Cătălin Dorian Florescu – Maseurul orb

Cătălin Dorian Florescu – Maseurul orb

Zilele trecute, în timp ce mă uitam pe noutăţile/reeditările de la Polirom, am dat, spre surprinderea mea, de un scriitor român foarte tare, de care nu auzisem: Cătălin Dorian Florescu, psihoterapeut la origine, ce a reuşit sa creeze în cartea Maseurul orb o lume polivalentă, în care, din păcate, ne regăsim.

Parcurgând romanul său întâlnim greutăţile regimului comunist, dorinţa perpetuă de evadare a micilor roboţei pe care dictatorul îi dorea spălaţi pe creier, reuşita şi perspectiva unei noi lumi a occidentului( în care până şi pâinea mirosea a libertate) şi coşmarul reîntoarcerii, în care furtul, prostituţia, mitocănia, bătaia, seminţele, ţiganii şi accidentele dezgolesc o lume aflată în paragină. Acesta ar fi, să-i spunem, ideea de suprafaţă a romanului, dar substratul întrece cu mult zecile, sutele sau miile de cărţi despre Comunism, de care tot am avut parte după căderea blocului sovietic.

În Maseurul orb dragostea pentru lucruri primează, iubirea pentru spaţiul natal ce îţi oferă liniştea pe care o ceri. Oricât de mulţi bani ai avea, oricât de sus ai ajunge în societate ridurile se vor înnăspri pe zi ce trece şi vocea îţi va suna ca cea a unui bătrânel abandonat de familie în vreun azil. Asta, ca sa parafrazez un pic, un gând ce îţi rămâne din romanul lui Cătălin Florescu.

Nu voi analiza fuga personajului principal Teodor Moldovan ce şi-a parăsit în adolescenţă marea iubire (pe Valeria) pentru a ajunge cu familia dincolo de graniţă (în Elveţia), nu voi analiza nici chiar hopurile, viaţa la limită, sacrificile pe care le-au facut abandonând o ţară tristă, ci mă voi axa pe dorinţa lui – cu mult mai puternică decât banul, femeile ce i-au trecut prin pat, succesele individuale ori ierarhia în societate. Pe dorinţa lui de a redescoperi o lume în care se simţea bine, în care se îmbăta cu ciobanii căutând legende despre intrarea diavolului în lume sau înmormântare, în care fugea noaptea împreună cu Valeria speriat de imaginaţia ce îi juca feste sau de îmbrăţişarea, sărutările ori tachinările celei a cărei amintire nu a putut să o şteargă. Iar dorinţa este cu mult mai mare, cu cât şi consecinţele cresc.

uzine

Ajuns într-o Românie prădată, în care fiecare furase cât putuse şi ridicase ba o cârciumă, ba un bar, cabinet medical sau un bordel, în care poliţia era mituită de proxeneţi şi primarii nu aveau nicio putere fiind la mâna oamenilor, se izbeşte cu Audi-ul său de copacul din Moneasa, o localitate montană, destinata relaxării. Şi de aici întreaga traumă sau salvare, depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile. Pentru a-şi recăpăta poveştile şi marea iubire, Teodor trece prin reeducarea maseurului orb, o reeducare prin carte, filosofică, din care va şi  câştigă, dar şi va pierde. Îşi va pierde paşaportul, actele, cardurile, banii şi maşina pentru o dorinţă, aceea de a recupera un timp trecut.

Interesant la Cătălin Florescu este mesajul, ceea ce transmite dincolo de poveste, care sunt miturile resemantizate, pentru că, de ce să nu recunoaştem, pe lângă povestea în sine avem un mit: mitul eternei (re)întoarceri, un La Ţigănci modern. Teodor parcurge 2 drumuri: drumul maturizării de la adolescentul visător la omul responsabil căruia îi moare tatăl în Elveţia, care are grijă de mama lui slăbită şi care trebuie să înveţe să trăiască într-o nouă lume, liberă, cu gândul la iubita sa şi drumul reiniţierii spre România, un drum în care adolescentul revine la pasiunile sale, la timpul pierdut în care acumulările culturale au avut de suferit. Reeducarea şi ştergerea iluziei occidentului se face prin carte, prin cunoaştere, Maseurul orb fiind de fapt catalizatorul pentru noua lume intelectuală. Chiar dacă experienţa lui de viaţă este mai vastă şi exemplele sunt mai clare, Tudor reuşeşte să se integreze fără nicio problemă într-un mediu aflat în comă, într-o lume în care maseurul orb coordona totul, dar care oferea oamenilor prilejul de a citi din biblioteca lui imensă. Maseurul orb devine în român micul Eliade, cel care citise atât de mult până când lentilele ochelarilor nu mai puteau să îl ajute şi imaginile deveneau doar contur. Totul devine o aparenţă, lucrurile nu sunt ceea ce par cu toate că sunt împachetate într-o cauza nobilă, aceea de a citi, de a descoperi lumile lui Balzac, Flaubert, Gogol, Mann etc.

