Au trecut cred 6 ani de când am pornit la drum. 6 ani în care am simţit vibraţii în piept, oameni faini ce erau lânga noi, senzaţii ciudate când scriam nişte versuri ori acorduri ce mă purtau în alte timpuri.

Toate acestea le-am trăit, toate astea le-am simţit. Îmi aduc aminte în prima zi când am cântat pe o scenă; eram cu Paul în Memo, la cantină, şi înainte de cântare dadusem probe pentru festival (parcă eram la Vocea Romaniei sau X factor). Ne chemaseră într-o sală, cred că era biroul directorului de la  Casa de Cultură a Studenţilor şi, amabil, ne-a zis: “bagaţi fraţilor, să vedem ce e cu voi, de ce sunteţi în stare!” Am tras o Coma- Cânta-mi povestea, Amintire cu haiduci şi parca Despărţire, era a doua piesă compusă de noi (parcă şi Zdob şi Zbup-Doina Haiducului). A fost încântat şi ne-a băgat în festival. Era o adunătură de oameni cu chitare şi cu public fain.

Primele emoţii, mâna ţinută strategic în şold (eu credeam că aşa era cool, dar dădea foarte naşpa din faţă), primele urme de transpiraţie pe frunte, pana de curent (în timpul Cocoşilor Negri sau Despărţire), microfonul care nu avea împământare şi care mă ciupea de buze, primele aplauze. A fost cool (vorba ciobanilor ăstora gelaţi, rimelaţi şi epilaţi), a fost o senzaţie de: “bagaţi tare şi faceţi ce vă place şi vom veni oriunde veţi cânta.”

Ne-am pus pe treabă, am compus piese proprii, am mers întotdeauna pe principiul: oricine poate cânta cover-uri, noi vrem să cântăm de-ale noastre, am tras 4 ani în cămin să ne definim, să ne cream un stil, un sound propriu. Ne-a fost greu, ne este greu, dar suntem nişte luptători.

Şi cum spuneam, eram 2, eram entuziasmaţi, nebuni, rebeli, dar cu capul pe umăr. Nu eram şi nu suntem vedete, nu avem pretenţii (decât poate de un minimum de respect din partea oamenilor, aşa cum şi noi îl oferim de altfel): suntem oameni cărora le place munca şi le place să cânte.

Stăteam trântiţi în pat şi compuneam, vorbeam, ne imaginam melodii şi lumi noi…

Iar apoi a venit EA, vocea care a schimbat totul în Atron, cea care a adus alte instrumente şi împreună am reuşit să cream noi dimensiuni ale aceluiaşi gând. EA, cea care nu a avut nevoie de o perioadă de acomodare sau timp pentru a repeta. EA, cea care a luptat cot la cot cu noi şi care tempera de cele mai multe ori demonii iscaţi între mine şi Paul (cea care zicea că aşa e între artiştii cu personalitate). Cea cu care au luat naştere piese ca Apocalipsa, Ramas Bun, Ielele reorchestrată, Tarot, etc.

Cum ne strângeam într-o camera de 4 paturi şi cântam până ne lăsau corzile şi coardele, cum fiecare pleca împăcat cu acea seara şi cu acea linişte, cum de fiecare data eram tot mai entuziasmaţi, mai încrezători în proiectul ăsta. Şi au fost concerte în care, cu venele de la gât în pioneze, cu tricourile lipite de şira spinarii am fost fericiţi, liberi şi profesionişti.

Şi l-am infiltrat şi pe Stef cu bass-ul lui. A fost greu până ne-am obişnuit cu un nou instrument, dar pâna la urma am reuşit să procesam că avem nevoie de ceva în plus. A fost muncă din ambele parti (şi voci şi instrumente), dar devenisem o familie mare şi frumoasă. Toţi mergeam oriunde, eram gaşca nebună Atron, ce dărâma munţii şi corturile în Moeciu, ce se electrocutau prin Pucioasa, pe vreo scenă de metal în parc, ce schimbau barurile în Braşov ca pe şosete.

Ne întâlneam peste tot şi vorbeam de toate, dar mai ales de visul nostru. Fiecare se simţea bine în familie, fiecare simţea că asta trebuie să facă, că ăsta este un ideal pe care dorim să-l atingem.

Şi când l-am cooptat şi pe Micuţu am schimbat radical faţa Atron, am adus din ce în ce mai mulţi oameni la concerte, am început să semănăm şi să sunăm ca o formaţie rock, ceea ce ne şi doream.

Dar azi sunt trist sau poate doar melancolic dupa tot ce am avut. Aştept, în schimb, ziua în care ne vom reîntâlni, vom pune toate capetele la contribuţie şi va ieşi ceva frumos.

Deocamdată ne aflăm într-o stare de incertitudine, nu putem să regăsim drumul doar în 3 oameni pâna nu vom reîntregi puzzle-ul. Ne lipsiţi, mă, nebunilor!

Creato, te aşteptăm să reluam ceea ce dobândisem cu greu, bagă nos-ul şi vino mai repede ! Stef, bagă-ţi iar degetele în bass-ul tău şi Micuţule, nu uita piesele noastre !

Trebuie să ne revenim, în primul rând pentru noi, pentru nebunia asta frumoasă numită formaţia Atron !

Creato, repetă cum poţi piesele noastre, repetă în budă, la muncă, în duş :), suntem lângă tine, chiar dacă nu fizic. Stef, te asigurăm că va fi o nuntă faină, Micuţule, rupe tobele pâna ne vom reveni.

Iar ţie, Paul, inspiraţie să ai să mai putem cânta, chiar şi aşa în 2, măcar aşa de dragul timpurilor trecute.

Iar mie, mie o porţie mare de cartofi, cu un ou prăjit şi caşcaval Hochland şi 3 cârnati ! a… şi o bere rece ! Amin !

Vivat Atron ! Ne revenim noi, simt eu !

Dorian Dron