
Luni
Sună telefonul.
– Hai să mergem la cimitir. Ne mai plimbăm un pic, îl luăm şi pe Alex. După, poate merem pe la Vali.
Ies cu familia. Aprindem o lumânare la bunici, ne plimbăm prin parc şi îl iau pe Alex la joacă. Iar n-am ţigări. Apelez la taică-meu.
– Iar fumezi mult ? zice maică-mea.
– E a cincea pe ziua de azi. Ţi se pare mult ?
Plec din parc şi îi las pe ai mei să se ducă la unchiu’. Se mai relaxează şi ei. Pe mine mă doare capul îngrozitor. Nu mi-a trecut de la Dragoş. Nici odihna nu a fost de ajuns.
Îmi încălzesc o porţie de sarmale, îi pregătesc şi lui Alexandru ceva şi mă bag în dormitor. Măcar azi să văd şi eu filmul, că aseară am dormit cui.
2 ore şi 40. Drăguţ regizat. Dragoş Bucur în rol principal, dar cu cele mai puţine replici.
Gata, ca nu mai merge aşea. Somn. Bag câteva ore şi după mă duc în oraş să mă întâlnesc cu Zoe.
E cinci. Soare în parc. Ne plimbăm de mână ca-n prima zi. Dar mi se întunecă privirea instantaneu. Pe partea cealaltă a străzii îi văd pe Maria şi Ştefan. Un ghem de sârmă ghimpată mi se
încolăceşte pe coloană.
Sunt nervos… Nu îi bag în seamă, îi ocolesc, trecem pe lângă ei, ne ducem la Luţu luăm o bere şi aşteptăm ca ceva să se întâmple. Şi se întâmplă. Ei se aşează la două mese distanţă. Ea e supărată şi ştiu de ce. Nu am salutat-o. Mă uit la ea, la el şi nu-mi vine să cred. O iubire de liceul…
– Hai să jucăm biliard.
Ne retragem în incinta barului. Aranjez bilele şi mă uit pe geam. Îi văd şi regret că ne comportăm ca nişte străini. Dar va trece, toate vor trece într-o zi…
Plecăm cu un gust amar după o partidă eşuată de biliard. Ne reîntâlnim cu vechea gaşcă de ţîcniţi. Au fost la grătar, tocmai de la Măgura, de unde veniserăm şi noi cu câteva zile în urmă. Erau chercheliţi zdravăn. Mă plictisesc. Am obosit să le tolerez fiţele de Bucureşti. Mâine plec, dar din pacate singur. E vacanţă pentru iubita mea. O să încerc să mă regăsesc la Braşov, să mai citesc ceva.
Îmi propun ca în seara asta să termin Frumoasele Străine. Şi uite că o fac.
E unu şi ceva. Nu îmi pasă. Am acumulat ceva. Şi în plus un mesaj: „Nu înţeleg de ce ne-aţi ocolit knd aţi trecut spre lutzu… era frumos să ne spunem un «bună »! Nu ne văzusem de mult timp, dar decât aşa, mai bine nu ne mai întâlneam. Nu mă gândeam vreodată k o să ajungi să treci pe lângă mine fără să întorci privirea.” Şi da, asta a fost… Mă urăsc!
Somn…