Trooper - În ziua a opta

În ziua a opta Trooper a creat lumea de după moarte.

Am atâtea lucruri în cap încât nu ştiu cu ce să încep. E un început totuşi promitător.

Ajung acasă şi sună telefonul. Din capătul celălalt al firului tatăl meu: Ai ascultat ultima piesă Trooper? Şi mă gândesc… Hmmm… Ăăăăăă… Ohhhh Shiiiiiit, azi era lansarea!!! Aruncă tot, adidaşi, tricouri, deschid laptop, tabletă, telefon, totul să fie connectat. Uit şi de mâncare, îmi trag căştile şi dau play.

Ooooaaaai săăăă! Începutul mă bagă instant într-o stare de dincolo de lucruri, într-o atmosferă care mă trimite către un rămas bun. Cu toate că m-am chinuit ceva până să îmi dau seama, începutul îmi aduce aminte de o piesă veche pe care o ascultam cu drag acum ceva ani: Dark – Broken Down. E o pură analogie ce are rolul de a mă transpune către o stare asemănătoare. Revenind la Trooper, când cele trei chitare încep să se întreacă în menţinerea angoasei, când simt cum fiecare moleculă din mine e în spaţiul creat de ele, atunci îmi dau seama că piesa e de calitate. Aş fi putut alege orice cuvânt din sfera: melancolie, părere de rău, tristeţe, etc, dar nimic nu mi s-a părut mai puternic decât un rămas bun.

Fraţilor, În ziua a opta, Trooper a creat lumea de după moarte!

Şi ascult, ascult cum trei piese se contopesc într-una, într-o poveste, într-un ritm care te duce dincolo de lume.

Şi am fost curios să văd ce zice gura lumii, că doar n-o să fie vreodată vreo piesă nouă de-ale băieţilor care să nu fie trecută prin ciur şi dârmon. Căutând pe savantul Gogu am dat peste câteva referinţe la piesă, dar şi de o pagină despre crearea lumii. Să nu mă înjuraţi prea tare, dar am găsit în articolul ăsta exlicaţia unui fapt, a unei idei care aici, în noua piesa a troopeţilor, se aplică. „Ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp”( Sf Maxim Mărturisitorul, Capitole teologice, I,51), defineşte un nou început şi o altă stare care nu va mai fi supusă schimbării, pentru că ziua a opta nu se va sfârşi niciodată şi nici nu va fi măsurată cu perioade trecatoare ale timpului, ci „va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecătoare, pieritoare, ci din relaţia de dragoste plenară, care săvârşeşte neîncetat într-o transfigurare dinamică ‹‹din slavă în slavă. (II Corinteni III, 18)” (Christos Yannaras, Abecedar al credinţei, p. 149)” (a se vedea articolul complet aici)

Extrapolând, Trooper crează o stare de dinaintea morţii, o rugă în faţa Domnului pentru plecarea de pe acest pământ. Piesa este un urlet ce vine din greutăţi, din angoase, dezamagiri, vise abandonate sau neîmplinite. Este vocea care cere să moară pentru a găsi starea de perfecţiune de după. Este ieşirea din lume prin lume.

Se aud rugăciuni către divinitate pentru trecerea din corp şi intrarea într-o formă superioară. Dar fiecare strigăt devine ecoul propriilor frustrări, pentru că zeităţile dorm, lăsând omul singur pe pământ, singur împotriva tuturor.

Trooper valorică ideea de perfecţiune de după moarte, dar până a ajunge dincolo de starea trupului omul este supus procesului încercărilor şi al dezamăgirilor.

Pot să spun că înţeleg perfect frustrarea şi ţipătul strident al omului către ceruri, pentru abandonarea lumii prezente. Ca o paranteză, piesa este vocea lui Coiotu’ ce a acumulat în ultima vreme numai dezamagiri venite dintr-o realitate bolnavă, supusă unor reguli mai degrabă apocaliptice, în care copilele sunt abuzate, decapitate, în care politicienii îşi bat joc de sufletele noastre şi în care bisericile fură din buzunarele credincioşilor pentru o mântuire prefabricată în chipuri de brelocuri.

In extremis piesa are şi o valenţă romantică, o stare de rămas bun şi o dulce amintire care rămâne. Dar starea este învăluită în mister.

Şi pentru a nu abandona esenţa, dragii mei prieteni, Trooper a revenit cu o piesă cu solo-uri. Nu de alta, dar la 2 roţi au tot apărut voci: că cum, că când, că de ce, apăi cum să fie o piesă fără solo-uri. Iaca avem aici din plin. 3 chitarişti băgăţi în priză care se întrec în solo-uri. Bey, dar nu orice solo-uri, să ne înţelegem. Sunt bucăţi de măiestrie. Şi aşa le stă bine troopeţilor.

Pe lângă toate aceste gânduri ivite alandala, sunetul este excepţional. Nu ştiu dacă aţi observat, dar la fiecare album lansat sau la fiecare piesă proaspăt ieşită din studio ceva e diferit. Băi, fraţilor, sound-ul Trooper se apropie de marile formaţii ale lumii. Şi nu o dau eu acum ca să-i pup pe undeva, dar ascultaţi cu căştile în blană. Totul clar, perfect balansat, cu tonurile ca la mama lor. Fiecare instrument este la locul lui şi, credeţi-mă, nu e uşor să tragi 3 chitare, o tobă, un bas şi o voce şi să se audă perfect.

Despre videoclip aş puncta un aspect: impecabil. Imi place imaginea, editare, povestea din spate. Hai că a facut-o şi pe asta Coiotu’. Dacă în trecut a fost călugăr, nebun, demon, pizonier, Vlad Ţepes, acum a experimentat şi ceva mai mult pâmânt într-o groapă de cimitir. Cadrele de prim plan par desprinse dintr-un film făcut cu cap. Şi chiar v-au ieşit!

Jos pălăria, dragii mei! Mă bucur că am luat parte la această incursiune şi sper să o ţineţi tot aşa. Mi-aţi înseninat ziua!

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

Surse: