Acum ceva timp mi-am stabilit un țel: să fac niște brioșe perfecte! Să iasă pufoase, să iasă moi, aromate, să iasă ca de poveste. Nu vă zic cât a fost de greu să ajung la stadiul pe care mi-l propusesem, pentru că sunt și foarte critică cu ceea ce gătesc.
După zeci de rețete încercate și după zeci de pagini de net răsfoite, am reușit să mă opresc la o rețetă. O să vedeți că e ultrasimplă, și pare ultraboring. Combinația banală de ingrediente o să rezulte în 2 tavi de brioșe pe care le mănânci cu ochii, cu degetele, cu gura, cu fața, cu ce vreți voi, și pe care și Dodo le devoreaza (dacă le mai prinde). Nici nu mai știu exact de unde am luat rețeta, știu numai că am adaptat-o puțin. Așa că îi mulțumesc celui/celei de la care am împrumutat rețeta :D.
Ingrediente:
- 3 oua
- 150 ml ulei
- 150 ml lapte/apă minerală
- 150 g zahăr
- 2 plicuri zahăr vanilat
- 1 praf copt
- 335 g făină
Opțional, puteți îmbina/umple/decora cu glazură de la Dr. Oetker, zahăr pudră, frișcă, cremă de ciocolată, vișine, zmeură. Eu o dată le’am umplut pană și cu jeleuri. Gummy bearsssss! Puteți să împărțiți cantitatea și să adăugați și cacao într-una din ele pentru a ieși colorate și chiar mai gustoase.
Cam p-astea le foloseam. Rețeta inițială avea apă minerală, dar eu de obicei pun lapte în loc de apa minerală. Brioșele ies la fel de pufoase în cazul asta orice ați alege, iar mie mi se pare ca laptele le da gust și mai bun. Acum, zahăr puteți pune mai mult, nu ies prea dulci cu numai 150 g. Daca le faceți cu fructe, alegeți cam 200 g de zahăr, poate chiar 250 g pentru cei dintre voi carora nu le e frică de diabet :D. Dacă umpleți brioțele cu ciocolată, atunci mai bine lăsați cantitatea inițială de zahăr. Cât despre zahărul vanilat, încercați zahăr vanilat Bourbon de la Dr. Oetker, vă zic eu ca nu există zahăr vanilat mai aromat.
Preparare:
Cele 3 ouă se amestecă întregi cu zahărul și zahărul vanilat și încercați să le amestecați până se duce cât de cât zahărul. Adăugați laptele, amestecați, adăugați uleiul, amestecați. Stingeți praful de copt cu puțină lămâie/oțet și turnați în aluat și amestecați. Apoi puneți și făina treptat până încorporați totul. Șiiiii cam asta’i, nu ia mai mult de 15 minute, hai 20, până pregătiți aluatul. O să iasă un aluat moale, pe care o să îl turnați cu lingura.
Bineînțeles, la îndemănă sunt tava de brioșe și hârtiuțele de copt pentru brioșe. Sfat, eu ung puțin hîrtiuțele cu ulei ca să se desfacă usor de pe brioșe, doaaar un pic, pe fund și pe margini.
Acum, jumătate de formă de briosă o umplem cu aluat, apoi putem pune crema, fructele, sau orice altceva poate fi considerat umplutură, apoi turnăm și “capacul” de aluat deasupra. Trebuie să lăsați un spațiu cam de jumatate de centimetru pana la marginea formei de briosă ca să fiți sigur ca nu o să dea pe lângă.
Se lasă la cuptor vreo 20 minute fără să se deschidă ușa, și apoi îi faceți testul cu scobitoarea să vedeți dacă este gata (daca scobitoarea iese uscată, fără aluat lipit de ea, atunci se pot scoate din cuptor).
Cam așa sună rețeta de brioșe pufoase, și nu dă greș niciodată, costisitoare nu e iarăși. În următorul post, brioșe cu cremă de ciocolată, am să vă detaliez cu ce le-am umplut eu recent: rețeta inspirată de Dodo și de o cremă de ciocolată de la bunica lui, care s-a potrivit perfect. O să fie o combinație de lava cake și brioțele astea. Pariu că o să vă placă!
