în pom și aș vrea să mi le spui, nu sa le gândesc eu. Eu nu înțeleg faza asta cu imaginarul. Nu mi-au plăcut poveștile scrise așa. Imaginația mea se dezvoltă citind povești încheiate. Nici nu știi cât îl urăsc pe Martin că nu a publicat ultima carte din Song of fire and ice.😂

 

Carla Schoppel:

Romanul mi-a atras atenţia iniţial datorită unor artificii banale: nostalgia pentru imaginarul din jurul blocului (scara, vecinii, legăturile ţesute în interiorul acestui microunivers fad) şi amintirea muzicii trupei AB4. Pe măsură ce am pătruns în naraţiune, Scara AB4 a însemnat o nouă perspectivă asupra realităţii, care s-a modificat graţie evenimentelor şi dinamismului creat de personaje.

Pe de o parte, povestea are o componentă raţională clară, izvorâtă tocmai din spaţiul rigid al scării, al blocului şi al lucrurilor mărunte care se petrec aici. Pe de altă parte, supranaturalul m-a plasat într-un loc straniu, unde surpriza situaţiilor iraţionale nu şi-a pierdut în vreun fel credibilitatea sau realitatea. Liantul vis-realitate reuşeşte să compună imagini vizuale puternice şi vii, susţinute de posibilităţile infinite ale fantasticului. Tabloul bunicii care se clatină în cuiul bont, halucinaţia care îşi face loc violent în ceea ce socotim real, precum şi muzica ce acompaniază perfect întâmplările sunt scene bruşte şi înfricoşătoare care pândesc la colţul cărţii. Acestea obligă cititorul să creadă că realitatea nu exclude onirismul sau întâlnirea contrariilor.

“De pe fundalul cristelniţei se auzi un gong, ca o lovitură de clopot şi apa începu să vibreze, să formeze cercurile concentrice, din interior spre exterior.”

Într-o circularitate asemănătoare, autorul trece personajele prin numeroase planuri ale realului, până când personalitatea lor e completă. Lumea construită în jurul lor se dărâmă şi se reface. Fiecare întâmplare apare ca o boală a realităţii care trebuie purtată ca o cruce pentru a se împlini destinul tuturor. Asemenea personajelor puse la încercare, cititorul traversează şi el obstacolele bizare, punând la îndoială tot ceea ce socotea că este veridic. Dificultăţile se referă atât la acceptarea fantasticului, cât şi la metamorfoza proprie.

Catifeaua, jocurile de oglinzi, zâmbetele malefice sau componentele imaginarului funerar funcţionează ca o lume care se închide şi se deschide continuu, până când personajele îşi acceptă schimbarea. Slujba religioasă, incantaţiile, lupta pentru omogenitatea realului sunt lucruri care evidenţiază capacitatea personajelor de a depăşi prejudecăţile şi credinţele pentru a ajunge la realitatea lucrului, complet detaşat de percepţia obişnuită. Astfel, protagoniştii se dizolvă în scară, în sufragerii familiare, în mirosul de hoit şi urină răscolit de caniculă. Tot ceea ce este mai uman şi mai simplu este sublimat de evenimentele stranii, motiv pentru care iertarea, credinţa şi spaima rămân simple bagaje vechi, pe care personajele le poartă până la finalul romanului.

Paul Şerban:

În primul lui roman “ca la carte”, Dodo ne prezintă un tablou macabru, cu lux de amănunte. Datorită bogăției imaginilor contrastante, cădem, împreună cu personajul principal, pe toboganul nostalgiei și al nebuniei. Textul de față este unul conflictual… delicios de conflictual. Pe alocuri am fost de partea personajelor, alteori îmi venea să țip la ele că sunt proaste și eu știu mai bine. O carte ce stârnește o astfel de reacție nu trebuie să lipsească din biblioteca personală.

Irina Dana:

Ok, să vorbim de literatură 🙂

Ce mi-a plăcut foarte mult.. Descrierea.. Vreau să spun că practic am simțit locul, mirosul atât din scară cât și din biserică şi apartament.

La modul.. Simțeam mirosul de tămâie și ceapă prăjită și restul.. Asta a fost supeeeer!

Ce m-a surprins foarte tare , aproape de șoc.. Ai râde, dar scenele alea mai.. Erotice ca să zic așa.. Au deschis fel şi fel de fantezii în mine.. Şi vorbesc foarte serios.. (Blush)

Da, chiar sunt, mai ales dacă ai imaginația bogata din punctul asta de vedere :))

La un moment dat am avut impresia că am pierdut firul povestirii, nu înțelegeam legătura dintre preot și apartament, am rumegat eu acțiunea și până la urmă am continuat și m-am prins.

Am şi lăcrimat la câteva pasaje pentru că m-am identificat cu unele cadre.. Însă aici este vorba de mine, nu neapărat de ce ar interpreta restul cititorilor..

