Atenţie, se cântă Zaraza !

Atenţie, se cântă Zaraza !

De când mi-am cumpărat cartea lui Andrei Ruse, Zaraza, şi până acum a trecut ceva timp, dar nu pentru că am fost plictisit de ea sau nu am vrut să o citesc, ci pentru că am tras de fiecare pagină în parte, am aştepta fiecare rând să îmi treacă prin imaginarul propriu, să-l interiorizez, să simt prin fiecare por şi capilară o lume ce nu-mi aparţine şi care, paradoxal, nu îi aparţine nici măcar autorului. Şi nu m-am grăbit ! Cred că aceasta ar fi una din cheile de lectură romanului biografic pe care îl vom analiza azi, să nu o citeşti pe fugă, să o laşi să te pătrundă până în cele mai adânci caverne ale minţii şi să facă ce vrea din tine.

Şi pentru că nu îmi stă în fire să încep cu elogiile sau cu stările prin care am trecut pe parcursul lecturii, astăzi lucrurile vor sta altfel ! Vor sta altfel pentru că ceea ce a reusit Ruse cu Zaraza, nu vor reuşi mulţi tineri scriitori (ce deja au căpătat fiţe de vedete la apariţie unei plachete de versuri) ce vor să epateze cu lumi pe care nu le vor înţelege niciodată.

Pe lângă „nebunia” scriitorului de a învia un secol de aur al ţării noastre (şi nu celebrul comunism de care Ceauşescu era mândru şi pe care l-a numit Epoca de Aur), o generaţie înfloritoare, mondenă în adevăratul ei cuvânt (nu ceea ce vedem astăzi pe la televizor sau prin presa de scandal), cu dame îmbrăcate şi parfumate după ultimele apariţii de la Paris, cu domni eleganţi la frac, papion şi pantofi perfect lustruiţi, ce îşi trăgeau luleaua şi îşi beau whiskey-ul prin cele mai râvnite baruri din Bucureşti, Andrei descoperă mormântul poate singurului trubadur de care poporul acesta ar trebui să fie mândru, Cristian Vasile, pe care îl învie şi, din dragoste, îi şterge vinilul pe care s-a pus ultimul strat de uitare (pentru că degeaba citeşti tu romanul, dacă nu bagi zaraza în boxe să o înţelegi).

hyperliteratura-cristian-vasile-zaraza

Şi cum puteam începe, dacă nu încercând să transmit o stare ce mi-a lăsat pe buze un iz dulceag de glod, iasomie şi tei (asemeni personajului principal ce gustă din pamantul vienez pentru a vedea diferenţele), şi nu în sensul rău, în amintirea unei epoci a prosperităţii şi a valorii. Că despre asta vorbeşte Andrei în Zaraza, despre lumea în care valoarea avea însemnătate, în care talentul era pus pe o scenă şi venerat, în care culisele nu contau pentru nimeni şi cancanul era, ca şi acum, la ordinea zilei, dar fără a fi luat în seamă. O lume în care oamenii ştiau să-şi trăiască viaţă, în care nopţile deveneau sanctuare în care fiecare suflet ştia să îşi elibereze mintea de greutăţi, în care banii nu contau, se evaporau cu o uşurinţă fascinantă cu care, de altfel, se şi câştigau şi în care buna dispoziţie prima. O lume a viselor şi a împlinirii, a ambiţiei şi a perseverenţei, o lume a interbelicului lui Cristian Vasile, autorul celebrei Zaraza.

