Aseară centrala m-a lăsat să dorm. Cam aşa mi-am început ziua de azi, trezindu-mă învelit în pilota cu cuburi negre, făcut cocon şi simţind căldura caloriferului pe faţă. Şi nu v-aş povesti de centrala mea, dacă 3 nopţi la rând nu m-ar fi trolat, înfundându-mi urechile şi zgâlţâindu-mi corpul, mai ceva ca al unui babuin la polul nord. Gândeşte-te la un lucru: te aşezi confortabil în pat, după un chef sau după o ieşire cu prietenii şi te simţiţi foarte foarte obosit :))). Te poziţionezi corect pe o parte a saltelei, închizi ochii, uşor, cât să se calibreze mintea, tragi pilota în mişcări de balet, cu cracii orientaţi spre tavan, în căutarea feţei şi a colţurilor fără fermoar, până sub barbie şi te gândeşti că cel mai minunat lucru e că ai reuşit să nimereşti patul. Îţi afunzi cu plăcere muşchii încordaţi în saltea şi alungi câte un gând, câte o idee, ca pe un fum de ţigară ce se zbate între a rămâne în cameră sau a ieşi prin crăpătura geamului.

Căldura e acolo, te gâdilă pe obrazul lăsat liber de perna înfundată într-o ureche şi simţi o mângâiere. Îţi place să te răsfeţi în propriul creier şi adormi uşor. Visele te lovesc într-un vortex de flash-uri de peste zi şi vezi câte un zâmbet, câte o bucată de rochie roşie învârtindu-se în mulţime, o mână ce alungă fumul de ţigară din încăpere, adidaşii ce dansează pe podeaua cleioasă şi o figură cunoscută în braţele altcuiva. Dar se duc, alunecă uşor pe parchet, prin aer, pe marginea patului, pe cărţi şi se ascunde în tocul geamului. Şi cazi uşor într-o stare de relaxare.

Iar orele trec, trec departe de tine, departe de griji, de vise, de idei. Creierul se odihneşte după ani de proces continuu, de funcţionare mecanică şi pluteşti. Ai impresia că corpul transcende, că se eliberează de matcă şi gravitează deasupra ta, se uită curios la tine, tu la el, care, de fapt, esti tot tu, ca într-o oglindă 3 d când, fără să îţi dai seama, căldura se ridică în tavan şi un aer rece străbate camera. Nu te sperii la început, este ca o pauză de respiraţie. Dar ea persistă şi obrazul distinge o eşarfă de gheaţă ce alunecă pe obraz. Nu bagă de seamă şi se întoarce pe cealaltă parte, în locul în care perna deja încălzită îi molfăie firele de barbă pestriţ aranjate. Dar urechea simte şi corpul începe să întrebe. Mintea refuză, ea vrea să sforăie în serotonina ei şi să nu bage în seamă nici măcar impulsurile insistente. Îţi vezi mâna ridicându-se, ca legată de un sac de 50 de kile, ce bâjbâie în întuneric după termostat. Norocul lui că noptiera e aproape. Are lada unde îşi ţine pernele şi lângă tabletă e termostatul. Pleoapa ochiului drept se deschide în ralanti, lăsând umoarea să se scurgă uşor pe obraji şi caută butonul de iluminat al micul ecran. “ăsta nu, ăsta ar trebui să fie cel de temperatură, aşa, ăsta nu. Gata !” Şi verdele cristalului lichid se înfige în occipital, săpând cu încăpăţânare din nervul optic. 20 de grade. Ora 4:00

“Tu-ţi ceapa mă-tii de centrală cu neamul tău şi cu instalatorul curului care a verificat-o până când a stricat-o de tot !” Şi atunci începe show time-ul la români. Reglând imaginea, ca pe un diapozitiv ce nu-şi calibrase viteza, te ridici, îţi tragi papucii în picioare şi nu mergi mai mult de 4 metri, dai în bucătărie, arunci şi celălalt ochi în jur şi rămâi tâmp. Eşti tu cu inamicul în marea linişte din cartier. Tu şi marele duşman care te-a ridicat din pat. Trei luminiţe: două verzi de la pornire şi calorifere şi una ROŞiE. Atââât şi războiul începe ! Dacă avaria ar avea frigider, cu siguranţă ar fi plin cu toate cărnurile de pe acest pământ, cu rămăşiţe de neamuri, morţi, vii, cu toţi sfinţii şi martirii, cu toate organele şi clădirile mamei mă-sii.

Şi asta pentru că românul e inventiv. Spuneţi-mi voi o altă naţie care să înjure despre orice, fie el obiect, stare, sentiment, fiinţă, lucru supranatural, natural etc. mai tare ca românul ? Nu găsiţi ! Aşa şi tu, te ridici, te pui în faţa mostrului cu gât metalic, hârâit de oţel şi începi. După care, văzând că au trecut două minute şi somnul stăruie încă pe sub pleoape, decizi să ridici degetul, să te îndrepţi cu stăpânire de sine spre ceasul de presiune şi să apeşi, o sigură dată, repede, butonul de avarie. Atunci un sunet dispreţuitor va acoperi liniştea din bucătărie şi explozia cazanului va anunţa o nouă repriză de caldură.

Patul te va aştepta cu pilota răvăşită şi, dupa multe bombăneli şi cuvinte de duh, te vei înveli şi vei adormi. Asta până când lumina unei zile noi îţi va arunca corpul din pijamale în hainele de serviciu şi te va repune pe vechiul traseu.

Astăzi îţi declar oficial divorţ !

P.S. Poate centrală îmi opreşte căldură gândindu-se să nu plătesc prea mult la gaze :)) Pentru asta aş aprecia-o. Pentru altceva, nu ! Tot curva satului rămâne, orice ar fi ! Fiecare reparator îşi bagă cheia în ea şi tot nesatisfăcută porneşte !

Dorian Dron