
Astăzi vă propun să ne reamintim de generaţia noastră scumpă (tot aia 80-90), a generaţiei mele. Şi ca subiect nu puteam să nu aleg muzica, nu de alta dar trebuie să trecem în istorie anumite momente din vremurile noastre cele apuse :)) Altfel am putea fi consideraţi nişte diletanţi…
Ca un meloman înfocat, am crescut cu muzica alor mei. Taică-meu, cu vinilurile şi colecţiile de casete, îmi punea rockul de calitate, titanii genialităţii: Pink Floyd, Deep Purple etc. Ascultam şi trăiam stări interioare puternice, unice. Apoi am încercat să găsesc rostul altor şi altor formaţii, mai agresive sau mai puţin. Am rupt albumele Metallica în 4, am încercat să mă adaptez la alte şi alte valori.
Mă, dar am şi eu o nelămurire. Mă gândeam în weekend-ul ăsta la ce muzică am avut noi, la ce muzică am produs noi, aici în Românica noastră şi mai ales la ce a ieşit pe piaţă în generaţie. Eram cu Alex şi ascultam pe repet Try a lu’ Pink şi dintr-o dată m-a apucat un dor de timpurile noastre, când nu aveam griji, când nu plăteam chirie şi facturi, când ne bucuram la facultate cu 1 milion în buzunare pentru o săptămână, dar care mai mult de 2 zile nu ţineau. Ne distram de o mie de ori mai fain cu lucruri minore. Şi dintr-o dată i-am spus: „Mă, tu îţi dai seama ce am ascultat noi în tinereţe ? Îţi mai amintesti de Parlament, Demo, Genius, Cassa Loco, N&D etc. ?” Şi ea mi-a zis: „Nu eşti sănătos la cap, dar ai dreptate ! Ce se mai dansa atunci pe piesele astea. Stai să îţi arat ceva.” Şi a căutat în laptopul ei un dosar prăfuit, îngălbenit şi împânzit cu frunze de frezie şi muschi de copac. O compilaţie „ciordită” de pe odc-ul din cămin. Tre’ să vă explic cum mergea cu ODC-ul în cămine: Colina şi Memo erau legate (cred că mai sunt) pe acelaşi server. Mai simplu, aveam acces la toate fişierele celor care intrau pe programul de download (bine, fiecare punea ce voia, dar mai erau şi tăntălăi cu calculatoarele full de pornoace :))) Şi de aici ciordeai ce voiai, cu acordul lor bineînţeles (muahahahah).
Iar compilaţia e genială. Instant te transpui în perioada generalei sau a liceului, când pe Atomic sau MCM ascultai: “În oraşul trist, luminile s-au stins/ lumea-ai a mea şi viaţa este grea” sau “Aşa-mi vine uneori, iau cu mine toţi prietenii/ petrecem pâna-n zori de la începutul serii…” Sau “Suflet pierdut, prin aşternut”… sau “un meduz şi o meduză stau pe plajă buză-n buză/ el propune, ea refuză, nu se ard/ Şi pe plaja cu delicii, se gândesc la orificii…” Asta era cea mai porno piesa necenzurata 🙂 După care venea aia a lu’ Voltaj cu: “E atât de scurtă vara şi e plină de flori; te înconjoară şi te-agaţă cu parfumul lor, din floare-n floare ca o albinuţă vrei să zbori, e atât de scurtă vara şi e plină de flori.” Nu mai zic de 3SE, Animal X sau Candy.
Sau când ascultam: “Sunt un jupan, vând Fân, vând Fan… Am palosul gros şi sunt bengos, pe Ileana o caut pe-un cal rapciugos…”
Şi ori cât de mult am da noi cu pumnii în masă, ca suntem educaţi în spiritul legendelor, avem cultura muzicală necesară şi am reuşit să ieşim din gloată, tot asta ne e generaţia. Generaţia Andre, care a crescut o dată cu noi, 3SE, N&D, Mafia, Paraziţii, Simplu, Animal X, Viţa de Vie (de partea rock nu vreau să vorbesc: sunt multe formaţii bune care ne-au inspirat: Viţa de Vie, Trooper, Directia 5, Schimbul 3, Voltajul vechi, Coma, Cargo, Celelalte Cuvinte etcccccc.) Toţi şi toate şi-au pus cumva amprenta asupra noastră.
