Infern(o)ul – De la Dante la Dan Brown

Infern(o)ul – De la Dante la Dan Brown

Inferno sau noul iad al modernităţii privit prin masca lui Dante…

De fiecare dată când Dan Brown publică vreo carte imediat stârneşte valuri, instituţiile statului se sesizează, Biserica începe să-şi revalorifice dogmă şi să ofere oamenilor răspunsuri sacre la întrebări mundane, societăţile secrete caută un atac mediatic şi lumea cumpără cartea în speranţa de a găsi calea adevărului suprem.

  Mă, o spun fără ezitare, cu toate că se pot auzi voci care să mă contrazică pe bună dreptate, mi-a plăcut şi continuă să îmi placă Dan Brown. Da, e literatură de consum, da, are un singur fir narativ ce se complică şi care conţine unele elemente conspiraţioniste şi adiacente acţiunii, da, unele răspunsuri nu sunt mereu plauzibile (dar ce în literatură e plauzibil), dar omul asta chiar se documentează, frate, când scrie. Şi nu aruncă informaţia în context asemeni zarzavagiilor, ci crează o lume plauzibilă (uneori tactilă) cu care ne identificăm, în care trăim şi în care, cu ştiinţă sau fără, observăm anumite fenomene pe care le acceptăm sau nu, sau de pe urmă cărora ne adresăm întrebări.

Am citit şi Codul lui Da vinci, Fortăreaţa digitală şi Îngeri şi demoni cu aceeaşi pasiune a unui lector care caută să evadeze într-un imaginar complex, care mă aleargă pe străzi întunecate în căutarea unor simboluri ce duc către salvarea unui artefact sau chiar a lumii (mereu am fost fascinat de simboluri şi descifrarea lor). Şi m-au prins, m-au scos din patul meu, de la căldură plapumei şi a vinului fiert şi m-au îmbrăcat în costumul celebru italian şi am tras nişte ploi zdravene prin Vatican sau prin Veneţia şi Florenţa. Dar nu mi-a părut rău !

Masca mortuara a lui Dante AligheriTrebuie să recunosc că Dan Brown are o scriitură simplă, fără ‚haute technique”, vorba francezului, dar te prinde în carusel din primele rânduri. Nici nu ştii când ajungi la final şi nici nu îţi dai seama, decât poate după o zi, cu câte stări s-a jucat americanul.

În fine, nu lauda vreau să o înţelegeţi, ci mai ales complexitatea informaţiilor lui, şi în speţă cele livreşti din Inferno.

Cum şi titlul sugerează, avem de a face cu un Dante Modern, resemantizat, care trebuie (sau care este obligat) să înţeleagă nişte concepţii şi simboluri de Ev Mediu, care trebuie să elucideze o inversare perpetuă a polilor a imaginarului scriitorului italian şi să le aplice în epoca vitezei.

Pe scurt, combinăm minunăţiile Florenţei şi ale Veneţiei cu ecourile perpetue ale Catedralei lui Dante, Divina Comedie, în special Infernul şi cu Picturile lui Botticelli şi ale lui Vasari. Intrând în măruntaiele romanului observăm un Iad pe care un doctor celebru în virusologie şi modificări genetice vectoriale, Bertrand Zobrist, l-a creat pentru redimensionarea populaţiei, a numărului în continuă creştere ce va neutraliza planeta de resurse. Dar proiectul îşi schimbă forma, alternând planurile, înfiltrând Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Compania Consorţiu, dar cel mai important, pe profesorul istoriei artei, religiei şi simbolurilor, Robert Langdon.

Iar nebunia începe când lucrurile ajung să fie puse cât de cât într-o formă, când atât profesorul cât şi cititorii ajung la un răspuns ce ţine de cauzele acestui infern transpus în vasari - cerca trovaprezent, iar toate explodează şi capătă ireversibilitate. Dacă Zobrist inversează poziţia iadului, comutând palierele din tabloul lui Botticelli – Harta Infernului, Langdon trebuie să descifreze mesajul din spatele alegoriei. Iar punctul de plecare este tabloul lui Vasari – Cerca Trova, masca mortuară a lui Dante şi interpretarea compilaţiei creative a geniului geneticii.

Inferno este romanul neîncrederii, în care nimic nu pare ceea ce este de fapt, în care simţi că ai descifrat firul narativ, dar în acelaşi timp te afunzi într-o nouă perspectivă inversată. Cel mai indicat este să spunem că angoasa lui Dante a fost descifrată în noul cod al lui Dan Brown, cititorul neapucând să-şi ţină în frâu sentimentele.

Şi, ca în celelalte creaţii de-ale scriitorului american, întâlnim şi aici o nouă întrebare: Din ce va supravieţui lumea dacă ea se află într-o continuă expansiune. De unde îşî va lua ea resursele necesare pentru subzistenţă ? Răspunsul cred că se găseşte într-o altă operă celebră: Eseu despre orbire a lui Saramago. Să fie acesta iadul creat de Dante şi aplicat pe masca societăţii cotidiene ? Nu vom ştii !

Este o carte în care te dai şi cu divinitatea şi cu infernul, dai crezare celor 2 planuri de concepţie asupra lumii: Să ne ajutăm reciproc sau Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, în care înveţi cum conspiraţia funcţionează şi la cele mai înalte niveluri. Înveţi cum să interpretezi nişte opere de artă şi să le găseşti mesajul secret, înveţi iştoria arte, religiei, a simbolurilor şi a frumuseţii, înveţi să citeşti cartea cu netul deschis pentru a descoperi picturile, clădirile său pasajele subterane.

infernul

Ce pot concluziona după această carte este că îmi doresc al naibii de tare să merg să  văd Biserica unde a fost botezat Dante şi unde a cunoscut-o pe Beatrice sau Catedrala Sfânta Sofia, unde omul descoperă în toata splendoarea ei chintesenta celor 3 religii mari ale lumii: Ortodoxă, Catolică şi Musulmană. Sau să văd Palatul Scufundat unde se ţin şi astăzi concerte. Pe toate acestea le-am vizualizat în şi prin cartea lui Dan Brown – Inferno şi prin imaginile furnizate de celebrul nostru motor de căutare.

Aşa că hai să ne plimbăm prin Inferno şi să-l redescoperim pe Dante.

Lectură placută !

Dorian Dron

 1. Masca mortuară a lui Dante Aligheri

2. Vasari – Cerca trova

3. Botticelli – Harta Infernului

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Articole asemanatoare