Cu toate că ne este greu să recunoaştem, cu toţii conştientizam că trăim nişte timpuri nu chiar atât de fair pe cât se cer. Astfel straturile şi substraturile societăţii, fie că vorbim despre politică, media sau despre bunul simţ al educaţiei, nu oferă nici transparenţă şi nici nu vin în ajutorul omului. Ne confruntăm fără să vrem cu o mare problemă de autenticitate şi cu cât dorim să ne ascundem, cu atât vom fi arătaţi cu degetul. Şi ce au de-a face ideile societăţii cu cărţile manifest? Păi, simplu: individul.
Dacă este să luăm individul de-a lungul istoriei, vom observa etapele în care el, încercând să-şi găsească locul, s-a lovit de sisteme. El a fost cel care a creat sistemul, fie văzut de la totalitarism la democraţie, dar tot el a fost cel care a ajuns să fie controlat, manipulat şi urmărit de un mecanism indus. Căci ciclicitatea este una dintre „calităţile vieţii”.
Pentru a simplifica întreaga paradigmă om-sistem, mă întreb de ce scriitori precum George Orwell sau Ray Bradbury au ajuns să creeze în epoca lor sisteme utopice, care paradoxal ajung să se apropie de cele trăite de noi în prezent. Bine, ca să ne raportam doar la Orwell, căci despre Ray Bradbury am vorbit într-un articol precedent (vezi aici), am putea spune că lumea din 1984 e o combinaţie ingenioasă între un aparat totalitarist (vezi comunismul) şi unul democratic-utopic, care, atenţie, nu este nici pe departe atât de îndepărtat de cel după care funcţionează al nostru. Şi fără să intrăm în statistici şi demonstraţii istorice, vă propun însăşi tema romanului 1984 – controlul unui aparat superior, Big Brother, care veghează încontinuu şi controlează fiecare mişcare a individului. Da, vorbim despre controlul totalitar, care se ascunde în spatele unui ecran şi a unei tehnologii, care ştie întotdeauna unde eşti şi ce faci, ce mănânci şi ce gândeşti.
De ce lumea noastră se aseamănă atât de tare cu lumea lui Orwell? Este cumva evident. În 1984 ne trezim într-o lume utopică, în care personajele sunt urmărite din spatele ecranului, în care nu mai există o limbă de sine stătătoare şi în care cuvintele îşi schimbă sensul limitând procesul de cunoaştere şi de dezvoltare. Vorbim despre o lume ce-şi rescrie trecutul, chiar dacă acela nu a corespuns la vremea respectivă cu ideile măreţe ale titanului conducător. Mutatis mutandis vorbim despre epoca comunismului, în care dictatorul anunţa planul cincinal, cu măreţe realizări, cu economie crescută şi bunăstare adusă societăţii, dar care, în fapt, arunca oamenii în sărăcie şi în dorinţa de a avea, dar de a nu putea. Aşa şi aici, în lumea lui Orwell, indivizii se retrag în propriile case, după ce se întorc din clădirile construite în folosul statului, manipulând şi modificând realitatea. Aici privesc monitorul din care capul lui Big Brother anunţă victoriile supreme asupra duşmanilor. Ce este interesant la romanul său este dizolvarea individului, reducerea sa la stadiul de animal, fără judecată, fără opinii, fără împotrivire, doar execuţie. Nu mai ai nevoie să scrii sau să citeşti, nici chiar să tastezi. Acţiunile în sine se fac prin aparaturi inteligente ce-ţi pot transforma cuvintele în scris.
Păi, nu vorbim oare chiar despre lumea noastră în care fiecare device dispune de funcţia controlului vocal? Nu am ajuns oare acum în epoca luminii şi a vitezei să vorbim iar maşinăriile să scrie după dictare? La ce mai e bună o dictare, aşa cum părinţii ne obligau in copilărie să o trecem pe curat? La ce mai e bun un stilou sau o coală de hârtie dacă procesul în sine al scrierii se execută vocal în timp real? De ce să mai citim dacă există cineva care a citit deja pentru noi şi ne-a livrat un audiobook?
Ca în 1984, în 2017 dispunem de ecrane cu cameră, de smart tv uhd prin care primeşti imagine la calitate superioară şi sunet procesat în funcţie de nevoi. De ce să nu trimitem şi noi, la rândul nostru, o serie de imagini şi de sunete către acest Big Brother? Păi cum e posibil, m-aţi întreba? Tocmai prin camera încorporată în gageturile noastre noi livrăm semnale fără să ne dăm seama. Sunt zeci de videouri demostrate, venite de la oameni care s-au ocupat cu programarea lor. Chiar dacă televizorul este închis sau chiar dacă ledul camerei este închis, un server va înregistra non stop fiecare mişcare pe care o vei face, pentru că retina digitală va fi controlată de la distanţă prin softul ecranului. De fiecare dată un update va schimba perspectiva şi te vei trezi probabil sunat într-o zi de către serviciul secret pentru că te-au prins cu ocaua mică. Sau, mai rău, te vei trezi pe vreun site de pornache cu nevastă-ta fără să-ţi fi dat seama că cineva te-a urcat acolo. Trage-i o bandă adezivă sau desactiveaz-o dacă e prin usb! E cea mai sigură metodă!
Ca în epoca lui Orwell în care trecutul era rescris în prezent şi apoi rearhivat pentru a nu exista vreo fisură în sistemul perfect, aşa şi noi în epoca laptelui şi a mierii am trecut prin rescrierile literare ale partidului, prin rescrierea istoriei şi prin reeducarea minţii de către dictatorii îndoielnici.
Individul trebuie să rămână singur, nu în colectivitate sau în grupuri. Fără gândire şi fără revoltă! Doar cu materiale de la noi, cu muzică de la noi şi cu distracţie controlată. În masă trebuie să răspundem şi în masă trebuie să facem ceea ce zice „ochiul din umbră”.
Revenind, de ce cărţile manifest sunt vii şi astăzi? Păi să ne gândim la impactul pe care ele l-au avut în epocă şi la ceea ce ele reprezintă acum, în epoca vitezei? Cum au ajuns nişte scriitori vizionari să creeze aproape milimetric un prezent din care facem parte şi noi să ne uităm pe coperta lor şi să constatăm că romanul a apărut acum 68 de ani? Cărţile manifest sunt cărţile care ar trebui să ne atragă atenţia asupra unor dereglări ale societăţii ce pot intra în conflict cu natura umană.
Ne dăm seama cum aceste atenţionări venite din trecut încă ar putea să ne salveze de la o aşa numită globalizare totalitaristă, în care minţile noastre vor fi reprogramate în funcţie de nevoile unui singur sau mai mulţi conducători.
Lectură întinsă!
Dorian Dron
