Sâmbătă

Ora 7 A.M. Iar a deschis maică-mea televizorul. Nu mai are somn. De la 6 juma în colo nu mai poate sta în pat şi îşi face tabietul.. Dar mie îmi e somn. Degeaba încerc să îmi pun perna pe urechea stângă şi să mă învelesc până în gât, că nu ţine. Faza cu patura până în gat mi-a ramas din copilărie, când mă ascundeam de spiritele negre. Da, deci, trezirea, îmbrăcarea, mers în oraş, cumpărat ţoale, mers la cimitir, întors de la cimitir, mâncat şi îmbarcat în maşina de Măgura pentru cheful de la Dragoş. Văileu cât am aşteptat ziua de azi. De la examen încoa’ tot sper. Mai scriam un subiect, mai trăgeam un chiul către pajiştea verde de la Măgura.

Şi planul a funcţionat. Pe la 1 voiam să fiu gata, cu ghiozdanul făcut şi cu cumpărăturile luate. Dar decalajul a apărut inevitabil. Cu o juma de bere băută în 5 minute m-am dus cu ai mei la cimitir. Azi era ziua lu’ bunică-meu, Dumnezeu să-l ierte ! Am aprins o lumânare, am pus o floare la mormânt, i-am mângâiat crucea şi i-am spus că sunt bine, că mi-am găsit un loc de muncă bun şi că îmi merge bine la facultate. Cu sufletul pojghiţe de şmirghel am plecat şi la celălalt mormânt. Apoi acasă, dar cu o alta dorinta. Mai trebuie parcurs un drum. Du-te la bunică-ta, ia sarmalele şi tortul şi vino acasă. Mănânci şi după poţi pleca împăcat.

La dispecereat una sictirită şi cu chef de plecare anunţă maşina de Măgura la 4. Ce fac, că e 2 ceasu’? Aia e. Zoe îmi spune că mai bine o anunţam din timp şi pleca şi ea mai târziu de acasa. Frecţie la ciolan. Luăm taxiul până la Dragoş, dar nu stiu cat face. Îmi dă mesaj că în jur de 15 lei e drumul, dar parlitul îmi ia 20. Noroc că a mers pe bune şi am ajuns la timp.

Ajungem. Urc aceeaşi pantă cu gropi şi noroi şi mă opresc la bodega satului de unde trag o bere şi aştept să vină Dragoş. Dar stai, femeie, că nu l-am anunţat. Las’ că mergem noi. Trec pe lângă fântână şi mă proptesc în faţa porţii. Muzica răsună din difuzoare, dar ia-l pe Dragoş de unde nu-i. E clar, ăsta iar s-a îmbătat şi e prin vecini.

– Hey, fram, ai venit?! Mi-a stat inima-n loc că n-ai să mai ajungi. Bine că a dat Domnu să vii, că erai dator vândut la mine. Pe bune că era ultima oară când îţi mai acceptam scuzele. Ce puii mei mai faci? Dar stai să aduc şi fetele şi vorbim după. Fă-te comod. Uite ce am luat: 20 de cutii de bere, vin şi  farti-mio mai aduce o sticlă de tărie. E ok ?

– E mai mult decât ok. Hai că mi-e sete. Berea e tot în ligheanu’ de sub masă  ?

– Păi da unde ? Nu mi-am luat frigider.

Şi aşa începuse cheful nostru cu playlist la comandă, bere rece şi soare afară. După ziua de ieri răsfăţarea la mânecă scurtă a mers mână în mână cu întinsul pe iarba proaspătă şi molfăitul hameiului din sticlă.

Pe la 5 a ajuns şi Cosmin cu sticla de Stalinskaya, plus cele 2 trabuce’, vorba românului. “Da chiar acum, chiar în această secundă ne pregăteam de grătar.” A venit bineînţeles mâncat, burduşit cu două beri şi pus pe şotii. Aşa că, fetele au curăţat cartofii iar eu cu Dragos ne-am apucat de grătar. Am abandonat însă prea repede treaba şi m-am băgat la volei cu Zoe şi Cosmin, plus o vecină de pe-acolo. Ne-am distrat, dar n-am ratat zdrelitul palmelelor sau trântele pe iarba niţel umedă. Scor 1-1 la meciuri. Oftică grosolană între scorpii, dar am dres-o cu bere şi ţigări. Noroc că-mi luasem.

