După multe cuvinte mai mult sau mai puţin dure exprimate zilele trecute, unele cu rost, altele la nervi, m-am hotărât să va spun legendele din spatele acestui oraş minunat în care m-am hotărât să rămân împreună cu Alex, Braşovul. Aşa cum fiecare oraş are povestile lui nescrise, aşa şi Braşovul are, poate mult mai multe decât altele, o serie întreagă de evenimente misterioase, unele cu caracter supranatural, altele încărcate de suferinţă şi condamnări.
Condamnarea vrăjitoarelor
Aşadar, să începem cu intrarea în cetatea medievală, în zona Bd-ului Eroilor – Modarom-ul de azi, unde se afla una din marile porţi ce asigura traficul în interiorul zidurilor. Se spune că exista aici, în preajma parcului din faţă Consiliului Judeţean, mai exact pe crucea ridicată în cinstea revoluţionarilor de la 1989, un lac în care vrăjitoarele erau condamnate pentru fărădelegile lor, impostură şi presupusa legătură cu diavolul. Legea spunea clar că dacă au puteri supranaturale să fie aruncate în apă, iar cele cu adevărat “menite” acestor deprinderi să scape de greutăţile pe care le aveau legate de picioare (acele pietre denumite “de moară”). Cele care au reuşit, prin minune sau trucuri diavoleşti, au fost arse pe rug chiar lângă locul condamnării, în privirile curioşilor. Mai mult, după ce mureau înecate trupurile lor erau lăsate să plutească deasupra lacului zile în şir, că un răspuns grotesc asupra celor care vor să se iniţieze în tainele vrăjitoriei. Sunt foarte curios dacă noapte, în linişte, după ce maşinile îşi răresc cursul nebun pe lângă semaforul din faţa Modaromului, se resimt influenţe negative în această zonă, sau ceva sunete ciudate. Ar trebui cercetat, cum de altfel ar trebui cercetată şi fântâna din centrul Braşovului, din preajma Bisericii Negre. Se spune în articolul pe care l-am indexat aici că în noaptea de Sfântul Andrei vrăjitoarele se strâng şi pornesc o horă diavolească, informatie pe care o consider fascinantă în primul rând pentru trasmutarea “ielelor” din pădure în slujitoarele demonice din oraş. Deci o parte din raspunsul la întrebarea mea, legată de fenomenele stranii, este dată.
Calfa de pe Biserica Neagră
Şi cum ne îndepărtăm de acest spaţiu al terorii şi păşim pe Republicii înspre Piaţa Sfatului, nu avem cum să nu ne oprim la celebra Biserică Neagră, denumire consemnată în anale în urmă marelui incendiu din 1689 când cetatea a fost mistuită de flăcări în totalitate. Construită inţial că biserică de rit catolic, cam în jurul secolelor XIV-XV, ea a adunat în mentalitatea şi spiritul cultural al braşovenilor o întreagă serie de legende. Se spune că la construirea ei unul dintre meşterii şefi şi-a pedepsit calfa, care aparent era un copil şi care nu măsurase adecvat peretele bisericii, urcându-l pe acoperiş şi spunându-i să se uite în jos. Calfă a alunecat şi a căzut de la înălţimea de 42 de metri, murind pe loc. Alte surse spun că a fost împins de către meşter fiind nervos pe incapacitatea lui de a-şi duce lucrurile la bun sfârşit şi apoi s-a învinovăţit şi i-a ridicat statuie pe acoperiş. O altă idee ar fi că unul dintre meşteri a fost invidios pe calfă pentru că era neîntrecut în maestrie sa şi l-ar fi împins de pe ţigla acoperişului, asemeni mitului resemantizat al lui Manole. Acum sunt trei legende în jurul aceluiaşi subiect. Cert este că statuia există şi probabil au fost mult mai multe pe acest acoperiş, încă se pot observă urmele unor piloni pe care au fost postate. Legenda pare a fi adevarată: cineva a căzut de pe acoperişul bisericii. Statuia îl reprezintă pe un copil ce pare că măsoară înălţimea turnului cu o sfoară, metoda utilizată în construcţiile de mari dimensiuni. Mai multe curiozităţi aici . Ce este cel mai important şi concluzia pe care am putut s-o formulez, după câţiva ani de cercetare, este că oricâte biserici s-ar ridica în ţara aceasta sau oriunde în lume o jertfă tot trebuie adusă: fie că moare cineva, fie că sunt îngropate părţi din moaştele unor sfinţi ori că a avut loc un eveniment neaşteptat. Ceva tot trebuie să se întâmple, aşa sunt lăsate lucrurile din Illo Tempore, din acel timp preistoric din care toate lucrurile au luat naştere. Pentru mine, unu, Biserica Neagră este o bijuterie arhitectonică, cea mai frumoasă catedrală catolică din țara și probabil din sud-estul bătrânului continent, cu cel mai mare clopot din europa şi cea mai “călduroasă” orgă, dar care îmi transmite foarte multă răceală şi tensiune în afară ei, parcă e o senzaţie de multă suferinţă ce se desprinde dintre zidurile ei.
Vezi si partea a II-a aici
Poarta Spovedaniei
Şi pentru că tot o să rămânem în zona Bisericii Negre, se spune că pe una din laturile exterioare ale ei (pe asta chiar trebuie să o revăd şi eu), se află Poarta Spovedaniei, de unde preotul, în vreme de război, ieşea cu cartea sfântă şi binecuvânta războinicii ce plecau pe front. Aceştia, îndeplinind astfel un ritual sacru (sau mai degrabă păgân) îşi frecau, în timpul slujbei, baionetele de zidurile bisericii, în speranţa că divinitatea le va îndrepta steagul victoriei de partea lor. Şi astăzi dacă mergeţi pe latura estică a lăcaşului de cult, cum privim înspre Piaţa Sfatului, le veţi putea admira.
