Am revenit pe blog dupa o întreaga incursiune în a-mi stoarce creierul pentru un nou roman şi a citi cartea lui Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta. Şi pentru că sunt un tip căruia îi cam plac provocarile, mi-am pus o limita: o zi roman, o zi citit, la munca câteva rânduri pe platforma blogului (că e mult mai uşor aşa :)), acasă cu fantezia şi misterul lui Bulgakov. Măi oameni buni, dar fără să vreau mi-am dat seama că aveam nevoie de autorul rus pentru a-mi crea nişte repere şi a atinge nişte imagini pe care mintea mi le produce pentru scrierea mea, iar tastatura nu mă ajuta. Aşa că, dragi prietini şi confraţi, băgăţi şi mai mânaţi şi la mine ascultaţi.

Vă spun cu mâna pe orice miocard vreţi, inclusiv pe al meu, că era să abandonez cartea asta de 3 ori (ca un semn magic, muhahaha), dar de fiecare dată mă întorceam şi ziceam: bă, dar chiar eşti bou, ţi-ai luat o carte de 50 de lei (bine, acum ceva timp) şi nu eşti în stare să o termini ? Şi uite aşa mi-am pus scobitorile în ochi, ca la Tom şi Jerry şi am tras de mine să depăşesc nişte pasaje care mie unuia nu îmi transmiteau nimic la momentul acela, dar după ce am terminat de răsfoit până şi ultimul punct am zis: Hai să-mi bag… pruna ! Păi bă, Bulgakov e scriitor, mă, şi e scriitor mare !

S-a jucat cu mintea mea cum a vrut, m-a băgat în 3 tablouri, aparent diferite, fără să respir. Chiar dacă un ochi stătea de pază şi unu mai ciordea din somnel, rusnacul nostru a băgat la propriu toţi dracii în mine, mi-a bagat mintea la formol şi a agăţat-o pe o culme: ba prin Ierusalimul lui Pontius Pilat, ce trăia cu regret povestea Mântuitorului schinguit şi rastignit, ba în Moscova tânărului poet Ivan Nikolaevici şi a cercului de literaţi în frunte cu liderul Mihail Alexandrovici Berlioz, om cu influenţă şi cu drepturi de publicare la gazetă ori în povestea de dragoste a Maestrului şi a Margaretei. Şi cum puteai să legi aceste tablouri, dacă nu prin mâna, ochiul, mintea sau ajutoarele satanei ? Cum putea, spre exemplu, acţiona diavolul dacă nu trăgandu-i de limbă pe Berlioz şi Ivan ce stăteau pe o bancă şi discutau despre inexistenţa lui Dumnezeu, despre nihilismul deja formulat într-o societate îndoctrinată şi eliberată de sacralitate. Iar ateismul pronunţat de cei doi cu atâta convingere şi cu extrapolare la nivel de masă a putut să îi ofere spaţiu de joacă, dărâmând orice preconcepţie despre credinţă sedimentată în minţile umane.

Iar diavolul nu îşi putea face simţită prezenţa decât prin şocarea populaţiei, prin epatare şi prin celebrarea puterilor sale de prezicător sau modificator de destine. Iar Moscova „avea nevoie” de un lider cultural care să moară în condiţii extreme, decapitat de locomotiva unui troleu sau de câteva cazuri inedite. Ori Woland, acest străin ce trezea repulsie în mintea celor doi prieteni ce bârfeau într-o amiază, la umbra unui copac pe o bancă, a ştiut de unde să pornească. Şi-a tras o companie plăcută: un motan vorbitor, un lungan hidos şi a pornit la drum. Prima victimă Berlioz, căruia i-a prevestit că nu va mai apuca balul din seara respectivă pentru că va avea parte de o moarte cruntă. După ce Ivan ramâne tablou la prezicerea devenită realitate şi îi vede capul prietenului rostogolindu-se pe dalele de piatră, haosul îşi începe spectacolul cu propriul arbitru. Mintea sucită şi surescitarea continuă a nervilor lui Nikolaevici devin catalizatorul pentru un roman în care fenomenele inexplicabile, supranaturalul şi magia îşi dau mâna, eliberând un ring în care Diavolul coordonează marionetele. Şi oricine caută să îi stea în cale ba mor, ba sunt internate în spitale de nebuni, ba sunt altoite sau închise de poliţie, pentru că au fost prinse cu valută pe care nu o puteau justifica.

Şi cum să poţi unii poveştile, dacă nu aruncând câte un personaj din fiecare tablou în cuşca diavolului. Aşa devin omonime acţiunile coordonate de un singur creier ce manevrează totul. Până şi lumea din jur devine parte la acestă escrocherie, Woland reuşind să îi facă fericiţi pe toţi, oferindu-le tuturor bani, faimă, haine, parfumuri de ultimă oră de la Paris, totul pentru a-şi arăta puterea. Însă totul are un preţ. Nu poţi face pact cu diavolul fară ca el să ia ceva la schimb. Şi ce putea să ia la schimb dacă nu ceea ce le-a dat, transformând ordinea în haos, oamenii ieşind din Teatrul de Varietăţi, în care nimeni nu ştia cum de obţinuse peste noapte aprobarea pentru acest show, goi, umblând pe străzi în chiloţi sau sutiene. Or, astfel, cam începi să îţi pui întrebări, cam de ce se întâmpla toate lucrurile negative, oare nu e cineva care face ceva aiurea şi modifică poziţia lucrurilor ?

