Salutare, oameni faini, şi bine ne revedem în 2019! De anul trecut am tot căutat momentul potrivit pentru a scrie articolul ce va urma şi abia acum, în primele zile din ianuarie, am găsit starea necesară pentru a mă apuca de el.
Aş fi ipocrit dacă aş trata subiectul Bucovina superficial, din acest motiv fiindu-mi necesară o pauză de câteva luni bune pentru a descifra tabloul global şi pentru a reuşi să-i dau o formă.
Cum în decembrie a fost lansarea albumului Septentrion şi Arenele Romane au fost umplute până la refuz, am aşteptat şi concertul din Rockstadt pentru a-mi definitiva opinia în legătură cu fenomenul Bucovina.
S-o luăm cu începutul. Pe 6 decembrie băieţii au dat liber la album pe bandcamp, la o primă audiţie fără cost. Cum de ceva ani mi-am propus să ajut formaţiile pe care le apreciez fie prin promovarea pe blogullor, fie prin achitarea biletelor la concerte sau prin cumpărarea materialelor din merchandise, susţinând fenomenul rock şi viitoarele apariţii, nu am dat play la album şi l-am plătit direct. Mi-am spus că oricum cd-ul va ajunge într-un format media pe telefon, aşa că n-ar avea sens să-l las într-un sertar sau în vreun loc pe care s-ar pune praful şi abia apoi mi-am conectat căştile şi am dat play.
Îl aşteptasem ca pe cadoul de Crăciun, cum a şi fost de altfel şi am evacuat camera, am lăsat lampa aprinsă şi mi-am potrivit volumul. Şi povestea a început, Nordul acaparându-mă într-un spaţiu imaginar care îmi lipsea. Băi şi nu ai cum să rămâi la locul tău pe scaun. Corpul deja o luase în ritmul său, bătând darabana cu degetele în birou şi lănsând pletele într-un headbanging pe ritmurile metalului autentic, dus la un alt nivel. Pentru că odată cu studioul personal, Ţara de sus, şi masterizarea în Germania, de la Nestrămutat încoace, Bucovina sună a formaţie occidentală, găsindu-şi locul fără vreun efort vizibil pentru auditoriu în liga superioară a bandurilor de specific.
Adică, fără a exagera cu vreun rând, Bucovina poate cânta pe aceeaşi scenă cu Amon Amarth fără ca cineva să se isterizeze. N-ai cum să suni aşa, asta e clar. Soundul e ca un viciu, dozat în forme necesare pentru a te atrage şi, atenţie, pentru a te întoarce la el. Deschizând o paranteză, am ascultat Septentrion de vreo sută de ori şi nu m-am plictisit. Se cunoaşte de la distanţă o formaţie care ştie cu ce se mănâncă muzica şi cum să-şi ducă mai departe stilul, fără a face rabat de la calitate.
Pentru că nu e uşor să-ţi plăteşti întregul produs, chiar dacă tu eşti compozitorul şi materialul să ajungă în forma asta. Septentrion este de departe unul dintre cele mai bune albume lansate în România, de la concept, compoziţie, poveste, sound, promovare, grafică etc. Se vede că oamenii ăştia pun pasiune în lumea pe care o crează, încearcând apoi să ne-o prezinte în mod autentic, fără să ne mintă. Nu sunt genul de oameni care să scoată două hituri, să le tragă videoclipuri sau să le pună direct pună pe net, ca mai apoi să spună: cumpăraţi albumul că acolo o să găsiţi altele şi mai şi, iar când ajungi să-i dai play să constaţi că cele promovate erau de fapt şi cele mai strălucite. Nu, ei nu sunt aşa şi voi continua să-i susţin cât voi putea şi voi merge la concerte cu acelaşi interes ca până acum.
Ţin minte că eram pe la un chef când Dragoş, bunul meu prieten, mi-a adus vreo câteva piese cu Bucovina, parcă Luna peste vârfuri, Straşnic neamul meu, Duh şi Straja. Şi de atunci am început să cred în povestea lor.
Revenind la album şi la lansarea lui, Septentrion este un album supărat, ce ar trebui să ne dea de gândit şi să ne mobilizeze într-o direcţie a răzbunarii pentru muşamalizarea tragediei din #Colectiv, conţinând piese ca Aşteaptă-mă dincolo de moarte şi Din negru în mai negru. În traducere liberă, mesajul lor ar suna cam aşa: ne-am săturat de ipocrizie şi minciuni, de spălări de mâini şi de dosare, e timpul să ne răzbunăm morţii, arşi ca monedă de schimb pentru guverne ce vor să fure în continuare. Pe lângă latura naturală a civismului bucovinean, Septentrion reprezintă şi evadarea din lumea în care trăim într-un Nord ideatic, titlul în sine însemnând Miazănoapte sau Nord. Aici, în frica necunoscutului, a fiarelor ce privesc din noapte, salvarea vine în prietenie şi fraţie, alături de căldura din jurul focului:
„Cade seara peste munţi,
Unde nopţile se-ascund
În poieni necunoscute –
Arătări nemaivăzute.