Îi vedeam pe adolescenţi îmbrăcaţi ca idolii lor, pe fete făcându-şi părul în dreduri roz, pe unele având geci de piele ca Oana din Genius sau rebele ca Asia. Mai nou, o apariţie controversată, atât pentru generaţia noastră, cât şi pentru cei de după noi, este micuţa lui Pavel Stratan, Cleopatra, o păpuşică Barbie care umplea sălile până la refuz şi care vindea mai multe albume decât Phoenix. Eu, sincer, nu-mi pot exprima părerea în legătură cu acest fenomen (nu ca nu aş vrea), dar Ghiţă care nu e la portiţă pentru un ghemotoc de 3-5 ani e cam…ciudat. În fine, nu acesta este scopul nostru în viaţă…
De ce îmi aduc eu aminte cu drag (şi ăştia chiar sunt bazaţi frate) sunt prietenii noştri de la Ţapinarii şi Fără Zahăr. Eram prin liceu când i-am descoperit, bine, atunci se şi lansaseră, dar am fost captat de „nebunia lor”, de spiritul lor viu şi imaginarul un pic altfel. Mult timp am crezut că baieţii erau în vârstă, aşa îmi spuneau tovarăşii de liceu: „Mă, îi ştii pe ăia de la Ţapinarii, frate ăia sunt bătrânii, dar foarte haioşi.” Când le-am zis-o băieţilor au început să râdă cu lacrimi in ochi. Era pe vremea când internetul era pe dial-upul şi scoateai o piesa într-o zi, ce să-i faci, de unde informaţie 🙂
Păi, îmi aduc aminte de momentul în care i-am văzut pe Ţapinarii prima oară. Eram în Braşov, într-un bar pe Rep şi băieţii aveau concert: AntiValentine’s Day. Noi le cântam piesele de ceva timp şi ne dăduseră cumva acceptul pe youtube. Stăteam la o masa şi Covei a venit la noi şi a zis: Ce faceţi Atron?! V-am văzut la televizor (adică pe youtube) şi de aici a pornit prietenia noastră. Bineînţeles că, în aceeaşi seară, am cântat cu Adi Tănase pe scenă: “Eşti frumoasă, dar te strică faţa/ Te strică ochii, nasul şi mustaţa/ eşti naşparlieeeee rău, rău rău”, dârdâind din temelii. O ocazie frumoasa, dar aceste 2 formaţii chiar au schimbat lălăielile folk-ului autohton, (nu zic că nu sunt şi piese faine) cu „ceva” mai vesel, mai antrenant. Ei au cântat şi cântă în continuare dragostea şi nu numai altfel, filosofic chiar, pe când Fără Zahăr o umanizează, o coboară în satele îndepărtate ale ţării, unde oamenii sunt diferiţi faţă de orăşenii cu ghiuluri, lanţuri de aur şi merţane.
Şi puteţi să mă înjuraţi, să daţi cu roşii în mine, ouă clocite, dar de ce să nu recunoaştem, asta ne-a fost generaţia muzicală din România. Bineînţeles că fiecare putea alege şi îşi putea exprima cum dorea opinia muzicală; fiecare om era liber să asculte şi să-şi creeze cultura după cum voia, dar asta a fost. Unii s-au dus pe apa sâmbetei, s-au destramat, s-au certat pe banii mulţi sau au rămas în pană de idei (ca HI-Q care s-au reinventat de prea multe ori, ca pâna la urmă să revină tot la formula de bază, clasică). Mie, sincer, mi-ar placea să fie o seară, în Piaţa Sfatului, în care să vină toate formaţiile astea. Să vină până şi Cristina, sau cum o chemă pe aia de mergea cu Animal X şi 3SE în turneul antidrog ? Dar numai să cânte piesele vechi, atât. Mi-ar plăcea să-i văd live, să cânte cum pot ei. Că şi aşa mi-au omorât atâţia ani din viată cu playback-ul. Îi mai auzeam: „nu ştiu cât pentru playback şi nu ştiu câte mii de euro pentru live”, dar să moară ţigla de pe casă dacă live-ul ăsta era pe bune. Dădeau drumu la bandă şi fix la început, la juma’ şi la final ziceau şi ei ceva, mai prelungeau un cuvânt, ceva, un refren fără cd-ul din spate. (şi toate babele: maica ce le mi cantă aştia, aşa în direct ) Tactică tată, nu glumă. Şi aş vrea să-i văd pe toţi, pe rând, pe scenă. Să ne simţim bine :))) Şi a doua zi tragem o seară rock, aşa ca sa ne mai potolim dulcegăriile adunate cu o zi în urmă. Nu ar fi fain ? Eu cred că da. Le pupăm pe Andrele, le legăm cu lanţuri pe ASIAtice, unim DEMO-ul (ăştia chiar au ramas la stadiul de Demo), ne bâţâim pe hip-hop-ul lui Nick şi cântăm cu Delia, lipim amintirile de 3SE, le schimbăm (pentru o singura zi) polii roackărilor de la Animal X şi îi punem să le cânte pe „alea de demult”, reînviem Parlament, chemăm Spitalul de Urgenţe să bea o bere cu noi si să-i tragem un meduz şi o meduză… şi cam atât. Pe ăştia din ziua de azi nu am chef să-i văd :)) Sunt peste tot. A, am uitat: reunim şi Simplu să se ia la breakdance cu Animalele. Ar fi fain, chiar ar fi…
Şi ascum să ascult nişte Pink Floyd. Neaţa bună !
Surse video: Youtube.
Dorian Dron
Un comentariu