*** Vă cer iertare pentru pozele de proastă calitate, sunt facute demult cu probabil un telefon
multumim pentru reteta.au iesit nemaipomenit.s-au mincat in 20min…asa calde.
Mulțumim pentru rețetă!!! Au ieșit foarte gustoase….Cele mai bune briose!!!
am si eu o intrebare…Daca folosesc doar hartiutele de briose fara forme , se scurg? le pun in tava simpla, ca nu am alta.
poti sa folosesti cate 2 forme de hartie pentru fiecare
am 13 ani si am facut briose dupa reteta asta , fara nici un fel de probleme.
si au iesit delicioaseeee <3
subscribe 🙂
Le-am incercat si au iesit super.Doar ca in loc de ulei am pus unt si le-am umplut cu butoni de ciocolata,nuci,stafide si chiar coaja de portocale zaharisita.Au fost foarte bune.Acum am pus iaurt in loc de lapte sa vad ce o sa iasa oricum in cuptor sunt tantose.Multam mult de reteta.?
hmmmm <3 ! delicioussss <3
Este importanta marimea formelor de hartie ?
Buna.
Din cantitatea unei retete cate briose iti iasa? Aproximativ?
🙂
ti-au iesit 30 de briose din cantitatile din reteta??? mie mi-au iesit 12…
As putea sa pun iaurt in loc de lapte? Sau le pot strica? ?
Multumesc!
Într-adevăr cea mai buna reteta de briose! Mulțumesc! Sunt delicioase!
Absolut delicioase! O joaca de copii ! O parte din aluat am amestecat-o cu cacao si au iesit super!
De obicei sunt sceptica cand fac o reteta pentru prima data, dar acum au iesit perfect, pufoase si foarte foarte gustoase. Eu am pus 250 gr de zahar pentru ca imi plac cat mai dulci. Recomand cu incredere si sigur ramane reteta mea preferata de briose!
Oare ies la fel daca prepar aluatul de seara si il pastrez la frigider pana dimineata ? dorinta mea e sa trezesc casa cu mirosul si nu cu mixerul 😉 . Multumesc anticipat
Multumesc pentru ca ai impartasit cu noi aceasta reteta.
Recunosc ca sunt o persoana practica, careia ii plac retetele simple si rapide si am incercat-o pe aceasta din dorinta de a mai experimenta ceva nou.
La reteta ta, respectata intocmai cu ingredientele si cantitatile mentionate, am mai adaugat nuci si cacao in aluat.
Am folosit un cuptor electric cu ventilatie timp de 20 minute la 200 grade. Rezultatul a fost impresionant. Pentru ornat am folosit doar zahar pudra vanilat. Foarte gustoase!
Ies pufoase tare si foarte bune. Am inlocuit uleiul cu unt, si am pus zahar pudra in loc de zahăr cristal
La cate grade se lasa 20min?
Cele mai bune din lume!!! Acum am terminat o tava, a intrat si a doua!!! Multumim!
Au iesit geniale. Am inlocuit uleiul cu unt si am pus prin ele afine si ciocolata amaruie. Un deliciu 🙂
Am descoperit aceasta reteta de briose cam de 1 an de zile… Ma gandeam ca briosele sunt ceva wow,trebuie imaginatie,foarte multe ingrediente si tot felul…pana am descoperit reteta aceasta. Multumesc frumos,e o reteta minunata si super usoara .
Este o rețetă foarte simpla . Eu am făcut pt prima oară în viață brioșe și au ieșit incredibil de bune. A fost bătaie pe ele. Mulțumesc pt rețetă.
Receta e simpla dar mie mi s-au primit uscate,eu as pune mai puțină făină .
In loc de umplutura se pot pune fugi de cicolata?
Reteta lui Pocahontas de pe forumul culinar. Ce veche este insa foarte buna!