Aşa cum am promis în primul articol consacrat legendelor ţării astăzi am ajuns cu tot cu blogullor, chiar dacă nu fizic, în Timişoara. Ştiu că este greu să vorbeşti despre un oraş pe care nu l-ai văzut (sau l-ai văzut doar în poze), dar voi încerca să adun cât mai multe istorii nespuse sau considerate de unii perimate, pentru a ne da imboldul necesar să ne ridicăm din faţa televizorului, care şi aşa promovează numai valori şi cultură cu un NON în căpătai şi să luăm trenul sau maşina către Capitala Vestului. Let the legends begin ! sau cum spune neaoşul: mai dă neică cu niţcaiva praf de mers prin ţară să îmi mai holbez şi eu ochii pe nişte căşi, clădiri, statui şi ce mai aveţi voi pe acolo !

Fecioara Maria coboară în Piaţă

Una dintre faimoasele legende ale Timişoarei constă în Întruparea Fecioarei Maria în duh şi pogorârea ei, din cer, sper locul în care căpitanii răscoalei în frunte cu Gheorghe Doja erau martirizaţi. În piaţă, care ulterior a fost denumită Maria, se spune că “vinovaţii” erau supuşi la cele mai crunte chinuri posibile iar strigătele lor se auzeau de la mile distanţă, în timp ce credincioşii priveau neputincioşi la ororile comise fără a putea interveni. Iar tocmai când călugării iezuiţi, chemaţi pentru a înălţa imnurile religiose către divinitate, s-au apucat să cânte s-au cutremurat când au văzut chipul fecioarei ce se pogora din cer spre locul schinguirii. Potrivit legendei ei au aşezat pe pământ, exact în locul minunii, într-o cutie de lemn icoana Sfintei Maria, ce a devenit imediat loc de pelerinaj. În 1865 icoana a fost înlocuită cu una din piatră iar comunitatea a ridicat în 1906 o capelă exact lângă statuia Fecioarei Maria.

Minunile Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş

Conform site-ului pressalert.ro (a se vedea aici) o altă legendă importantă este cea a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, cel care a fost investit Mitropolit al Banatului chiar în ziua de Sfântul Ilie a anului 1650, la cererea expresă a comunităţii timişorene. De altfel El a devenit şi patronul spiritual al oraşului şi şi-a regăsit locul binemeritat în calendarul ortodox după ce a fost sanctificat. Darul lui, încă de când era mic şi pe care şi l-a exploatat în folosul timişorenilor a fost acela de a face minuni. În vremea în care trăia, aproape de Dumnezeu şi de cele sfinte, în Muntele Atos şi scaunul mitropoliei fusese eliberat, bănăţenii au insistat ca Iosif să le fie părinte. Iar misterul şi supernaturalul de aici încep: în timp ce se îndrepta spre scaunul bisericesc pentru a fi hirotonosit caii de la trăsura ce-l purta s-au oprit speriaţi în faţă podului mobil ce trebuia să traverseze Dunărea. Cu mâinile apecate pe capul cailor Iosif a reuşit să îi calmeze şi să îi facă să-l conducă pe cealaltă parte. Dar aceasta este doar una dintre minunile lui. Cele mai multe sunt legate în special de bănăţeni. Se spune că a vindecat un olog de 20 de ani în drumul spre biserică, că în momentul în care cetatea Timişoarei a fost mistuită de un foc puternic, ce avea posibilitatea de a pârjoli tot în cale, s-a rugat atât de puternic încât a început să plouă torenţial şi să potolească focul în câteva minute. Chiar şi după moarte “el a continuat să facă minuni”, în sensul în care există în analele istoriei (de altfel şi pe site-ul menţionat) o informaţie cum că Marcu Muţiu, fost jude al Timişoarei, în momentul în care a ajuns la mormântul Sfântului a fost tămăduit de boală de care suferea de ani buni, iar ca răsplată pentru minunea divină a ridicat o nouă biserică lângă cea de origine, ca semn de mulţumire.

