Vladimir Nabukov – Vrăjitorul

Vladimir Nabukov – Vrăjitorul

Astăzi îmi propun să schimb un pic perspectiva şi să abordez un subiect tabu pentru oamenii conservatori, oameni cu principii rigide de viaţă şi cu o educaţie religioasă bine întemeiată. Şi ajung la un autor deseori criticat, judecat pentru viziunea pedofilică şi imagini deplasate, de o tandreţe bolnavă. Nu de alta, dar sunt fascinat de contraste, mai ales în ceea ce reprezintă literatura, aşa că, nu fiţi consternaţi.

Cele mai multe critici pe care le-am auzit referitoare la Nabukov au fost de genul: pedofil batrân ce vrea să se mai bucure de viaţă pipăind puştance (exagerez bineînţeles). Fraţilor, omul asta şi-a găsit o nişă în literatură povestiind de relaţia dintre persoane de vârsta a treia şi copile (a nu se înţelege că scrie numai despre acest aspect; există cărţi despre război, decapitări etc.). Nabukov a revoluţionat literatura, a adus în prim plan jocul psihologic şi schimbul de mentalitate a persoanelor de peste 50 de ani, care trăiesc în impas, care se simt abandonate, neglijate de familie. Ca să înţelegem de unde vine obsesia, vă prezint nuvela care a dat naştere capodoperei numite Lolita.

Vrăjitorul, în opinia lui Nabukov, este cartea – nuvelă pre-Lolita scrisă în toamna lui 1939, o schiţă considerată mult timp moartă, dar care i-a retrezit pasiunea peste ani.  Iar când vine vorba despre carnalitate, senzualitate şi iubire platonică, relaţii imposibile şi repercursiunile lor, Nabukov atinge graţia.

Şi ce poate fi mai frumos decât un bărbat între două vârste care stă liniştit pe banca sa din parc şi o fetiţă de doisprăzece ani, cu mugurii abia iviţi în piept şi picioare delicate, ce se plimbă cu patinele pe străduţele înguste ? Însă de la o simplă imagine şi până la o adevărată obsesie nu este decât un pas. Personajul, al cărui nume nu-l vom afla până la sfârşit, trăieşte chinul unei simple atingeri fugitive, cu fusta, a fetiţei şi în minte i se trezesc pasiuni nebănuite, asemeni madlenei lui Proust, sentimente copleşitoare, maniacale.

Şi tocmai atunci când obsesia pare a fi stârpită, ea se alimentează dintr-o nouă imagine. Iar pentru a-şi atinge scopul, naratorul nostru caută pretexte pentru a fi alături de copilă. De la situaţia precară a fetiţei, orfană de tată, cu o mamă îngropată în datorii, ce nu-şi găseşte liniştea şi care îşi trimite copilul la o mătuşă, terenul se nivelează şi soarele reiese pe strada lor. Protagonistul nostru cumpără tot, tot ceea ce vinde mama copilei şi în nebunia sa sentimentală îi propune văduvei chiar să o ia de soţie. Însă adevăratul motiv şi permanenta aşteptare are repercursiuni asupra mentalului ambelor tabere, fie el „tatăl adoptiv”, fie tânăra copilă.

De unde această pasiune şi cum am putea înţelege o astfel de relaţie fară să privim cu dispreţ şi dezgust ? Obsesia nu este pentru copile în general, pentru şcolărite, ci pentru acele nimfete (combinaţie ideologică între nimfă şi fetiţă), ce reprezintă puritatea, senzualitatea şi fragilitatea. Este obsesia pentru puful abia ivit pe mâini, este atragerea nebună a unui gest, a unei priviri tinere, rebele, a unei scântei ivite dintr-o atingere fugară.

O nuvelă care pregăteşte capodopera Lolita, în care regăsim mici pasaje şi obsesii, mici trucuri scriitoriceşti şi bineînţeles idei ce vor fi expoatate la maximum în roman. Cu siguranţă o experienţă unică, un model scriitoricesc şi un alt fel de a privi literatura.

Vă invit la lectură şi în curând veţi vedea pe coci.ro o recenzie la o carte de asemenea problematică.

Lectură plăcută !

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Articole asemanatoare