Weekend-ul ăsta am plecat cu Alex departe, într-o comună din Prahova, un loc perfect pentru deconectare şi meditaţie. Şi când mă refer la deconectare, mă refer la tot ce ţine de tehnologie; agitaţie, nervi, alergătură. Sincer, vă spun că 2 zile fară telefon nu este chiar o tragedie, cu toate că din a treia te apucă frenetismul butonatului sau al conexiunii cu lumea. Îi spuneam că omul ar trebui din când în când să iasă din carcasa asta ce poarta numele de rutină şi ar trebui să se întoarcă, măcar pentru un weekend, la natură. Ce poate fi mai simplu şi mai fascinant decât să mergi pe deal, să culegi flori de soc, 2 plase de mentă (care în final am aflat că e salbatică) şi coada calului (jumăte bună, jumăte de alta naţie) 🙂 . Am plecat la ora 12 şi ne-am întors de pe deal la 16, iar la un moment dat ne-am oprit, ne-am uitat la nori şi am zis: “Nu vi se pare că timpul chiar stă în loc ? “
Nu era tâmpit Preda când spunea că timpul avea răbdare cu oamenii în Moromeţii lui.
Faceţi un test, mergeţi într-un sat la o ruda sau cunoştiinţă, luaţi în picioare nişte cizme tăiate în forma de opinci, trageţi nişte ţoale de trening şi porniţi pe deal. Uitaţi-vă doar o singura dată la ceas când plecaţi şi o dată când vă întoarceţi. O să observaţi cum timpul trece încet, aşteptând parcă fiecare gest pe care îl faceţi, interpretând fiecare moment.
Şi dacă vă urcaţi şi într-o căruţă şi mergeţi 2 kilometrii cu rotile prin noroi, cu siguraţa veţi simţi un schimb energetic pozitiv cu natura. Testaţi oameni buni, fiţi voi înşivă ! Mie mi-a făcut bine, sincer ! Dar am şi intrat cu totul în această lume rurală. Am lăsat tot ce ţinea de modernitate, tehnologie; mi-am tras nişte cizme şi un hanorac şi am facut ceea ce odată bunicul meu mă învăţase: să trăiesc şi să respir în natură.
Bun, şi acum să mă întorc la titul nostru, nu ? Sunt multe de povestit pe tema asta, dar altădată :))
Aflasem din surse bine informate, adica vecinu care aflase de la vecina şi vecina de la un alt vecin că în şcoala din faţa casei în care stăteam va fi o nuntă spre seara. Mă şi gândeam, frate, am pus-o, iar dorm cu manele în blană şi cu muzică poponară. Mă gândeam că venisem să mă odihnesc şi nu că voi numara stelele verzi de pe tavan în timp ce mă voi enerva. Dar nu a fost cazul.
Stăteam la poartă şi aşteptam să văd tot acest ritual mirific, să încerc să identific elementele specifice spaţiului nupţial rural în comparaţie cu cele de la oraş, dar sincer nu am gasit vreo asemănare. Şi tocmai aici a fost inovaţia pentru mine. Pe la 17-18 vedeai mirele şi mireasa ce stăteau în curtea şcolii, pe iarbă, şi aşteptau ca oamenii din sat să vină la nunta lor. Nu-i obligau sau nu le faceau invitaţii scrise şi le lăsau în cutia poştală :). Aflasem, însă, că pentru nunţile de la sat oamenii au un catastif unde noteaza că badea Gheorghe a fost la badea Vasile, dar badea Vasile nu a vrut să vină, dar a dat cu banu’. S-ar putea înţelege greşit de aici că oamenii sunt obligaţi să meargă unii la alţii; mai degrabă este un gest de prietenie. Şi când mai vezi un peţitor, un pic afumat, care merge din poartă în poartă cu 2 sticle: una de ţuică în stânga şi una cu vin şi carafa în dreapta, care oferă tuturor celor din sat din licorile lui, cum să nu îţi pui întrebări. E un salut, un gest de respect, o bucurie pentru nuntaşi şi, nu în ultimul rând, o invitaţie, o oraţie fizică, palpabilă, de nuntă.
Iar mirii tot așteaptau, legănând o fetiță într-un leagăn improvizat între 2 copaci. O mireasă frumoasă, placută fizic, îmbracată într-o rochie elegantă, dar care purta papuci de plastic, ce-i drept noroiul nu-și putea permite luxul să-i strice pantofii; ginerele, un flăcău din sat, aranjat, curațel. Și așteptau… Ce m-a frapat, în schimb, a fost mentalitatea lor sănătoasă. Pe principiul: “Cinstesc tot satul, pentru că vreau ca tot satul să ia parte la nunta mea, vreau să se bucure, chiar dacă nu vii, măcar cu un pahar de vin sau țuică”. Au venit și la poarta noastră și nu ne-a obligat. Chiar dacă “pețitorul” ne-a oferit din darurile lui, ne-a rugat politicos că dacă vrem poarta e deschisă și oamenii ne așteptă la nuntă, dacă nu, măcar să le urăm toate cele bune prin vocea sa. E un fel de mesager al nuntașilor.
Apoi lumea s-a strâns și au intrat în fosta școală a satului, o camăruță de 10 metrii cu 3 înalțime și 7 lățime. Nimic spectaculos până aici. Dar să fii văzut după 3 ore cum ieșeau flăcăii, ușor tulburați și îi luau pe rând: ba pe ginere, ba pe mireasă, ba pe nași și rudele de gradul 1 ale familiei și îi puneau într-un căruț de butelie și îi alergau prin cătun. Imagine pur balcanică, românească pana în măduva oaselor. Rudele luate pe sus (ca atunci când scoți mortul în coșciug pe ușă) și trântite efectiv în cărucior. Iar farmecul dâmburilor și spaima rudelor este justificată oarecum, explicabilă din punctul meu de vedere. Este ideea de catharsis, de defulare, de alungare a spiritelor rele ce pot afecta “sănătatea familiei”. Prin chiot, spaimă și alergatură oamenii își recapătă identitatea originară (din ilo tempore) și pot fi “botezați” într-o nouă legatură, cea a cuplului, a familiei.
Și auzi: “hai, nașă, să te dau cu cărucioru”. Și vezi biata femeie albă la față. Dar nu ai ce să le faci. Seara flacăii au furat mireasa astfel încât să le și scape din mână pe pământ. Asta nu am înțeles-o, așa o fi obiceiul sau cele prea multe pahare de vin, nu avem de unde știi. Dar frumos în rest și oamenii civilizați. Cu lăutari, dar nu cu muzica în blană. M-am putut odihni, cât de cât, cam până la 12, când oamenii trebuiau să se descarce pe cineva. Am înțeles că în Bătrâni, că așa se numește comuna, înainte bătăile la nuntă erau literă de lege, nu exista nuntă fără ca aracii din gardurile vecinilor să nu fie rupți, sticlele să nu fie sparte sau înjurăturile să nu se audă 2 kilometri. Așa că, nici nunta asta nu a scăpat de fondul arhaic, de istoria folclorică a locului și baieții au încins o bătaie, ca apoi să se potolească și să se îmbete tot împreună, până dimineața. Ce-i drept, frumoasă nuntă.
Am râs și ne-am amintit cum e să fii om, cum e să recuperezi un timp pierdut în natuță și cum poți să abandonezi toate grijile, problemele, totul în 2 zile.
Mulțumim !
Dorian Dron
Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.