Şi dacă în literatură avem atâtea exemple ale unei lumi interbelice, cu farmecul, dar şi cu starea perpetuă de încordare (nici nu trebuie să-i amintim pe Camil Petrescu sau George Călinescu), în aşteptatea celui de-al doilea război mondial, Andrei Ruse a adus în 2014 o lume pe care mulţi au uitat-o sau mai bine spus a adus în prezent frumuseţea unei lumi după care poporul nostru tânjeşte, chiar dacă nu îşi dă seama. Ce am fi fost acum dacă nu aveam parte de ipocrizia ruşilor ce au ras din temelie ţara asta şi au îngropat-o în munţi de trupuri spintecate, cranii, mandibule, membre în putrefacţie şi obuze ? Cum ar fi aratat Bucureşti-ul unde dizeur-ul Cristian Vasile umplea sălile până la refuz şi programările erau făcute cu luni în urmă pe sume fabuloase, în care Zaraza şi alte tangouri ce l-au făcut nemuritor pe acest Don Juan al muzicii şi al plăcerilor se auzeau răsunând de zeci şi zeci de ori, în aceeaşi seară ?

Pentru că, fără să pozăm în pudici sau să rămânem închistaţi în nişte ideologii perimate, Cristian Vasile le cam ardea cu de toate: de la droguri, alcool, nopţi nedormite cu cântări până în zori, până la sute de femei care mai de care mai frumoase care îl secau de vlagă, bani. Dar toate cu un singur preţ: dragostea de oameni, ce a fost posibilă numai prin sacrificiul de care putea da dovadă un artist adevărat. De cele mai multe ori vorbim, în prezent, despre artişti la modul simplist, la cei care se suie pe o scenă, baga trei cuvinte, două bituri, de cele mai multe ori proaste şi gata, ce mare artist avem (ne referim aici numai la artiştii muzicali). Nu, fraţilor, aici vorbim despre un artist complet, care şi-a sacrificat viaţa, o posibilă familie, chiar şi prieteni sau mai grav mama şi fratele în numele artei. Or toată această pasiune, toată această frămantare interioară a artistului ce a adus pe buzele bucureştenilor ani de-a randul poveştile de dragoste şi i-a identificat cu un reper sau cu o bucată de istorie, Andrei Ruse a reuşit, nu ştiu cum, să o transmită în Zaraza.

Şi din orice punct ai privi-o, aplicând ca la microscop orice picătură din critica de întâmpinare, revelatoare, constructivistă sau de alt tip, romanul lui Ruse e autentic, fraţilor, e un roman în care mă regăsesc, chiar dacă nu am făcut parte din epoca aceea, e un roman care mă duce departe, într-o lume puternic conturată, într-o lume în care simt că, din punct de vedere naratorial, nu mi-a lipsit nimic. Acesta este avantajul autorului în Zarara, că a reuşit să dezgroape o lume, să o treacă prin filtrul propriu şi să o refacă, să mi-o prezinte mie, cititorului, cu o pasiune nebună. Pentru că nebunia lui Cristian Vasile, dragostea lui pentru artă, pentru muzica lui ce răsuna pe orice străduţă sau magherniţă, pentru oameni şi aplauzele lor fulminante, s-a transmis la tânărul scriitor. Asta am simţit, că dragostea personajului pentru lume, a devenit dragostea autorului pentru noi, cei ce stăm pe canapea şi belim ochii la rândurile sale. Se simte, se simte din intonaţie, din frazare, se simte din epilogul cărţii care ne oferă ingredientele din reţeta sa.

Este un roman biografic, dar un roman ce nu m-a plictisit, ce mi-a oferit parcă vocea unui scriitor de atunci, a unui cronicar al vremii ce a ajuns în postmodernitate şi, ingurgitând expansiunea noului, a tehnologiei, a literaturii, a muzicii, a reuşit să pună în scenă o poveste plauzibilă, ce m-a facut să o cred, exceptând toate canoanele literaturii ficţionale, să o interiorizez şi să iau parte la crearea ei. Citind Zaraza ai impresia că eşti şi tu un personaj ce stă la o masă la Grand Restaurant, pe Griviţei sau la Roata Lumii, că aştepti ca Marele Vasile să apară pe scenă şi să vină la masa ta şi să cinstească un pahar de vin. Ruse te aruncă atât de tare în epoca interbelică şi în parfumul perpetuu de sărbătoare, încât după ce o citeşti, te întorci ca boul într-o societate de consum supraestimată, supratehnologizată şi, cu regret, te uiţi în oglindă şi îţi spui: ce aş fi vrut să trăiesc şi eu o seară din cele pe care Cristian Vasile le-a avut.

