
Am terminat mailurile şi aştept să vină Lunch-ul. Până atunci mai am o juma’ de oră în care sper să pot scrie cât mai mult. E săptămâna mare şi n-am facut nimic productiv, nici citit, nici scris la roman, nici la blog. Aşteptăm să ajungem acasă şi să facem Paştele în familie. După atâţia ani fiul risipitor se întoarce acasă. Iar de data asta nu voi mai pleca pe la vreun party. Vom sta acasă şi vom ajunge la slujbă. Mi-e dor de seara Prohodului şi a Evangheliilor. În Biserică mă simt liber şi împăcat cu mine însumi.
Voi ajunge cu Rox şi sperăm că la 12 vom duce lumina în cimitir. Mi-e dor de briza barajului şi de mirosul algelor stătute. Printre ele se mai ascunde şi un iz de frunze arse şi ceară topită. Noaptea e răcoare în cimitir, dar luminile mormintelor ne liniştesc. E o senzaţie unică. Până atunci aştept telefonul. L-am comandat luni şi face cam 3-4 zile până ajunge. Azi e a doua zi şi n-am primit nicio actualizare a comenzii. Şi-a luat şi Alen tot un S7 Edge şi arată impecabil.
Diseară vom merge să-i cumpărăm o protecţie de spate. N-aş vrea să-l zgârii în primele zile. O să-mi trag datele de pe card SD şi o să pun la punct şi telefonul pe care taică-miu şi-l dorea de atâţia ani. O să aibă un S4 şi aşa o să sară de la jaful de LG direct la Samsung. Presimt c-o să-i fac mintea terci cu fiecare aplicaţie şi funcţie. Dar prinde repede.
Apreciez că am nişte părinţi care se adaptează la evoluţia tehnologiei fără să pună prea multe întrebări. Le place să descopere singuri.
Au trecut cu greu cele 8 ore juma’ de serviciu. Lent, ca un melc sedat, m-am târât spre Media Galaxy. Printre sutele de accesorii mi-am luat carcasa transparentă cu logo-ul Samsung şi apoi am dat buzna în Carrefour. La raftul cu vegetale mi-am clătit plasa cu doi burgeri cu bălării şi nişte chiftele de soia. Chiar mă gândesc că ar putea avea un gust mai bun decât cele de carne, dar ideea rămâne în stadiu incipient. Ce-i drept, mâncarea de post te eliberează. Şi nu mănânc căcat. Îţi ia cu mâna o greutate din stomac. E ca şi cum ai ridica o piatră de pe fibrele din interior şi ai pluti. Dar n-aş merge prea mult pe ideea asta pentru că, inevitabil, mă voi reîntoarce la carne. Îmi dă energie şi siguranţă, iar modul vegan n-ar fi o opţiune.
Sunt prea egoist şi ţin prea mult la mine încât să renunţ la bunătate de pizza, la un binemeritat platou de la Spartan sau la un gigantic sandviş cu şniţel. Dar d-ăla adevărat, nu cu bălării.
Şi ştiu că după săptămâna asta, dacă voi pune gura pe o bucată de carne îmi va fi rău. O zi, atât! După care aş reintra în joc.