Apăi dacă e manifest, trebuie musai să fie cu Ţapinarii!

Voi începe cât se poate de abrupt acest articol şi o voi lăsa la ralanti chiar cu această primă propoziţie. Că nu ar avea rost să umflu prea mult rândurile şi să nu spun nimic. Că şi dacă spui nimic, e degeaba. Şi dacă nu spui nimic, tot e degeaba. Dar dacă în rândurile care urmează aş analiza conspiraţiile lumii, jocurile politice, oligarhia, cocina în care trăim, salarii, preoţi, corupţie sau droguri, tot nu m-ar băga cineva în seamă. Poate niscaiva modă, botoxate, emancipate de Dorobanţi sau manele. Hai că mai prindem niţel avânt.

Nu, tăticu’, azi vorbim despre Ţapinarii, că doar au trecut 3 ani de la albumul Visul Românesc şi aveam nevoie de o piesă tare.

Iar pentru cei care vor să-şi păstreze pe freză ochelarii de cal, îi invit să… bip …. bip ….. bip … …  şi cu….. şi pe… hmmm… SĂ ŞI-I DEA JOS!

Azi vorbim despre o piesă manifest (nu că cele de dinainte nu au fost!), despre o piesă care acutizează o stare de lehamite care s-a tot adăugat de-a lungul anilor. Şi pentru că momentul #Colectiv nu putea fi uitat şi până la urmă nici nu trebuie uitat, băieţii de la Ţapinarii au sistematizat durerea trăită în acele zile în nişte versuri pe care ar fi musai să le înţelegem.

Şi parcă văd babuţele alea pe la colţuri sau pe mai marii înţepaţi în cur care tremură din buci „pă salam” şi arată cu degetul spre ei cum tună ei şi fulgeră că sunt satanişti, „că ce, nu i-ai auzit cum zic de popă, că ia-uite ce zic, maică, se autoproclamă pui de draci. Ptiuuuu satană, fugi pe pustiu!”

Pentru cei care gândesc aşa, le ofer o soluţie de rezervă: să se ducă să se şteargă la dorseu că începe să le pută gura.

În 2016 Ţapinarii lansează o piesă manifest pentru naţia noastră de sclavi, ieşită în stradă mai mult ca să urle, decât ca să tacă. Pui de drac este piesa care reprezintă de fapt vocea noastră, a generaţiei noastre scârbite de produsele prefabricate ce strălucesc din norii tămâiei şi scuipă de fapt pe credinţa oamenilor.

Şi vorbim despre preoţi, despre acei „diavoli ascunşi în sutană” care batjocoresc oamenii, vânzându-le pocăinţa. Vorbim despre acei înzestraţi cu „duhul sfânt” care îşi ridică vile pe sărăcia unui popor bolnav. Vorbim chiar despre acei oameni care nu au fost invitaţi la locul unde credincioşii ardeau. Oare nu trebuiau ei să rămână părinţii aceia spirituali care renunţă la averi pentru într-ajutorarea celor ce-şi rupeau firele din cap şi-şi vedeau copiii morţi?

Sursa: YouTube

 Pentru că în acel loc se asculta  „muzica lu’ satan” şi, chipurile, Dumnezeu a vrut, în Mărinimia Lui, să le dea o lecţie păgânilor prin foc, piesa lu’ Ţapinarii vine ca un duş scoţian peste gargara socială.

Atenţie: Ce ar trebui înţeles din tot mesajul piesei este că Dumnezeu a plecat demult din schema acestor Iuda cu chip sfânt. Dumnezeu a devenit doar ideea, este doar contextul ce ţine unită Biserica, dar, cu iertare să-mi fie, Casa Domnului a devenit locul neimpozitat al spălării de bani, a devenit locul unde hârtiile curg în numele religiei. Imaginile sunt de o încărcătură dincolo de percepţia noastră banală. Un preot se roagă în somn în timp ce în altă parte mai arde un om. De gândit, nu?

Ca prim element al analizei ar trebui să pornim de la faptul că nu imaginea lui Dumnezeu şi a credinţei trebuie analizată, din contră, ea ar trebui să rămână vie în sufletele noastre şi ar trebui să ne unească. E vorba despre dezbinarea pe care o produc oamenii în ei înşişi, despre pierderea treptată a acelei sacralităţi pe care o scot la vânzare pentru un buzunar plin. Nu vorbim aici despre  preoţii care se implică şi care lasă ceva în urma loc prin sacrificiu. Vorbim despre acea „icoană” a parvenitului, despre acel cap de la care se împute peştele, care în loc să îşi îndeplinească rolul de părinte spiritual, cum de altfel şi cărţile sfinte o afirmă, el stă închis între pereţii  văruiţi, întinzând mâna după hârtiuţe. Ori banu’, ochiul dracului, nu mai e la modă acum. Lasă, lasă, că nu s-a supărat nimeni dacă mai ridicăm preţul la locul de veci şi la taxa de înmormântare.

Hmmm. După ce am ascultat piesa asta am rămas cu puternicul dezgust al omului de rând care plăteşte totul în zadar şi care o să-şi plătească şi locul de veci. Dap. Dar, după ce elimini prejudecăţile cu privire la vestimentaţie, muzică rock, plete şi alte semne dubioase, piesa asta redă, paradoxal aţi putea spune, puternicul sentiment de împăcare că Dumnezeu a rămas acolo, şi în tine cel cu freza ciopârţită, şi în tine om tatuat, chiar şi în tine copil ciuruit de pierce-uri. Asta ar trebui să înţelegem că rugăciunea noastră e mai puternică decât banul şi imaginea dumnezeirii este mai puternică în noi, nu în clădiri cu cutii ale milei la poartă.

Dar gataaaaaaa!

Chiar îmi era dor de această revedere. De multe ori fără să vrem ne programăm fericirea. Şi bucata mea de fericire se cheama în febraurie Ţapinarii. Şi pentru a rezuma o stare, spun doar atât: mă simt liber la concertele lor, mă simt liber ascultându-i şi mă simt într-o familie care persistă de atâţia ani. Simt că seara asta nu e una degeaba. E una plină de umor, tematică. Pleci încărcat spiritual de la concertele lor şi îţi dai seama abia la final că ai pornit într-o călătorie. Că de fapt ei te-au dus din punctul x în y, că ţi-au deschis mintea aia închistată şi plină de cifre, redându-ţi lumea aşa cum e ea, dar o lume cu umor şi o lume intelectuală de vagabonţi.

Eu, personal, am făcut un obicei (de prin 2008 sau 2009) de a merge la concertele ţapinarilor şi cred că voi merge până când o să îmbătrânim cu toţii. Chiar îi ziceam lu’ Adi (Tănase) la un moment dat că la bătrâneţe ei or să stea pe scenă cu un toiag lângă picior, cântând de triciclete şi fete naşparlii, iar copiii lor vor privi din sală cu soţia sau soţul de mână. Ceea ce până la urmă e foarte fain. Mi-l şi imaginez pe Covei stând cu fesul lui şmecher, cu un pahar de vin roşu sau whiskey lângă el, zicând-o pe aia cu: Şi fata se întoarce cu faţa. Şi să îl vezi făcând o piruietă în timpul în care Tănase ar termina Sunt Fericit + Un ungur Mic!

Hai că vă salut, măi antivalentiniştilor şi să ne revedem cu bine şi anul ăsta la încă una d’aia nefăcută!

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

poză preluată de pe site-ul www.opiniatimisoarei.ro