Dacă ne detaşăm de story întâlnim un La Ţigănci modern, unde personajul intrat într-o lume aparent normală reuşeşte să fie devorat fără să-şi dea seama, Moneasa (împreună cu tot ansamblul cărturarilor) inducându-i o nouă percepţie asupra existenţei. Şi aşa, cavalerul nostru îmbrăcat în veşminte de lux, made în Anglia, cu Audi model recent şi bani pe care îi întorcea cu lopata, devine căluţul pribejit, uitat într-un colţ de lume, prădat, bătut, înjosit, fără bacnote şi părăsit, sub formă de răzbunare, de cea pentru care venise. O adevarată Odisee am spune, în cale Ulise refuză să se mai întoarce în Itaca :).

periferie

Decis să plece din Moneasa ajunge să îi fie oprit accesul către lumea din care venise. Drumul pietruit era unică speranţa, mesajul maseurului orb rasunandu-i puternic în cap: vrând-nevrând tot te vei întoarce. Ielele din La Ţigănci se metamorfozează astfel în cărţile modernităţii lui Cătălin Florescu, ele luându-l de cap şi scurgându-i fiecare putere de decizie. Devine captivul unei lumi în prăpastie, însă un prizonier care în sfârşit se simte liber în patria lui, cu lucruri simple, pământeşti.

Autorul crează 2 lumi paralele şi 2 destine ce îşi schimbă rolurile: o Românie îndoctrinată, abia scăpată de sub jug, ce se autodistruge căutând să producă parveniţi şi Elveţia – o lume aparent fără reguli, unde laptele şi mierea chiar curgeau din belşug şi în care numai un sistem de securitate costa cât biserica satului. Vedem o Românie ce trăieşte prin cărţile orbului, ca gruparea din “Dead Poets Society“, ascunsă de privirile oamenilor, ascunsă de privirea tovarăşului mort de ceva timp, ascunsă de civilizaţie şi împotriva ei. Şi marea share-uiala culturală nu are loc, satul existând numai prin sine şi prin ciudăţeniile lui. Dar sătenii nu se pot lasă mai prejos şi caută să cucerească vestul tot prin poveşti. Cărţile nu mai au niciun efect înaintea cuvântului rostit, asupra imaginilor reale, trăite, nu a plăsmuirilor fabricate de mintea unui autor. Schimbul cultural are loc, România aruncându-şi schilozii, tbc-iştii, orbii, disproporţionalii în schimbul unui repatriat, venit cu o altă mentalitate din afară, ce le-a luat minţile cu peisajele superbe de dincolo de graniţe.

O carte dura în esenţă ce scoate la lumina impurităţile şi lipsa de profunzime a unei naţii scăpate din cuşcă, ce nu ştie încotro să o ia şi care orbehaie după fiecare italian, elveţian, francez ce le trece puntea, doar doar or capăta ceva de pe urma lui vânzându-şi sau obligându-şi fetele să se prostitueze . Este o junglă murdară ce ne defineşte ca naţie şi nu mă simt deloc confortabil ştiind că e aşa, dar măcar mi-e mai bine gândindu-mă că un autor /sau mai mulţi a/au avut tăria să le pună pe foaie. Păcat că nimeni din stratosferă nu ia aminte. Tot o junglă am rămas.

Vă instig la cultură şi vă provoc să citiţi această carte pentru a vă convinge, poate încă o dată, că suntem murdari pe interior şi nu avem niciun simţ etic.

Lectură plăcută !

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

catalin dorian florescu

Pozele sunt preluate, în ordine, de pe site-urile:

2. yupi.md1000

3 www.nrk.ro

4. www.nrk.no

5. www.altiasi.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Articole asemanatoare