Duminică

M-am trezit. Şi nu pentru că îmi doream ori pentru că trebuia să plec, dar sforăiturile din  fotoliul extensibil mi-au dezlipit ochii. Voiam să mai visez, să mă lăfăi în patul cu pătură moale şi plapumă de câlţi, în frigul siberian al camerei sau în aburii clandestini ai alcoolului dublu rafinat. Căci ce e mai frumos decât o casă neizolată, fără căldură şi baie, dar cu distracţie cât cuprinde… De fiecare dată când ajung la Măgura mă simt eliberat de toate problemele acumulate de peste an.

 M-am trezit. Am auzit acelaşi Join Me după 5 minute de când am făcut ochi şi am strâns-o în braţe pe prietena mea. Numai aşa o pot trezi.

– Mai lasă-mă 5 minute, doar… 5… minute. Şi iar a căzut în visele ei interminabile.

Trec cele 5-7-10 minute şi o sărut pe frunte.

– Hai, brusture, să plecăm, că avem ceva de mers.

– 5 minute…hai încă 5 minute.

– Dacă nu te trezeşti acum, eu plec.

– Bine, gata, m-am trezit. Stai să-mi împăturesc ţoalele.

S-a trezit şi Dragoş cu mahmureală caracteristică şi dureri de esofag.

– Nastrovia. Ce faci fram, te-ai trezit?

– Păi cam tre’ să plec, beţivan ratat!

– Bă, să ai grija de tine! Mă bucur că ai venit. Iartă-mă pentru aseară, că nu te-am lăsat să dormi. Ce-ţi mai face ţeasta ?

– Lasă, mă, că sunt obişnuit cu chefurile de la Măgura. Freza e bine, nu mă mai doare. A fost bun aulinul. Hai că tre să zbor. Iar pe jos 7 kilometri nu-i de ici de colea. Distracţie plăcută în continuare şi mai uşor cu beuta.

Într-un final am plecat. Voiam un duş cald, o lenjerie proaspătă şi un somn adânc, cu cât mai multe vise faine. Totuşi un mare regret îmi macină maţele: nu am fost la Înviere! Altădată abia aşteptam să se facă 12.

Drum fain. Soare afară, peturi şi cutii de bere pe străzi, sticle sparte în faţa bisericii. De parcă cu o seară în urmă fusese revelionul şi nu Paştele. În rest acelaşi Bizdidel verde mucegăit.

– Beb, mi-e foame.

– Şi mie, dar parcă nu voiai să mănânci din fursecurile de la Dragoş.

– Las’ că ştiu eu mai bine. Poate găsim un magazin, că doar suntem la ţară, locul unde cârciuma şi bodega satului îşi aşteaptă mereu cu uşa deschisă clienţii.

Şi am avut dreptate. După o juma’ de oră de mers am găsit o baraca deschisă. Două cornuri, două sticle de suc şi două pungi de pufuleţi. Iată un mic dejun câmpenesc.

Tot mergând, făceam cu mâna acelor puţine maşini care aveau curajul să se încumete în ziua de Paşti să iasă din casă. Ne-a cules o doamnă bine, ce avea fiica plecată prin străinătăţuri şi care se ducea la tatăl ei bolnav de hepatită. Cu teneşii mozoliţi în praf şi bere am urcat.

Parc tăiat din creastă, balansoare noi, tomberoane şi mai noi, ciuperci, leagăne, copii.

– Frate, de când lipsim din Pucioasa ? S-a trezit Bădău să facă ceva?

– Poate. Nu vin alegerile? Tre să scoată ochii pe final de mandat, că altfel nu mai primeşte nimic.

– Bine, beb, hai că nu te mai duc până acasă. Te las la Biserică. Ne auzim mai încolo. Odihneşte-te că am avut o seară grea, da ?

– Ok. Să-mi dai bip când ajungi acăsică să ştiu că ai ajuns cu bine.

– Stai calmă, nu mă papă urşii. Ăia sunt doar în Braşov.

– Braşov… Deja îmi e dor de el.

– Lasă, că e mai bună vacanţa, îţi spun eu.

Cu cheile agăţate de buzunarul stâng al gecii deschid uşa.

– Hristos a înviat !

Şi d-alea cum a fost, te-ai distrat, aţi mâncat, v-aţi simţit bine ? Spirit cald de familie.

Mănânc, mă spăl, mă trântesc în pat. E două. Am timp de somn.

– Trezireaaaa !!! Ce, aici e hotel ? zice taică-meu. Ai venit acasă sau ai venit să dormi ? E 7. Hai să mâncăm. Tre să ajungi şi la bunică-ta şi muzica tot nu mi-ai copiat-o în telefon.

Când mă-sa s-a făcut 7? Mă simt mai obosit decât atunci când eram treaz, dar o să-mi revin.

– Ia filmul asta la bunică-ta. The way back ! E cu Dragoş Bucur şi cu Collin Farrell.

– Ok. Mersi mult. Sper ca de data asta să nu-l mai uit dincolo.

Obosit, învelit până-n dinţi cu plapuma roşie a bunicii, m-a luat somnul. A mai trecut o zi. Mai am una şi plec la Braşov. Iar muncă…