Se întunecă. După a cincea bere m-am încălzit. Mâncarea e aproape gata. Am scăpat lejer de data asta, că de fiecare dată când ajungeam la Dragoş trebuia să pregătim masa. Lasă că-i mai bine aşa. Dă-i şi bagă în tine că noaptea-i lungă, fram. Mâncare e genială, cartofi cu mici şi pulpe, cu cârnaţi şi varză oţeţită în ultimu’ hal. Ăsta se făcuse deja aviator şi se tot pipăia cu Silvia.

În fine, terminăm masa şi ne gândim să facem foc de tabără, că cică e bine să dai foc la vreascuri în ziua de Sfântu’ Gheorghe că protejează locuinţa unde te afli. Aşa o fi. Ne punem pe treabă, tragem vreascuri de doi metri şi luăm jaru de la grătar. Încep să sfârâie şi să scoată fum, apoi foc. Ne adunăm în jurul lui. Cât aş fi vrut să fie aici şi ceilalţi membri din Atron, să tragem o cântare până-n zori. Dar rezemam în vise blocul de beton ce sprijinea panta dealului şi-l aud pe Cosmin: „Buey, nu mai staţi cu spatele de ciment că vă trage”. Ok, man, cum zici tu. Ne ridicăm şi mergem către uşă. Aici muzica e-n blană şi ne dăm seama c-ar merge o rupere de plete. Amon Amărât. Îmi desfac pleata şi dă-i şi dă-i, dă-i până la jumate. Până când o lamă de cuţit îmi găureşte tâmpla. Durere insuportabilă. Tre să stau jos.

– Ce ai păţit fram, ce-i cu tine ?

– Nu ştiu, man, m-a luat durerea de cap. S-a acumulat multă oboseală în ultimul timp. Tre sa mă odihnesc niţil. Sorry.

– Da, du-te şi odihneşte-te. Te întorci când ţi-e mai bine.

– Beb, hai să stăm la foc. Mi-e un pic frig. Adu şi vinu’.

M-am prins în discuţii, dar durerea creştea. Nu mă puteam concentra. Îmi zvâcneau tâmplele în ultimul hal. Nici de ţigări nu mai aveam chef.

– Hai în pat să stam puţin. O să-ţi revii.

Şi-am plecat cu prietena mea. M-a învelit până în gât şi mi-a aşezat capu pe pieptul ei. Eram o legumă ce cerşea un strop de somn. Cred că şi aţipisem când, după o juma de oră, intrase Cosmin cu Silvia.

– Man, îţi dau o pastilă ?

– Mey, nu e nevoie, sper să îmi revin.

– Hai Dodo că am un aulin şi o să-ţi treacă.

– Ok, fie.

Am luat pastila şi am închis ochii. Într-adevăr, după o juma de oră durerea se estompase. Era 12 fără 10 minute.

– Bebe, poţi să te ridici ? Măcar să mergem să ciocnim un om şi să le urăm Sărbători Fericite !

– O să încerc.

M-am ridicat cu greu şi am luat papucii de sub masă. Aştia s-au luminat ca lanternele în beznă.

– Uite cine a venit?! Hai, fram, să ne distrăăăăm! Eşti ok ?

– Sunt mai bine, dar mi-e frig.

Aşa că m-am dus la foc. Cosmin deja era cam afumat, Dragoş încă mai putea să dea din cap.

M-am încălzit, dar nu atât cât voiam. Frigul de ieri îmi intrase în oase. Hai în casă, că mâine nu o să mai fii bun de nimic!

Învelit până în dinţi, cu trei hanorace pe mine şi ţinut în braţe de copilul de lângă mine, am adormit. Până la 4 când a intrat Dragos pe trei cărări. Beat mort e puţin spus. Împreună cu Iza s-au gândit să mute un fotoliu în camera noastră. Dă-i cu bocănituri, cu spart de uşă, cu ieşiri şi intrări, cu fâţâieli. Noroc că dormisem câteva ore. Degeaba însă. M-a ţinut treaz până la 6. A borât toată noaptea de se speriase şi biata Silvia.

– Ia un ceai, Drăgoşel, bea un pic de apă, întinde-te.

– Mi-e rău, mi-e răuuuuuu. Nu pot.

– Nu borî pe covor. Ia ligheanu.

– Nu mai pot. Mi-e rău.

De, şaturile de votcă n-au intrat cam bine cu berea. Dar asta e… M-a luat somnul şi pe mine şi pe a mea consoartă la 7, când în sfârşit s-a potolit şi îmbătatul nostru. Vise plăcute ne-am urat, că de restul aveam şi noi grijă.

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor  în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.