Cert este un lucru, Bulgakov își creează acțiunea prin acțiunile personajelor, de cele mai multe ori având impresia că o poveste a fost uitată sau abandonată. Dar tocmai când te pregăteşti să dai pagina, ea revine ca o explicație în mintea sau în visul altui personaj. Maestrul şi Margareta este sursa de inspiraţie pentru carţile fantasy acum la modă, cărţi ce au devenit ecranizări de succes.

Cu toate acestea Maestrul şi Margareta este un exemplu literar, o ciudăţenie ce devine din poveste o non-poveste, în care naratorul uită ce se întâmplă cu personajele şi lasă pur şi simplu vocile să îşi spună povestea, poveşti ce ajung la nivelul credibilului, chiar şi în epoca noastră. Or gândiţi-vă, cum putea un scriitor ce reliefa lumea anilor 30’ să creeze o lume veridică şi pentru vremea lui, dar şi pentru moştenitori ? A ştiut să profite de situaţia politică, să reliefeze un diavol, mascat bineînţeles sub masca lui Stalin, care interzicea totul, care limita viziunile scriitorilor, activând cenzura ca organ abilitat să răspundă de publicarea manuscriselor şi făcea ce îl tăia capul, dar aparent vedem şi un Satan care, în murdăria lui interioară, face un bine. Acesta este câştigul lui Bulgakov, a creat o poveste despre rău, malefic, care nu este conturat nici exagerat şi nici chiar aproape de un realism pe care am putea să îl extragem din dogmă, ci pune lut şi suflare din calimară pe un model de “ins” între maturitate şi bătrâneţe, ce se joacă. A se înţelege: “joacă” în adevăratul lui sens de hazard, se joacă cu lumea aparent pusă în ordine pentru a crea hazardul, pentru a debusola minţile fără de Dumnezeu şi pentru a-şi pune amprenta pe o societate în care nimic nu se întâmpla. Da, o societate în care cultura respira, dar şi ea cu multe compromisuri, cu spălare de bani, avidă de interes, în care fiecare scriitoraş: bun, mediocru sau ratat avea legitimaţie de mebru al asociaţiei scriitorilor şi ieşea la întâlniri, se împărtăşea cam până la stadiul de plop-gard şi explica tot soiul de inepţii ce îi trecea prin cap. De aceea o creatură trebuia să purifice locul prin foc, să-l elibereze de falsele preconcepţii.

Ce poţi vedea în roman: povestea lui Yeshua şi a lui Pilat întâmplată, trăită, veridică în început, ce este teleportată în mintea Maestrului închis la azilul de bătrâni ( pentru că nu este prea învechit în literatură şi afirmă sus şi tare că el l-a cunoscut pe Pontius), de povestea oamenilor ce intra în contact cu diavolul şi li se modifică destinul, povestea de dragoste a Maestrului şi a Margaretei, ce refuză o perioadă să-şi abandoneze soţul – conte pentru a fi fericită cu amantul său, dar care odată convinsă nu mai poate schimba nimic, decât poate să se dea de partea diavolului la cea mai mare adunare a răului din lume, o poveste în care aparenţele cad, în care iubirea se salvează prin moarte, unde diavolul intervine la rugămintea divinităţii, unde măştile decad şi o altă realitate îi ia locul, o poveste ce se mută din realitate în vis şi îşi continuă zicerea. Aici vedem căştigul scriitoricesc: diavolul este trimisul lui Dumnezeu pe pământ pentru a purifica locul, este o unealtă într-un joc imens, dar bineînţeles că el are puterea, prestanţa şi individualitatea lui, are toate calităţile pentru a modifica destinele, pentru a acapara sufletele pierdute sau pentru a ucide. Căci nicio purificare nu poate avea loc fară consecinţe, fie ele psihice sau fizice.

Ohooo, dar cam am scris eu pe aici. Ce mai, prea multe cuvinte strica ! Important este să luaţi cartea şi poate, cine ştie, una din povestiri se va prelungi şi în visul vostru. Vă provoc ! Hai să vedem de partea cui sunteţi: de cea a lui Woland sau de cea a Maestrului, a lui Ivan sau a lui Pilat, a Margaretei sau a slujnicei sale, a luminii sau a întunericului. O sa fiţi surprinşi când veţi constata că toate barierele pot fi dărâmate în convenţia impusă de Bulgakov.

Aşa că, băgaţi tare pe la vreo librărie şi luaţi cartea, citiţi-o şi hai sa o comentăm, nu de alta, dar ar fi faine nişte păreri despre ea.

Lectură plăcută !

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

Pozele sunt preluate, în ordinee, de pe site-urile:

2. citynews.ro –  Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

3. www.cotidianul.ro