Iată întrebarea pe care generaţia mea a tot adresat-o în van timp de 2 decenii: Tom şi Jerry sau Dexter’s Laboratory ? Dee Dee sau Tom, Dexter sau Jerry ? Iată întrebarea. (That is the question !)

Ţin minte că eram mic când mă lipeam cu ochii de ecran, pe cartoon network, şi aşteptăm că unul din desene să înceapă. Simţeam acea stare de aşteptare care se manifestă prin frământarea aceea internă (asemeni senzaţiei de dinaintrea unui examen care ne solicită intens memoria).

Mă jucăm cu mâinile pe imaginea catodică şi îi luăm apărarea lui Jerry, care era mereu alergat de pisica cea rea. În mintea mea Tom era cel malefic, cel care trebuia să fie eliminat din peisaj şi, sincer, mă bucurăm când o vedeam pe Mam’ mare care venea şi îl dădea afară cu preşul. Zâmbeam când “duşmanul” era pedepsit, dar eram şi contrariat: de ce Jerry dorea să-i întoarcă moneda.

În orice caz urmăream cu mare interes fiecare episod, de multe ori şi în reluare şi în rereluare, să văd ce peripeţii se mai petrec în animaţia cu cele două animăluţe. Însă, nu ştiu cum făceau ăştia de la Cartoon, dar fix după Tom şi Jerry sau uneori înainte băgau Dexter the Laboratory. Mă, oameni buni, nu mai ştiam la care să mă mai uit (după cum ştiţi, când eşti mic alegi câte un obiect dintr-o grămadă şi spui că este al tău… şi rămâne al tău pentru mult timp), nu mă puteam decide.

Şi uneori nebunia lui Dee Dee o asociam cu alergătura lui Tom după Jerry iar experimentele lui Dexter  cu licorile şi poţiunile de creştere ale lui Jerry, pentru a se putea transformă într-un monstru care să-l pună la repect pe motanul cu mustăţile lungi. (Cred că din Dexter s-au inspirat şi băieţii de la creativemonkeyz când au creat animaţia cu roboţii, relaţia dintre Mo şi Foca funcţionând tot că cea dintre Dexter şi Dee Dee )

Analizând acum, după ani, ce a semnificat pentru mine aceste 2 desene animate (şi multe altele pe care nu le-am enumerat, dar care mi-au schimbat perspectiva: Scooby Doo, Flintstones etc), vă pot spune, cu mâna pe inima (din patriotism, nu de altă), că erau create cu cap, erau construite perfect educaţional, acţionau la nivelul cerebelului în profunzime. Pe lângă binecunoscutele peripeţii, animaţiile aveau un strat cognitiv puternic, educau copii într-un mod unic de a percepe lumea: învăţau să diferenţieze binele de rău, boacănele mici (care erau permise) de adevăratele cacaclisme :)), interrelaţionau cu un produs creat în ideea de iertare, acceptare şi respingere a lucrurilor neimportante. Privind în ansamblu, momentele de iertare ale lui Tom şi coansamblarea unei relaţii, care în mod normal nu e posibilă în spaţiul real, are rolul de a împinge limita acceptării umane (pe principiul nu îi da în cap colegului care ţi-a furat jucăria şi jucaţi-vă împreună).

Şi mă uit cu tristeţe la posturile astea de televiziune, nule din punctul meu de vedere, care produc animaţii desprinse din jocurile cu monştrii, apocaliptice sau postapocaliptice, în care un mic erou ajunge să înfrunte “fiarele” robotice cu respiraţia puturoasă şi cu bale până în vine, care vor să pună capăt dominaţiei umane. Mă gândesc: oare ce se produce în mintea micuţului care vede numai lupte peste lupte şi mitraliere şi sânge etc. Dar, no, nu este această treaba mea, treaba mea este să îmi privesc copilăria prin prisma acestor desene animate şi să va spun vouă să încercaţi să vi-o trăiţi frumos, fără imagini deformate ale realităţii.

Învăţaţi să va respectaţi şi să alegeţi întotdeauna ceea ce este bine şi bun pentru voi.

Asta a fost copilăria mea, nu trebuie să faceţi şi voi aşa, nu trebuie să staţi în faţă ecranului să îl vedeţi pe Tom cum îl aleargă pe Jerry şi îi pune bombe în spărtura din perete, nu trebuie nici măcar să îl vedeţi pe Dexter reparând tot felul de dispozitive sau aruncând casă în aer (cu siguranţă veţi spune că sunt nişte porcării de doi bani), dar vă cer doar să încercaţi să va uitaţi, măcar la câteva episoade şi apoi puteţi să neutralizaţi câte continente veţi vrea voi şi vă veţi putea transforma în orice erou doriţi.

Ştiu că uneori e dificil să vă identificaţi cu o mentalitate care nu este a voastră, este perfect normal, altfel nu ar mai fi bătălia între generaţii (fiecare luptă pentru avantajele ei), însă vă asigur că oricât de ciudat ar părea şi oricât de mult aţi fi voi împotriva, tot veţi avea ceva de învăţat, chiar dacă puţin din ceea ce au trăit cei de dinaintea voastră.

Dar asta e viaţă noastră, creştem şi uităm că am fost copilaşi şi ne jucam şi noi şi ne uitam la desene. Pentru aceste lucruri am datoria, măcar simbolică sau morală, de a mulţumi aici celor care au inventat aceste desene şi celor care vor găsi, încă, ceva interesant, cultural, cognitiv sau cum vreţi voi să îi spuneţi în ele.

Trăiţi-vă copilăria !

Sursa poze: Cartoon Network

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.