Mai exact, partea cu cazutul de la balcon, e o scenă destul de șocantă pe care am retrăit-o, partea cu bunica moartă (mi-am pierdut și eu bunica anul ăsta și nu știu.. A fost trist), partea cu convulsiile, genul de crize de epilepsie.. Astea sunt niște puncte mai sensibile şi m-au emoționat mai mult decât aș fi crezut, dar ți-am zis.. Am făcut într-un fel parte din acțiune.

Bineînțeles, cel mai mult mi-a plăcut Nicu, mi se pare un om puternic, dar cu suflet bun, încă rebel și cu spirit tânăr..

Nu mi-a plăcut de Angi, nu mi s-a părut nici înțelegătoare, nici destul de feminină… Prea bitchy pentru mine

Partea cu magia și descântecele m-au depășit un pic pentru că a fost o premieră pentru mine. Tot ce am citit legat de magie au fost niște cărți din copilărie, aici era deja ceva serios, oricum tare partea cu mesajele ascunse, semnele, tămâia..

Alt lucru, mi-a luat ceva până să prind ideea în ce timp se petrece acțiunea, inițial am avut impresia că e pe vremea comunismului până la “acasăăă”

Ideea e că, din cât te cunosc eu, sunt niște gânduri de alte tale, detalii despre tine şi viața ta ascunse în povestea cărții. Probabil să fii identificat și eu câteva, dar o să mă mai uit o dată ca să văd sigur.

Și, cel mai probabil, persoanele din jurul tău care într-adevar te cunosc ar știi mult mai multe.

Mie mi-a dat impresia că ai trăit multe dintre emoțiile din carte și asta e impresionant.

Nu pare scrisă doar așa, din exterior, ci părea că te-ai implicat destul de mult, sufletește vorbind.

Nu ştiu dacă înțelegi ceva din ce am scris, ti-am zis ca nu ma pricep la cuvinte, în capul meu sună mult mai bine :))

Am rămas cu niște întrebări și aș vrea să îmi dau seama dacă am omis eu vreun detaliu

Una ar fi.. Ce s-a întâmplat cu părinții lui Andrei? Am impresia ca se aduce o dată vorba de ei, dar atât..

Apropo.. Să știi că a tras şi mama cu ochiul…

I-am citit câteva pasaje și a vrut şi ea să afle mai multe..

E bine că nu te superi că trăgând cu ochiul a ajuns pe la pagina 60..

Nu am citit până acum cărți care să aibă elemente magice, incantații sau blesteme

Da, ultima parte chiar m-a ținut în priză.

Pentru că deja se schimbase situația. Per total, romanul mi-a plăcut.

Și uite că am citit şi eu cărți cu magie, ce e drept, mi-e mai greu să îmi imaginez acțiunea.. Și nici nu vreau să pierd detaliile.

Dar din câte mi-ai zis și tu, am înţeles-o destul de bine.

Zoe Larisa Bădoiu:

” Povestea e foarte bine susţinută şi ca ritm şi ca reţea de fire epice, trimiterile livreşti fiind atât de subtil incluse în folclorul autohton. Legătura dintre macabru şi renaştere spirituală a fost dihotomia preferată de-a lungul lecturii. M-a atras de-a dreptul limpezimea ideilor, chiar şi în momentele de flux al conştiinţei. Trimiterea la originar, la tradiţii, norme, dar mai ales la pântecul familial prin plasarea părinţilor şi a originii în faţa a tot şi toate. Dincolo de ideea de blestem e ideea de familie, de generaţie, de perpetuare a ceva ce aparţine, nu poţi să încerci să forţezi apartenenţa.

Scriitura are poate cel mai mare câştig prin imprevizibilitate. Atunci când crezi că ai desluşit, când crezi că poţi să anticipezi, în momentul acela, tu, dragă scriitorule, dai lumea peste cap şi trezeşti în sufletul meu, al cititorului senzaţia că de fapt nu ştii nimic, iar că totul se poate schimba într-o fracţiune de secundă. Romanul nu îţi dă voie să te pierzi, dar îţi ridică atât de multe semne de întrebare încât nu ştii dacă personajele sunt cu tine la masă şi te observă cum reacţionezi, sau tu le observi în continuare pe ele.

Simetria de pe parcursul textului prin fraze reluate, anunţul din scara blocului, imaginea bunicilor, a păstrat atenţia nestrămutată. A făcut din roman, un film pe care îl vezi în mai multe ecrane, toate unindu-se în final. Finalul, din punctul ăsta de vedere, a fost un cutremur de simţuri, după ce toate plăcile tectonice din capitole s-au întâlnit. A fost o explozie mult-aşteptata în care renaşterea, botezul şi Mântuirea au readus big-bangul unui nou început, unei noi şanse la viaţă.

Pe Andrei l-am simţit ca pe un readus la viaţa din poveştile cu doctorul din Frankenstein, care odată renăscut, nu se mai recunoaşte şi nu mai ştie nimic din experienţa a priori. Personajele în general sunt extrem de puternice şi se vădeşte locul fiecăruia în acţiune. Destinele lor însă, sunt enervant (în sensul bun) de umane.”

 

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.