Stau la foc şi le ascult
Cum mă cheamă din adânc
Nu îmi pasă şi îngân
Jarul iute scăpărând,
Printre flăcările-arzând.
Nu e strigă, nici moroi,
Nu e ştimă, nici strigoi;
Arătare cu ochi goi
Urlă peste munţi şi văi.
Stau la foc şi o ascult
Cum mă cheamă din pământ
Nu îmi pasă, râd şi beau
Ce mă cheamă n-am habar
Văd doar foc încins şi jar. ”
Bucovina – Noaptea Nimanui
Muntele este centrul universului în Septentrion, ca de altfel în mare parte din imaginarul Bucovina, şi în el se ţes poveştile. Cum spunea Crivăţ în interviuri şi la concerte: povestea albumelor este inspirată din Petre Ispirescu, cu valenţe autohtone şi pline de tâlc.
Cât despre cele două concerte la care am ajuns, Septentrion a reuşit să întărească ideea de comuniune, de sute de oameni care simt şi se manifestă într-o idee comună. Ce poate fi mai frumos decât să-ţi vezi artiştii pe scenă, aproape de piepturile tale, care îţi zâmbesc, care cântă cu uşurinţă şi care împărtăşesc cu tine povestea lor.
Dincolo de ele apreciez atât la ei, cât şi la alţii puţini din industrie, naturaleţea şi lipsa de superioritate pe care ţi-o poate da succesul la care ai ajuns. Oamenii sunt cu un bun simţ mai rar întâlnit. Ca exemplu personal aş spune doar că în Bucureşti luasem un tricou mărimea S, dar nu găsisem unul pentru fete. Ajuns acasă văzusem că nu se potrivea aşa cum era unul cu Bucium mărimea S girl şi i-am contactat pe Facebook. Le-am explicat situaţia că la concert nu aveau şi după două zile tricoul venise prin curier, fără plată în plus, cu o încredere desăvârşită. Returul tricoului a fost la concertul lor. Puteam uşor să-i ţăpesc, nu? Să mă fi „scos” cu două tricouri şi să nu îmi pese de ei, să îl iau ca pe un merit propriu. Dar nu! Asta înseamnă o formaţie care se implică. Şi gândiţi-vă că l-au trimis până în Crăciun, cu toate că pe 29 erau în Braşov la concert şi puteam să facem schimbul acolo.
Aşa, publicul din jurul formaţiei este în expansiune şi sunt sigur că după ce vor asculta şi Septentrion se vor convinge că formaţia asta are un drum pe care merge la sigur.
La concertul din Braşov când Rockstadtul, după lungi proceduri şi hârţogăraie, şi-a redeschis porţile la capacitate maximă, a fost neîncăpător. Când mă gândesc la Bucovina, mă gândesc la săli umplute, la oamenii care pleacă mulţumiţi, eliberaţi de frustrările şi gândurile cu care au intrat.
Bucovina este un fenomen care aduce în faţa lor public de la puştani la păr grizonant. Merită atenţia noastră şi merită susţinuţi. Este poate singura formaţie din ţară care ajunge să cânte la cele mai importante festivaluri rock din Europa, fără să participe la concursuri sau să caute în principal expunerea, ci doar pentru a-şi prezenta materialele.
Haideţi să vorbim mai mult despre formaţiile care depun tot efortul să-şi mulţumească publicul. Ei au reuşit. Şi vor reuşi şi de acum înainte. Trebuie doar noi să ne schimbăm mentalitatea de torenţionişti (ales ca termen aproape de torţionari muzicali) avizi după mocangeală şi să ne plătim biletele, albumele şi, de ce nu, tricourile pe care să le purtăm cu mândrie.
Să vezi două mii de oameni care crează un culoar la Sub Piatra Doamnei, atât în Bucureşti cât şi în Braşov şi pe rifurile din final îşi iau prietenii la pogo, după care îi iau în braţe ca-ntr-o frăţie creată peste noapte, este un sentiment autentic, de menţionat pe viitor. Nu sunt singurii, dar ei sunt mai implicaţi, asta cu siguranţă.
Da, după două concerte şi după zeci de ore de muzică bună pot spune că sunt un om împlinit, un om care înţelege sacrificiul pentru artă, care caută să intre în lumea celor care au respect pentru munca lor şi pentru oamenii din faţa scenei.
Pentru experienţa în sine, vă mulţumesc!
Audiţie întinsă!
Galerie foto:
Bravo Bucovina pentru albumul Septentrion! Doresc sa le multumesc pentru ca m-au inspirat cu aceasta incarnare muzicala exceptionala, care sa ivit pe piata rock romanesca in 2018! Se simte enorma energie si experienta acumulata in compozitiile acestui album si sper sa vad cat mai multe asemenea creatii vii si vibrante in 2019!