Ei aici trebuie să privim mai atent: informaţiile reale despre celebrul cantăreţ de tangouri sunt limitate, iar romanul lui Ruse reprezintă, în primul rând, o muncă de doi ani de zile pentru a contura un ideal, un mediu pe care nu avea de unde să îl fabrice. Chiar şi cu oraşul în sine pe care cântăreţul îl avea la picioare, cu cladirile sale, cu bodegile şi mersul lucrurilor de atunci, cu mici cristian-vasile-pag-4intimităţi, politici, mentalităţi şi cancanuri, Andrei a dat dovadă de un simţ scriitoricesc matur, din aproape în aproape, supus parcă unui microscop. D-asta am avut certitudinea că am trăit într-un secol perfect construit, din care nu lipsea nimic, niciun petic de culoare, de limbaj, de moravuri. Sincer vă spun, este aproape imposibil să creezi un mediu, o epocă, un pasaj scriitoricesc veridic, mai ales dacă nu ai trăit în acel spaţiu. Nu ai cum să ai o voce plauzibilă, dai mereu impresia că tot imaginarul este fabricat, un kitsch sau un mediu parţial radiografiat, iar critica va observa şi te va taxa. Dar el m-a dus acolo, m-a dus pe străzile unde Cristian Vasile se îmbăta cu prietenii, unde era pe pragul să moartă la o cursă de cai în mahalalele Bucureştiului, m-a dus în faţa scenei când tânăra speranţă a operei, cherchelită bine, lua calea barurilor de noapte pentru a-i demonstra viitoarei „Zaraza”, o damă luxoasă de companie, că dragostea vine ca un coup-de-foudre şi depăseşte toate barierele, inclusiv pe cele de personalitate. Căci ce e mai frumos decât să îţi începi o carieră impresionantă de la un pariu cu prietenii ? Ai fi în stare să pui pariu cu cineva că vei ajunge să cânţi pe o scenă, în faţa sutelor de oameni, fară vreun chior în buzunar, doar pentru a impresiona o damă prin al cărui pat au trecut zeci de colonei, ofiţeri şi oameni de bani gata ? Oricum ai fi conştient că nu ţi-ar da vreo şansă, dar măcar cu o privire tot ai fi rămas. M-a dus în razboi, cântând alături de el la capul muribunzilor, m-a dus pe străzile pline de cadavre, prin oraşe decimate şi parcuri defrisate, m-a purtat prin cele mai frumoase poveşti de dragoste. Chiar şi prin boli m-a purtat ! M-a luat din patul meu, în care stăteam confortabil, mi-a băgat banii în buzunar, m-a ridicat pe culmile extazului şi m-a dat de pământ în secunda doi. Am vazut cu ochii mei un demizeu ce a învăţat să trăiască cu pasiunea sa, cu nebunia din mintea şi sufletul său pentru noi, oamenii.

Şi vă spun: aş vrea atât de tare să stau la aceeaşi masă cu Cristi, să beau un pahar de vin şi să îi ascult muzica, nu vă imaginaţi ! Dar nu ! Eu m-am trezit şi m-am apucat de scris, tocmai pentru a pune pe foaie o stare pe care am trait-o la intensitate.

Mulţam fain, Andrei ! Ţi-ai ţinut promisiunea facută lui Cristian, ai creat nu o viaţă, nu o epocă, ai creat, în spiritul maestrului tău, o operă de artă !

Lectură plăcută !

inegalabil-cristian-vasile-celebrul-trubadur-18344432

 

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

Pozele sunt preluate, în ordine, de pe site-urile:

1. hyperliteratura.ro (editata cu logo-ul bookoteca)

2. hyperliteratura.ro

3. zch.ro

4. Jurnalul national

Un comentariu

  1. Pingback: BACu merge, pietrele rămân(e), se știe ! | Blogul lor

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Articole asemanatoare