Stâlpul Infamiei
Potrivit ziarului online Monitorul Express, mergând spre Casa Sfatului, astăzi Muzeul de Istorie, exista în aceeaşi perioada de glorie a cetăţii de sub Tampa un Stâlp al Infamiei unde erau executaţi sau pedepsiţi toţi cei care se opuneau legilor. Şi oamenii chiar au trecut prin chinurile biciurilor, au existat decapitări, spânzurări, tăieri de urechi, arderi pe rug, excomunicări şi torturi inimaginabile. Există legenda capului unui condamnat la moarte care a fost pus într-o ţeapă şi a fost “păstrat” în semn de “ţinere de minte pentru doritorii” care voiau să urmeze drumul faradelegilor. Un adevărat infern dantesc în piaţa în care astăzi se adună copii în jurul fântânii arteziene sau a micului rezervor pentru porumbei si se joacă. C’est la vie, c’est la guerre !
Pe terenul Prefecturii de astăzi erau îngropaţi sinucigaşii, cei excluşi din cetate şi nu în ultimul rând cei decapitaţi de sabie, nu de ghilotină. Ceea ce trebuie reţinut este că Evul Mediu avea nişte reguli clare, orice lege încălcată se pedepsea crunt şi cetatea era eliberată de un suflet păgân. Dacă ne gândim că pe atunci Bisericile dezmembrate prin marea Schismă de la 1054 au încercat să îşi convingă adepţi la dreapta credinţă, în special catolicii care pângăreau şi-i condamnau la moarte pe cei ce se împotriveau, răstignindu-le trupurile în afară cetăţii, atunci evenimentele din Braşov erau în tiparul perfect al unui oraş medieval.
Spânzurătoarea de pe dealul din faţă Spitalului Judeţean
Ce este interesant este că pe colina din faţa Spitalului Judeţean, era amplasată încă o spânzurătoare din piatră iar legenda spune că meşterul care a conceput acesta metodă de pedeapsa cu moartea a fost şi primul care a fost răpus de ea. El a fost primul spânzurat. Extrapolând, putem să remarcăm un sacrificiu pentru opera sa, creatorul a fost ucis de propria armă letală orientată împtriva oamenilor. Trecând prin acesta zonă, de la Spitalul Judeţean şi până în Racadau, observi că şi natura are ceva sinistru în ea, copacii au o formă bizară, sunt locuri unde nu creşte niciun pâlc de verdeaţă. Sunt curios dacă se petrec ceva fenomene supranaturale. Ar trebuie văzut bineînţeles şi ar trebui consemnat.
Vezi si partea a II-a aici
(acestă fotografie este cu caracter informativ si potrivit site-ului de mai jos, nr5., este Cetatea Braşovia (ruinele unui turn de pază şi drumul care mergea către Curătură – Dealul Melcilor))
Ce nu cunosc mulţi vizitatori în momentul în care ajung în Braşov este că toată cetatea, referindu-ne aici la centru şi până la bastioane, se află pe vechi catacombe, pe vechi tuneluri subterane care făceau connexiunea între turnurile de supraveghere şi între punctele strategice în caz de asediu. Tot aici se aflau şi 3 gropi de alimente, unde doar 3 oameni importanţi ai comunităţii cunoaşteau unde erau poziţionate. Aici se strângeau provizii pe timp de război, dar problema cea mare venea în momentul în care aceşti 3 cerbei ai alimentelor erau răpuşi de vreo baionetă sau vreun glonţ sau cădeau la datorie în cetate, pentru că nimeni nu avea vreun reper. În plus, pentru curioşii care merg spre Turnul Alb, după ziduri, exact lângă scările ce duc spre punctul turistic se vede un grilaj de fier care acoperă o cavernă. Este una din multele “guri de ieşire” ale cetăţii, prin care oamenii circulau. O altă o puteţi vedea la Turnul Negru, imediat cum urcaţi dinspre maternitate pe str. După Ziduri. Ce ar fi ideal pentru toţi turiştii, fie ei români sau străini, ar fi excavarea acestor caverne şi exploatarea la maximum a acestor bijuterii arhitectonice.
Se pare că în toată ţară au existat sub cetăţi pavilioane de depozitare de alimente şi puncte de legătură subterane. În Bran, spre exemplu, exista în fântâna, unde acum turiştii aruncă bănuţi în îndeplinirea vreunei dorinţe, un pasaj pe sub apă, reprezentând calea de ieşire către o capelă aflată în cimitirul din împrejurimi. Pe aici obişnuia Ţepeş sau succesorii la tron să scape de asediul otoman, în caz de urgenţă.
Brașovul are o serie importantă de legende și pentru că spațiul nu ne mai permite și pentru a nu deveni redundanți, vă propun și o parte a doua în curând. ne revedem, aici, cu legendele României împărțite pe orașe.
Dorian Dron
Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.
Pozele sunt preluate, în ordine, de pe site-urile:
1. informatii-pretioase.ro
2. monitorulexpres.ro
3. brasov.ro
4. istoria-artei.blogspot.com
5. sextilpuscariu.wordpress.com
6. wikipedia
7. monitorulexpres.ro
si cand va fi partea a doua?bunnnnnnnnnnnnnn…… deci asteptam!!!!!
Curand. Mai am o parte importanta pe care am descoperit-o azi si mai imi trebuie vreo 2zile. Multumesc pentru comentariu.