
Pentru că a trecut mult timp de când nu am mai postat ceva pe site, vă propun în această săptămână o carte foarte bine primită de critica din România, un roman despre puterea interioară şi deciziile pe care o fată de 26 de ani le ia în faţa aflării diagnosticului de cancer la stomac în fază avansată, cu slabe şanse de vindecare. De aceea cartea lui Andrei Ruse – Soni, carte aflată deja la a treia reeditare, oferă o soluţie la viaţa ce trece galopând pentru bolnavi de cancer, asemeni unui călăreţ al morţii.
Cert este că veţi întâlni în cartea lui Andrei Ruse toate tipurile de stări şi stadii umane, începând cu lamentaţiile ajunse uneori în pragul suicidului, până la stări euforice generate de combinaţii nocive de alcool şi droguri de toate tipurile, continuând cu partide de sex protejat sau nu, de sex de toate tipurile şi în toate locurile, de stări de paranoia şi de moarte la un pas distanţă pe străzi şi finalizând cu o revalorizare a individului ce îşi aşteaptă momentul, dar care conştient de boala sa primeşte în schimb o doză de fericire. În mare aşa ar suna povestea lui Soni, adolescenta aflată în pragul maturităţii, împlinită din punct de vedere material, cu o locuinţă a ei, dar care este părăsită de IT-istul ei dupa 3 ani tocmai în momentul în care banul începea să-i umple conturile.
Iar de la stadiul de negare a unei relaţii în care începea să creadă că va fi finalizată cu o căsătorie şi copii si până la aflarea veştii că mai are de trăit şase luni nu a fost decât un pas. Şi nu unul deloc usor. Calculându-şi timpul la milisecundă, cu cât mai puţină odihnă şi cât mai multă poftă de viaţă, Soni ajunge sa îşi vândă trupul la diferite ocazii, ajunge să ofere plăceri gratuite, să îşi prăjească creierul în noi dimensiuni, tripuri şi angoase, să încerce coşciuge şi să facă poze cu ele, să viziteze cât mai multe locuri şi spaţii rău famate, să simtă viaţa pulsându-i în vene pentru timpul ce a rămas.
Şi dacă la un moment dat reuşeşte să-şi arunce întreaga agonisire pe fereastră păstrând strictul necesar: 2 linguri, 2 furculite, câteva perechi de şosete şi lenjerie intimă, laptopul şi telefonul, viaţa ei devine o luptă între viermele ce îi devora intestinele şi lumile paralele pe care drogurile i le oferea. Citostatice, marijuana, iarbă, lsd-uri, oameni şi feţe noi, sex la intensitate şi stări de vinovăţie, decăderi şi amplificări de paranoia, totul aromat, totul ambalat într-o tipă frumoasă, tunsă pe chelie care caută secunde de înţelegere şi care îşi poartă cancerul ca pe un panou publicitar în piept.
Însă Andrei ştie să îşi ţină cititorul aproape, oferindu-i o nouă perspectivă. Dacă Soni e conştientă că mai are puţin de trăit, vocea pseudoautorului, care de altfel este tot un Andrei rebel şi nonconformist divulgă procesul de creare al romanului şi dialogul cu „realul” personaj. Ceea ce salvează în mare parte linia naratoriala (nu poti să scrii la nesfârşit de experienţele unei persoane bolnave de cancer care vrea să îşi distrugă planificat viaţa), aducând un plus de originalitate. Astfel scoate cititorul dintr-un posibilă bulă actorială şi îi oferă variante personajului principal Soni. Dincolo de relaţia amoroasă si profesională, personajul Andrei veghează în spatele destinului Soniei, iar ea continuă să îşi caute liniştea din spatele angoasei morţii. Iar salvarea vine de la şedinţele terapeutice unde Mihai, un pacient infestat cu HIV, ajunge să îi schimbe modul de gândire şi de raportare la timpul ce i-a mai rămas de trăit.
În fond Soni, romanul lui Andrei Ruse, reprezintă o puternică poveste de dragoste ce depăşeşte stadiile de înţelegere ale oamenilor ce îşi pot planifica un viitor, pot avea copii ori pot pleca în străinătate; este o poveste de dragoste ce se bucură de lucrurile simple, de atingeri, de nevoia de regăsire şi de empatia cu momente pe care fiecare şi le planificase odată, înaintea aflării diagnosticelor. O poveste de dragoste care nu cere să fie înţeleasă ci mai degrabă digerată, de la care îţi poţi analiza conştiinţa cu sau fară regret.
O carte care cu siguranţă va da de gândit multor oameni, o carte care ne poziţionează în faţa unui adevăr prea crud şi lipsit de speranţă. Acest lucru îi iese cel mai bine lui Andrei Ruse, poziţionarea omului în faţa morţii şi împingerea lui către limite, către deciziile pe care le are de luat raţional sau nu. Jocul psihologic este creat la milimetru, de parcă personajul cu care dialoghează imaginar dar prin mail – Andrei – îi oferă toate datele pentru un profil redutabil.
Lectură placută…
Dorian Dron
Un comentariu