Am văzut și eu Fifty Shades of Grey. Probabil aș putea să adaug ”ca tot omul” având în vedere ce isterie a iscat în cinematografe. Citisem pe net că ar fi un film prost. Păi să fim înțeleși, nici cartea nu a fost foarte bună (am citit doar una din trei, dar întâmplător, filmul urmează firul acelei prime cărți). Impresii mai detaliate despre roman am scris pe Teoriile unui Blogger. Impresia generală este că filmul te ține cumva prins, la fel ca și romanul dealtfel, care deși nu e cea mai bună dovadă de literatură de calitate, se înscrie cu succes în ceea ce înseamnă literatură de consum și până la urmă are un ceva care să te țină blocat în fotoliu. Deci din punctul ăsta de vedere, filmul e oarecum similar cu romanul, deși romanul descrie mai bine niște senzații care nu pot fi transmise pe cale vizuală. Poate n-ar fi fost o idee rea ca în film Anastasia să beneficieze de o voce interioară care să îi descrie trăirile. Dar hai să vedem, ce e rău și ce e bun la filmul ăsta. O să încep cu ce e rău, pentru că, așa cum am spus, impresia generală e că e un film prost.
Filmul e prost pentru că:
1. Apple are mai mulți bani decât Blackberry. Ei bine, da, pe mine asta m-a deranjat cel mai mult. În roman Grey are Blackberry și îi face unul cadou și Anei. În film Grey are I-phone și Ana rămâne până la sfârșit cu un dumbphone cu clapetă, Referințele la Blackberry sunt destul de dese în roman, inclusiv localizarea Anei se poate face tocmai pentru că Grey îi oferă acel Blackberry. Habar n-am cum a localizat prin Gps un telefon din 2004 în film. Mă consolez cu faptul că măcar mașina primită cadou de Ana seamănă cu cea din roman.
2. Filmul sare peste multe detalii. Christian din film se chinuie parcă să pară cel care domină. Lipsesc desele observații legate de alimentația Anei. Lipsește scena în care Christian o pedepsește pe Ana pentru presupusa greșeală din timpul cinei cu părinții lui. Din cea mai discutată (probabil) scenă din film. în care Ana e legată de pat și legată și la ochi, lipsesc niște…căști. Ori scopul scenei respective tocmai ăla era, nu mă vezi și nu mă AUZI, SIMȚI numai ce îți fac în timp ce asculți muzică în căști. Adio efect din roman. Să nu mai zic că în film Ana nu primește nicio notă de 10. Cei care ați citit. știți la ce mă refer.
Filmul e bun pentru că:
1. Deși lipsesc multe detalii, ideea de bază este redată. Adică, dacă nu ai citit romanul, după ce ai văzut filmul înțelegi cam care e treaba. Pentru cei care se plâng de lipsa mai multor scene de sex, până la urmă Fifty Shades of Grey nu a fost gândit ca film porno, ci ca un film care ar trebui să inducă niște idei, ceea ce cam face. Fifty Shades of Grey nu este un roman excepțional, e chiar departe de a fi excepțional, deci nici filmul nu putea fi fantastic.
2. Să dăm cezarului ce e al cezarului. Coloana sonoră e foarte bună, Chiar foarte bună, de la început până la sfârșit. Annie Lennox în special sună senzațional. Dacă nu mă credeți, ascultați soundrack-ul aici
Cam atât despre Fifty Shades of Grey, Filmul face ce face și cartea. Te atrage fără să fie ceva de excepție și îmi dă senzația că e ceva ce vrei să vezi doar o dată. Exact așa cum după Fifty Shades of Grey nu mi-am dorit să citesc Fifty Shades Darker, nici după ce am văzut filmul nu cred că voi dori să văd continuarea, care din câte am vâzut se negociază acum.
Răzvan Anton
Fotografia este preluată de pe site-ul: kronik.co
Videoclipul de pe canalul oficial: YouTube