Imagine preluată de pe site-ul: 7wallpapers.net
Căutând filme cu şi despre scriitori, am avut şansa de a da peste unul care n-avea nicio treabă cu domeniul ales, dar care aparent miza pe o cercetare: I Origins, film lansat în 2014. Titlul nu suna rău şi m-am aruncat asupra mouse-ului scroll-uind paginile de imdb şi youtube-ului în date cât mai precise asupra lui.
Pornind de la studierea ochiului, regizorul a creat o poveste ireal de plauzibilă. Cum ar fi să afli că de fapt trupul nu moare şi că el se proiectează într-un alt trup ce se naşte cam în aceeaşi perioadă în care primul încetează să mai trăiască? Până aici nimic spectaculos, am spune. Putem să găsim n filme care au abordat tema sau s-au inspirat din reîncarnare şi din filosofia budistă. Însă I Origins duce mai departe evoluţia, punând în antiteză ştiinţa şi credinţa.
Şi ne întrebăm cum este posibil ca un om de ştiinţă, specializat în studierea organismelor vii şi căutând să demostreze crearea omului de la forma ochiului, să nu recunoască o putere superioară care îl atenţiona zilnic prin diferite semne (a se vedea ora 11:11)?
Filmul în sine caută să explice, genetic vorbind, că omul se poate, hai să-i spunem, reîncarna la fracţiuni de secundă şi poate apărea, să luăm un exemplu, în celălalt capăt al lumii sub forma unui copil de o altă culoare decât cea cu care era obişnuit, dar aparent cu acelaşi pattern experiențial.
Videoclip preluat de pe Canalul de YouTube: Movieclips Trailers
Studiul moleculelor şi procesul în sine de evoluţie creat în laborator răspunde la câteva întrebări de calibru: Cum poate fi redată lumina anumitor specii private de ea prin simpla modificare genetică sau cum pot şoarecii să distingă culoarea printr-o transpunere cromozomiană? Dar, după toate acestea, să nu aibă instrumentele necesare pentru a explica inexplicabilul? Or teoria menţionată de ei este plauzibilă. Cum putem noi demonstra ce se întâmplă cu trupurile noastre după moarte? Ştim noi ce va urma după? Dacă sufletul, admiţând existenţa lui pe filiala creştină, se pune de-a curmezişul dogmei şi se reîncarnează?
Ca răspuns concret, vorbind acum doar la nivelul filmului, ar trebui să vedem transpunerea cromozomiană atât la nivelul ochilor, cât şi a minţii. Pentru că, pe lângă un proces simplist de clonare a formei irisului, informaţia vieţii anterioare rămâne structurată chiar în mintea copilului ce nu a avut când să trăiască experienţele pe care trupul precedent le-a avut. Nu-i poţi spune unui copil, ce are compoziţia identică cu a ochilor celui decedat, de ce a dus viaţa pe care a dus-o, dacă el de-abia acum începe să distingă binele de rău. Dar ai putea să-i urmăreşti reacţiile cu privire la anumite temeri, stări, elemente negative din viaţa precedentă, în masura în care si tu, la randul tău, o cunoşti.
Cum tehnologia a evoluat şi cum identificarea bionică a capătat de ceva timp întâietate, ar fi impetuos necesară o scanare a irisului şi o căutare în mare bază de date a omenirii, vorbind acum, bineînţeles, ipotetic. Am încerca să observăm dacă particularităţile corneei vreunei rude decedate se regăsesc la vreun individ nou născut. Ar fi demenţial să aflăm că ochii bunicului se regăsesc la o altă persoană şi că particularităţi asemănătoare îi aduc în acelaşi punct.
Poza realizată la castelul Iulia Hasdeu – Câmpina
Până la urmă, dacă încercăm să căutăm o explicaţie paranormală, aş zice că studierea cazului Iuliei Hasdeu ar fi necesară pentru înţelegerea dimensiunii sufletului şi a transpunerii lui în corpuri diferite. În cazul ei reîncarnarea a fost o necesitate şi dovadă stă lespedea din faţa intrării principale a castelului de la Câmpina.
Per total filmul m-a trăznit ca un coup de foudre şi cu siguranţă îl voi adăuga la filmografia personală. De la el şi de la celelalte salvate voi avea întotdeauna câte ceva de învăţat sau de consolidat din punct de vedere informaţional.
I Origins este filmul unei stări, este puternic şi sincer în acelaşi timp, zguduitor şi răscolitor. Prin el ne putem regăsi acea parte din noi care să rezoneze cu simplista, dar nu banala stare de déjà-vu.
Vizionare plăcută!