Irina spune despre Scara AB4

Irina spune despre Scara AB4

Irina Dana:

Ok, să vorbim de literatură 🙂

Ce mi-a plăcut foarte mult.. Descrierea.. Vreau să spun că practic am simțit locul, mirosul atât din scară cât și din biserică şi apartament.

La modul.. Simțeam mirosul de tămâie și ceapă prăjită și restul.. Asta a fost supeeeer!

Ce m-a surprins foarte tare , aproape de șoc.. Ai râde, dar scenele alea mai.. Erotice ca să zic așa.. Au deschis fel şi fel de fantezii în mine.. Şi vorbesc foarte serios.. (Blush)

Da, chiar sunt, mai ales dacă ai imaginația bogata din punctul asta de vedere :))

La un moment dat am avut impresia că am pierdut firul povestirii, nu înțelegeam legătura dintre preot și apartament, am rumegat eu acțiunea și până la urmă am continuat și m-am prins.

Am şi lăcrimat la câteva pasaje pentru că m-am identificat cu unele cadre.. Însă aici este vorba de mine, nu neapărat de ce ar interpreta restul cititorilor..

Mai exact, partea cu cazutul de la balcon, e o scenă destul de șocantă pe care am retrăit-o, partea cu bunica moartă (mi-am pierdut și eu bunica anul ăsta și nu știu.. A fost trist), partea cu convulsiile, genul de crize de epilepsie.. Astea sunt niște puncte mai sensibile şi m-au emoționat mai mult decât aș fi crezut, dar ți-am zis.. Am făcut într-un fel parte din acțiune.

Bineînțeles, cel mai mult mi-a plăcut Nicu, mi se pare un om puternic, dar cu suflet bun, încă rebel și cu spirit tânăr..

Nu mi-a plăcut de Angi, nu mi s-a părut nici înțelegătoare, nici destul de feminină… Prea bitchy pentru mine

Partea cu magia și descântecele m-au depășit un pic pentru că a fost o premieră pentru mine. Tot ce am citit legat de magie au fost niște cărți din copilărie, aici era deja ceva serios, oricum tare partea cu mesajele ascunse, semnele, tămâia..

Alt lucru, mi-a luat ceva până să prind ideea în ce timp se petrece acțiunea, inițial am avut impresia că e pe vremea comunismului până la “acasăăă”

Ideea e că, din cât te cunosc eu, sunt niște gânduri de alte tale, detalii despre tine şi viața ta ascunse în povestea cărții. Probabil să fii identificat și eu câteva, dar o să mă mai uit o dată ca să văd sigur.

Și, cel mai probabil, persoanele din jurul tău care într-adevar te cunosc ar știi mult mai multe.

Mie mi-a dat impresia că ai trăit multe dintre emoțiile din carte și asta e impresionant.

Nu pare scrisă doar așa, din exterior, ci părea că te-ai implicat destul de mult, sufletește vorbind.

Nu ştiu dacă înțelegi ceva din ce am scris, ti-am zis ca nu ma pricep la cuvinte, în capul meu sună mult mai bine :))

Am rămas cu niște întrebări și aș vrea să îmi dau seama dacă am omis eu vreun detaliu

Una ar fi.. Ce s-a întâmplat cu părinții lui Andrei? Am impresia ca se aduce o dată vorba de ei, dar atât..

Apropo.. Să știi că a tras şi mama cu ochiul…

I-am citit câteva pasaje și a vrut şi ea să afle mai multe..

E bine că nu te superi că trăgând cu ochiul a ajuns pe la pagina 60..

Nu am citit până acum cărți care să aibă elemente magice, incantații sau blesteme

Da, ultima parte chiar m-a ținut în priză.

Pentru că deja se schimbase situația. Per total, romanul Scara AB4 mi-a plăcut.

Și uite că am citit şi eu cărți cu magie, ce e drept, mi-e mai greu să îmi imaginez acțiunea.. Și nici nu vreau să pierd detaliile.

Dar din câte mi-ai zis și tu, am înţeles-o destul de bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole asemanatoare