Ascult de 9 ani TROOPER şi nu mi-e ruşine ! Acesta ar cam fi moto-ul meu în faţa unora şi al altora. Ascult de 9 ani TROOPER, o formaţie de rock autentic din Târgovişte, la 20 de kilometrii de zona mea natală, o familie (mai degrabă decât trupă ) rock.

Ţin minte că eram în liceu şi profa de română, care era mama prietenei lui Coiotu’, mă întreba ce muzică ascult (eram cam printr-a 10-a). Şi pe lângă Phoenix, Celelalte Cuvinte, Holograf (în vremurile bune), Iris, Cargo, etc. (vorbim aici numai de cele româneşti) i-am răspuns Trooper şi m-a întrebat: „păi cum, de unde ştii de ei ?” Sunt târgovişteni şi sunt tari ca munţii, sunt tari în ceea ce fac, i-am raspuns. Şi de atunci am avut toate albumele originale.

Dar nu despre poveşti şi amintiri vreau sa va vorbesc, ci despre ei. M-au cucerit cu Amintiri, Strigăt, Cântecul Lebedei, Zorii unei Zile noi, Ce a fost a fost, Doar a mea, Pentru tot ce a fost şi apoi am trecut prin Dorinţa (care între timp a devenit variantă acustică, ce îmi place la nebunie), Coverurile după Iris: Pământul îl cuprind, Tu Doar…

Am trecut şi prin Electric, primul album ţiplat, original, primit de la băieţi şi adus tot de profa de română, un album heavy, în spiritul primelor concerte, dar cu balade pe care le-am şi le ascult cu drag: Plaja Amintirilor, Rătăcit pe drumul vieţii şi apogeul prelucrat după Chrom Dioxid: Testament şi ultima O viaţa este prea mult (ştie Coiotul ce a facut acolo).

Şi vreau să mă opresc, fără a crede că am făcut doar o enumerare de piese pe care oricine o putea face, doar intrând pe site la discografie. Mă opresc pentru că urmează 3 albume care pe mine, unu,  m-au surprins plăcut şi la care ţin: Vlad Ţepeş – Poemele Valahiei, Voodoo şi ultimul ATMOSFERA; (am evitat voit Rock and Roll pozitiv).

Mi-am trăit anii cei mai frumoşi cu această formaţie, am învăţat ce înseamnă pasinea şi sacrificiul pentru muzică, am trăit concerte unice, cu prieteni şi atmosferă caldă, am văzut cum se cântă din plăcere şi apoi cum se poate ajunge pe cele mai mari scene ale ţării. Când alergam cu trenul spre Târgovişte şi ne întâlneam cu prietenii din Pucioasa şi cei din cetatea domnească şi mergeam la un vin fiert la halbă şi apoi ne mai rămâneau 10 minute sa alergăm în celălalt capăt al oraşului să intrăm în sala troopeţilor.

Dar am spus că mă opresc din amintiri. O voi face, numai după ce vă voi mai spune una d-aia bună, vorba maestrului Piersic.

Acum câţiva ani am mers cu taică-meu la Zilele Cetăţii şi troopeţii au pus Poemele Valahiei pe scena de pe ruine. O bijuterie compoziţională, cu orchestră simfonică şi voci de tenori în background. Cred, dacă nu mă înşel, că e a doua formaţie din ţară, în afară de formaţiile de tip simfonic, care cântă live cu o orchestră, după Phoenix. Bineînţeles că de aici a început şi apropierea tatălui meu de muzica Trooper. (Şi chiar îi place. Gândiţi-vă la un rockăr educat în spiritul Pink Floyd, Depp, Led, Janis, Santana, Clapton etc.) Mi-a spus atunci un lucru, pe care băieţii, inevitabil, l-au atins, „tată, ăştia or să evolueze şi or să scoate albume din ce în ce mai bune.” Dovadă: Poemele Valahiei, Voodoo şi ATMOSFERA. Voi începe cronologic cu Vlad Ţepeş.

Vlad Tepes – Poemele Valahiei

Sincer vă spun că am ascultat albumul extrem de curios, mai ales că a fost anunţat, pe drept, fiind a 3-a capodoperă rock (operă rock) a ţării, după Catafabule şi Zamolxe (va mai ieşi una, luna asta, a lui Kappl pe un libret de Victor Cârcu – Meşterul Manole)

Băieţii au reuşit să completeze un puzzle despre viaţa lui Vlad Ţepeş, de la naştere până la moarte, ajutaţi şi de scriitorul Vasile Lupaşc, autorul romanului istoric: “Răstignit între cruci”. O opera rock cu schimbări de regiştrii, cu schimbări de ritm şi cu o atmosfera apropiată de acea epoca măreaţă. Şi cine putea să creeze mai bine o astfel de opera rock, dacă nu Trooper, formaţia Cetăţii de Scaun, a Târgoviştei, care locuieşte la câţiva metrii de Turnul Chindia şi ruinele Curţii Domneşti. Iar tensiunea prin care a trecut domnitorul este electrizată prin riff-uri de chitară şi solo-uri de calitate. Albumul chiar merită. Pentru cei care nu au apucat să îl asculte, site-ul băieţilor sau youtub-ul e plin.

