BoOKoteca lu’ Dodo

BoOKoteca lu’ Dodo

De fiecare dată când m-am gândit să scriu o recenzie pe marginea unei cărţi citite recent mi-am pus o serie de întrebări legate de impactul ei asupra celor din jur. Atrage cumva un potenţial cititor materialul scris asupra operei autorului, transmite ceva din farmecul pe care acel nume a vrut să-l sugereze sau pur şi simplu devine o nouă pagină postată undeva pe un site, care a doua zi nu va avea nicio valoare ?

Nu îmi propun să schimb ceva, pentru că mentalitatea noastră se clădeşte în timp şi în urma acumulărilor continue, dar cu siguranţă vreau să vă împărtăşesc din pasiunea mea şi să vă provoc la literatură. Mă gândesc că, pentru fiecare din noi, o nouă zi reprezintă şi o nouă dorinţă de a face ceva, de a ne convinge că nu facem lucrurile doar de complezenţă sau pentru că am devenit nişte mici roboţei setaţi pe acelaşi program din fabrică. Vreau să vă provoc la a gândi (şi cred că termenul este cel potrivit pentru această iniţiativă). Chiar îmi doresc să interveniţi, să dezbatem, să creăm mici cluburi online de lectură, să vedem de ce cartea propusă săptămâna aceasta are un mesaj ce ne-ar putea pune întrebări, de ce scriitorul ales este acesta şi nu altul, etc.

Aşa cum nici mie nu îmi place să citesc recenzii plictisitoare, scrise parcă pentru analize literare, nici pe voi nu cred că vă încântă o nouă rubrică monotonă. Fiecare carte va avea în recenzie povestea ei cumva punctată, nu rezumată, în care voi încerca să îmbin cretivitatea cu originalitatea şi, de ce nu, seriozitatea cu pamfletul. Fără o poantă bună, poate fi ea cartea carţilor, nu va avea niciun impact asupra noastră.

Eu văd cartea ca pe mahmureala de a doua zi, în care cauţi diferite remedii pentru a-ţi potoli durerea de cap. Iei o pagină, o citeşti o dată, treci cu degetele pe a doua, mai arunci un ochi şi aşa înveţi să citeşti povestea unei noi cărţi. Cu timpul te obişnuieşti, aşa cum de altfel îţi intră în instinct să consideri prieten un animal ce şi-a găsit adăpost lângă tine. Iei o carte şi prima oară o răsfoieşti (îţi plac pozele şi textura filelor), te opreşti la un pasaj, îl citeşti şi deodată spui: asta e ! O iau acasă şi o citesc. Ştii ce contează cel mai mult din toată povestea asta ? Nu gestul de a achiziţiona o carte (cu toate că astăzi e mai uşor să intrii pe net, e mai ieftin), nu impresia pe care ţi-a lăsat-o la final întâmplarea (cu toate că este importantă şi ea într-o oarecare măsură), ci momentul în care ai citit acel pasaj. Pentru că atunci ceva te-a atras, un cuvânt, o propoziţie, un gând care probabil era şi al tău, dar pe care nu l-ai putut spune. Acela este momentul în care te întrebi: oare o carte îţi poate schimba starea interioară ?  Vă las pe voi să aflaţi răspunsul.

Iar la final de introducere vă anunţ de prima carte pe care o voi recenza aici, în BoOKoteca noastră, o carte realistă ce mizează pe jocul conştiinţei şi pe dubla compasiune: Stefan Zweig –Suflete zbuciumate, carte apărută la Editura Rao.

BoOKotecă plăcută şi lectură întinsă.

P.S. BoOKotecă = spaţiu interzis prin lege pitipoancelor ce nu au găsit un club unde să se distreze, cocalarilor ce consideră cartea un sacrilegiu adus ceasului cu diamante şi cămăşilor roz, muzicii tipătoare cu trei „acoarde şi cinci duşmani” şi mai completati voi că mie mi-e lene 🙂

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Articole asemanatoare