De când am deschis şi secţiunea CinematecaLor sunt tot mai mult atras de nebunia asta numită BlogulLor. Pe bune. Şi acum, mă atrage lumea asta viu colorată a micului/marelui ecran. Dacă până ieri am mers mai mult pe recenzii de carte şi articole, îmi bag cleştişorii de scorpie şi în domeniul ăsta. Nu ştiu cât de bine o fi, dar poate Alex îmi va da răspunsul :))

Şi dacă am vorbit de imaginar şi lumi fantasy în articolul/cronica trecută, voi păstra linia şi de data asta cu un film ce pe mine, sincer, din trailer nu m-a convins sau mai bine spus nu m-a atras atât de puternic.

Haideti să intram în Labirintul lui Pan, o nouă nebunie fantastică, cu impact mitologic, tocmai bună pentru o zi frumoasă. Nu de alta, dar după filmul ăsta parcă vă şi văd alergând prin păduri după simboluri antice, magice ori revelatorii :)) (asta o spun pentru că aşa aş fi procedat eu, dacă nu era 2 noaptea şi îmi picau toţii ochii în gură). Iar o plimbare în natură e oricând un prilej pentru a arunca un ochi pe ici, pe colo.

Nu neapărat vom vedea licurici ori libelule ce se transformă în spiriduşi sau statui mitologice ce aşteaptă o cheie pentru a activa un portal; dar vreun copac ciudat sau vreo cavernă cu siguranţă. Şi o să fim curioşi: “ce s-a întâmplat, frate, aici ?”

Iar dacă mai eşti şi copil şi trăieşti în lumea ta imaginară, inspirată din cărţile mitologice (gen Legendele Olimpului, par exemple) atunci cu siguranţă te va atrage fiecare lucru minor, crezând ca e încărcat de o simbolistica aparte. Şi dacă mai eşti şi un copil al cărui tată a murit în război şi mama ta, singura care a avut grijă de tine este însărcinată şi aparţine unui capitan irascibil, insensibil, ce urmăreşte doar un moştenitor de sex bărbătesc, o brută pe stil nazist, care omoară de dragul de a o face, nu ai nicio salvare, decât poate în imaginar sau alergând prin codrii.

O imagine îţi rămâne întipărită pe retină când vezi cum acest cretin omoară doi ţărani, pe principiul aberant că ei au arme în sacoşă şi că au furat o găină. Îi ciuruie ca pe nişte cârpe, dar blestemul tatălui ce îşi vede copilul ucis pare să prindă rădăcini.

Ce m-a atras prima oara la film a fost felul în care au fost create personajele mitologice, celebrul Pan fiind opusul icoanei digitalizate, scoasă dintr-un soft de doi lei, ci chiar arată a un monstruleţ simpatic, care poate emana mister, stări de nelinişte pentru copila de 12 ani, dar şi siguranţă. Desprins din licheni, alge caţărătoare şi rădăcini de copac, Pan îşi înclină trupul imens în faţa reginei pe care cetatea subterană a pierdut-o de secole. Şi nu, nu este un gest al paradoxului. Chiar dacă Pan-ul mitologic alergă zânele cavernelor, acele “iele” sau nimfete ce protejau pădurile, aici el supune unor probe inevitabil dificile pe copilul neajutorat, păstrând în acelaşi timp aura mistică şi respingătoare.

Vedem spiriduşi ce ies din cutie, ce ajută protagonistul (de faţă protagonista) probe de foc, mese copioase, etc. Te simţi ca în Harap Alb, într-o lume fantastică, dar plină de sens. Este o lume în care se completează realitatea mizeră, razboiul cu crimele sale, deciziile încrâncenate, luptele dintre salvatori pădurii şi răufăcători si lumea subterană, lumea înţelepţilor, a celor conectaţi la pământ, la arhetipuri şi legi nescrise, la cititul semnelor, la magie şi fiinţe supranaturale.

Acest film merită vazut în cinema Full HD, cu souround, pentru a pătrunde în mintea regizorului şi pentru a reuşi să descifrezi acest mister.

Ce este interesant, este faptul că personajul principal, “regina de 12 ani”, nu priveşte în reluare aceşti spiriduşi, creaţi bineînţeles pe calculator. De ce spun asta ? Pai voi nu aţi mai văzut în filme cum pămpălăii ăia de actori se uita dupa muşte în dreapta şi alea sunt în centru :))

Foarte fain e realizat filmul, de aceea are şi un rating bun pe IMDB. Dar ce-i mult strică.

Băgaţi tare de-l vedeţi şi vă aştept aici cu un comentariu.

Băgaţi tare la filmareeee  !

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.