Am ajuns în săptămâna noutăţilor în literatura autohtonă şi vă propunem o carte de nişă, ce cu siguranţă va avea succesul binemeritat.

Chiar dacă se vorbeşte în critica de specialitate de tinereţea lui A.R.Deleanu (născut în ’85 la Braşov) ori despre debutul său literar cu romanul de faţă ca fiind pozitive, nu pot să nu remarc la el un imaginar elaborat şi puternic construit textual. Aş putea să îl compar cu mai vechiul dar actualul „tânăr teribil al Franţei”, (că tot l-am prezentat data trecută) Boris Vian, nu atât ca minuţiozitate în eleborarea unei lumi suprarealiste, ci mai degrabă ca un oftalmolog ce supune şi îşi supune lumea unui examen de fond. El priveşte şi construieşte în detaliu apocalipsa, dar nu pe cea biblică de care novicii se sperie, cu toate că regăsim resemantizate câteva mituri fundamentale în roman, ci cea care domneşte în minte oamenilor supuşi unui proces continuu de degradare, la limita puterilor.

Dacă vreţi A.R.Deleanu continuă prin Îmblânzitorul Apelor ceea ce Saramago a reuşit să redea în Eseu despre orbire şi anume lupta indivizilor pentru supravieţuire, procesele mentale ce dislocă concepte precum personalitate, respect, reciprocitate. Asemeni cărţii laureatului Nobel pentru literatură, scriitorul braşovean nu caută să explice ci mai degrabă să sugereze prin întâmplări şi acţiuni ce se petrece în mintea oamenilor ce sunt luaţi de ape, ce îşi văd distruse locuinţele, ce caută un colţ de pâine şi ajung chiar să poftească la carnea fratelui în mocirla umorilor corporale.

Povestea:

În esenţă un subiect deosebit de interesant: doi studenţi ce îşi trăiesc visele şi libertatea din anii de studenţie, ce devin profesori şi îşi planifica un viitor strălucit care nu „costă nimic”. Până aici nimic inedit, dar momentul în care iubita vine după personajul narator, îl urmează în casa părinţilor lui tocmai pentru a avea un loc al lor şi spera că într-o zi vor putea să plece, să fie doar ei şi să îşi întemeieze o familie şi până la degradarea familiei ca urmare a venirii ei constituie un subiect captivant. Pe principiul unu’ vine, celălalt pleacă, aşa se derulează şi acţiunea din cartea lui A.R.Deleanu, odată intrată în casă iubita naratorului, mama acestuia suferă un „atac cerebral”.

Esenţa acestei morţi suspecte, pentru că diagnosticul a fost spus în familie de către tatăl celor trei fraţi, va fi desluşită în finalul romanului unde cercul vicios al amantelor parentale conţinea şi o poză ce îi distruge orice secvenţă de luciditate profesorului. Şi pentru că vorbim despre situaţie materială să nu omitem un aspect, profesorul voia să câştige un bat în plus pentru familie din scris, dar munca sa este efectiv distrusă de editori libidinoşi, zdrenţe ale sistemului ce nu ştiu decât să asudeze, să bea şi să îşi înşele nevestele. De unde şi permanenta lupta a scriitorului debutant ce îşi cauta locul într-un sistem de valori nu de multe ori justificat sau justificat prin cunoştiinţe, pile şi relaţii.

Iar dacă nebunia profesorului, ce îşi vede într-un moment de luciditate iubita înghiţită de ape, atinge punctul proxim vom putea observa de aici numai framântarile lui mentale, pagini scrise cu stiloul ce de fapt sunt doar mâzgălituri, proiecţii himerice. Dar speranţa la un trai mai bun vine prin moarte, prin debarasarea cărnii de trup, prin topoare ce îşi înfig nepăsătoare tăişurile ascuţite în testele protagoniştilor şi prin canibalismul fratern.

De nu v-am convins să citiţi cartea aceasta gândiţi-vă la cum ar reacţiona un om în situaţii limită când de fapt a pierdut totul, până şi un pahar cu apă.

Lectură plăcută.