Voodoo

Personal, am crezut că Vlad Ţepeş – Poemele Valahiei a fost apogeul discografiei, apogeul creaţiei lor, dar m-am înşelat. Troopeţii chiar îi dau bine de tot. Aşa că, nu s-au culcat pe lauri şi au scos Voodoo – un album ciudat aş spune, frustrant (vorba americanului), care îţi aduce o stare de angoasă, dar care te şi eliberează din delirum tremens şi îţi calmează pornirile animalice din interior. Călătoria e una din piesele mele preferate , o piesă care reprezintă de fapt viaţa fiecăruia din noi în impactul cu o barieră, cu un hop. Este, de fapt, călătoria, drumul ce îl urmăm cu bune şi rele, din care avem sau nu ceva de învăţat. Este, din punct de vedere al mesajului, cea mai reprezentativă piesă de-ale lu’ Balauru’, prin ea, de fapt, îi vedem şi viaţă lui. Mă voi opri la instrumentalul Rădăcini de lume care chiar s-a jucat frumos cu ciocănelul şi cu nicovală din urechea mea, o piesă simplă ce trimite inevitabil la celălalt album Poemele Valahiei; o piesă cu iz oriental-balcanic, mioritic, autohton, oricum vreţi voi să îi spuneţi (prin schimbarea regiştrilor muzicali poţi simţi aceste stări, trăiri). Şi voi finaliza cu Până când moartea ne va despărţi, o piesă pe care aş vrea să o ascult live, o piesă care ar putea schimbă ceva din mentalitatea şi modul de viaţă al unor indivizi care preferă să-şi vadă soţia şi copilul morţi, de mâna lor, în euforia alcoolului, drogurilor sau a altor factori externi. Această piesă ce închide albumul mi-a transmis fiorii aceia reci, gheaţă pe care întâmplător o scapi pe spatele înfierbântat. Este o piesă perfect-compoziţională care are şi un mesaj pe măsură. La origini a fost ideea unei campanii împotriva violenţei în familie. Chiar aş vrea să se implementeze acest proiect şi să se implice şi televiziunile avide după cancan şi show de 2 bani, care sunt plătite până în măduva lipsei de bun simt şi respect de către măştile pe post de vedete din ţară noastră; să facă promovarea unei cauze, poate putem să schimbăm ceva.

Iar albumul vine în prelungirea Poemelor Valahiei, deci, va puteţi imagina ce a ieşit.

ATMOSFERA

Dar !!! DAAAR !!! A venit şi toamna lui 2013, adică iaca acu, şi a apărut noul album: ATMOSFERA ! Mai fraţilor, mai troopeţilor, voi nu va mai opriţi ?! Cum Doamne iartă-mă l-aţi scos şi pe ăsta, cât aţi stat să combinaţi toate aceste note şi să scoateţi aşa ceva. E un album profi şi îmi place enorm formulă pe care aţi găsit-o. Dacă până în Voodoo băieţii au scos CD-uri, că, de, aşa era industria (bineînţeles că piaţa cd-urilor este în cădere liberă şi trebuia să se reinventeze), pentru Voodoo au vândut stick-uri cu albumul (format mp3 şi wave), concertul, un poster şi păpuşa Voodoo (excelentă alegere, şi acum păpuşa mea stă în bibliotecă!!!) Iar pentru Atmosfera, care deja din titlu anunţă o stare de fapt a băieţilor în legătură cu publicul lor, au găsit streaming-ul pe youtube, o idee ingenioasă. Atmosfera e dincolo de bani, greutăţi, baruri pline de fum, alergătura dintre oraşe, problemele de drum, sonorizare, dureri de degete sau răguşeală. Atmosfera este ceea ce leagă trupa de fanii ei, atmosfera este de ceea ce ar trebui să ţinem cont. Ei ne sunt prieteni, asta au vrut dintotdeauna, să fie prieteni cu fanii lor. Nu sunt cu fumuri în cap, sunt oameni în care şi oase care interacţionează şi care fac totul din pasiune. Iar troopetii chiar trag câteva semnale de alarmă. (Paranteză) Pe fiecare album, dacă îl asculţi atent, vei găsi una sau două piese cu mesaj direct, simplu şi cu bătaie lungă. Pe Rock and Roll pozitiv sunt piese cu mesaj antidrog (Moartea albă, etc.), pe Voodoo este Până când moartea ne va despărţi iar pe ATMOSFERA, cea mai puternică piesă cu limbaj clar este Pe aici nu se trece !, o piesă care ar trebui să deschidă minţile politicienilor, minţile noastre şi să ne înveţe să spunem NU !

Este ceea ce Covaci de la Phoenix a tot spus timp de câţiva ani despre poporul român, care nu are şira spinării şi despre ideea de a refuză ceea ce ni se induce cu zăhărelul de către alţii. Aşa că, această piesă este ultima şansă de rezistenţă, ultimul ecou. Ţinem sau nu ţinem cont, dar înainte, pe timpuri, pe aici nu se trece să ştii ! se respectă că regulă de lege, scrisă cu sângele vărsat al duşmanilor. Acum fiecare face ce vrea şi cum îl taie capul. Este o piesă care te ridică de pe scaun şi îţi mişcă picioarele, dar până la urmă noi decidem ce trebuie să facem, ei şi-au făcut datoria morală de a ne împinge de la spate. Şi să o asculţi pe stradă :)), să reuşeşti să îţi injectezi sound-ul în creier şi să îmi spui cum te simţi. Eu sunt imediat transpus în Ghost Rider, lăsând în urmă flăcări pe stradă. Dar no, eu sunt eu !! A două piesă care mi-a atras atenţia este baladă Zi după Zi cu Miţă de la Bere Gratis. Mereu am fost fascinat după baladele rock şi mereu le-am căutat (mai ales în ţară noastră dragă). Cred că am ceva în mine care vibrează la liniile pronunţate de chitară electroacustică. Datorită acestui lucru am şi eu o formaţie folk-rock-alternativ :)))

Zi dupa zi are ceva, are un iz de toamna ce te pune pe gânduri, e o piesa care îţi da acel gram de nebunie, dar te şi introduce într-un colţ de cameră. Este o piesă a călătoriei, se aseamănă un pic la mesaj cu Călătoria de pe Voodoo, numai că aici fugim noi, lăsăm lucrurile în urmă şi nu putem ştii ce se va întâmpla în prezent sau viitor. Dar ideea centrală este mai degrabă sugerată, este o formă de melancolie, este asemeni unei plimbări prin parcul gol pe timp de ploaie, doar tu şi gândurile tale. Basculând însă prin stări şi atingând centrul, vom observă şi lumina la care putem ajunge. Înlăturând “durerea unui timp trecut” şi a anilor risipiţi în zadar, ai putea să priveşti mai departe. Zi după zi, o baladă adevărată. Şi pentru că tot am vorbit despre o piesă instrumentală, voi alege şi aici una: Rădăcini de apă ! (Paranteză!!) Am observat, în timp ce scriam, că pe Atmosfera, Trooper, de fapt, a făcut un salt în timp şi a dat un răspuns albumelor anterioare. Par exemple: În stele (partea I) – compoziţie Balaur cu solourile sale exclusive şi-a găsit în sfârşit răspunsul, sau mai degrabă continuarea după câţiva ani, în Atmosfera, unde Laurenţiu şi-a însuşit partea de Leader Guitar. Rădăcini(le) de lume şi-au găsit Rădăcinile de apă, o continuare perfectă, cu riff-uri şi solouri că la carte, cu iz balcanic. Nu ştiu de ce, dar piesele astea îmi aduc, de departe, aminte de Phoenix în vremurile sale bune. Zi după zi pare mai degrabă răspunsul la Zorii unei zile noi sau Călătoria de pe Voodoo. Aş mai putea să găsesc precursorii, dar deja nu prea mai am loc pe blog :)) Concluzia ar fi că şi Rădăcini pe apă e o piesă serioasă, o piesă mioritică cu care ne identificăm, pe care putem să ne imaginăm lucruri natale, să ne lăsăm mintea să alerge printre spicele de grâu. Este o piesă a reîntregirii omului cu natură să, cu ţară şi locul de baştină. Atmosfera ar fi, înglobând acum toate informaţiile spuse, ceea ce avem noi mai bun în interior, ceea ce sperăm, ceea ce visam şi ceea ce suntem în legătură cu cei din jur şi prin ochii lor. Mulţumim Trooper şi va aşteptăm să cântăm împreună ATMOSFERA.

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.
Surse foto: Trooper.ro si facebook: Trooper Romania