Dumnezeu alege locul pentru noua Biserică

Din câte se pare nici Timişoara nu a rămas “contaminată” de mitul arhaic al zidirii bisericilor, pe principiul Meşterului Manole. Astfel, asemeni baladei în care Domnitorul a tras cu arcul spre cer ca Dumnezeu să aleagă loc de “monastire şi pomenire”, aşa şi în Timişoara Cel de Sus a ales să stigmatizeze locul unde oamenii se intâlneau Duminica sau în zi de Sărbătoare. Iar totul a pornit de la o neînţelegere dintre protopopul Vasile Georgevici şi localnici, în anul 1825, când o tabără voia să construiască biserica cu hramul Sfântul Ilie într-o parte, dar preotul nu era de accord. A spus doar să fie voia Domnului şi El va aleage. Din senin s-a pornit atunci o furtună şi nucul la care obişnuiau să îşi dea rendez-vous oamenii a fost trăznit.

Vezi si Legendele Brasovului (I)

Pomul tămăduitor

Din câte se pare Timişoara este înconjurată aproape în totalitate de legende supranaturale, de fenomene tămăduitoare, aşa numitele minuni cu care omnul este obişnuit de creştinătate. Astfel, pe lângă copacul care a fost ales de “fulgerul divin” ca loc de închinăciune şi ca temelie pentru biserica cu hramul Sfântului Ilie, o nouă “zicere din popor” are că centru un pom tămăduitor care aparent atrăgea atenţia curioşilor în cartierul Mehala. Se spune că a existat aici un ulm care secreta un lichid vâscos asemănător mirului cu tot cu mirosul specific. Într-una din zilele anului 1848 un pădurar care avea o rană gravă şi care nu se mai vindeca de ceva vreme a atins seva copacului şi imediat pielea i-a devenit intactă. Pomul se afla în pădurea Cioca, potrivit site-ului presaalert.ro, între Mehala şi Săcălaz, iar miracolul înfăptuit a ajuns din vorbă în vorbă, devenind în scurt timp loc de pelerinaj. Oamenii chiar au construit o troiţă aici, dar cum diavolul nu poate să rânduiască lucrurile pe acest pământ s-a şi întrupat într-un pădurar care a doborât copacul. Dar moartea l-a secerat imediat, rămânând astfel în mentalitatea populară zicală că “oricât de mult ai vrea/ dracul tot te ia, dacă vrea” (am compus-o eu, dar cu siguranţă va intra în popor 🙂 ) Şi pentru că lucrurile, aparent, nu s-au oprit aici şi vlăstarul care a ieşit din trunchiul tăiat a avut aceeaşi soarta că şi cel anterior, nici cel de-al doilea făptaş nu a scapta nepedepsit de forţele nevăzute şi şi-a găsit un final tragic, chinuindu-se chiar de a două zi. De menţionat este faptul că vlăstarul avea aceleaşi puteri tămăduitoare că cel originar.

Imagine orientativă din Săcălaz

Fantomele din centrul Timişoarei

Din câte observ Timişoara chiar este un oraş în care s-au întâmplat multe lucruri bizare, dar cu ce vom continua vă va lua direct gândul de la cele menţionate mai sus. Şi nu puteam să trecem cu vederea peste vedenii, fantome, zgomote bizare, locuri de tortură şi locuri care ridică firul părului pe mână, ar fi însemnat să abandonăm una din pasiunile noastre. De obicei când cauţi pe net câteva legende ale unui oraş, te aştepţi la găsirea unor evenimente importante dintr-o epocă sau chiar din prezent. Prea puţini militează pentru fenomene ce nu pot fi cuantificate, dar care atrag atenţia atât curioşilor cât şi specialiştilor.

Se spune că în clădirea ce se află la mijlocul dintre Dicasterial şi Hotelul Continental, două clădiri celebre ale bănăţenilor, se petrec fenomene stranii, fantomele fiind la mare căutare pentru pasionaţii de locuri bântuite. Potrivit site-ului agenda.ro (a se vedea aici ) şi a istoricului Ioan Haţegan exista în trecut aici (locul dintre cele două clădiri) un tribunal şi o închisoare iar peste drum o casă de tortură unde mureau sau erau schinjuiţi pe viaţă condamnaţii. Această închisoare a funcţionat până prin anii 70, dar multe voci spun că cei care au murit în spatele zidurilor vin periodic sub formă de fantome să îşi viziteze carcera.

Stafia din Piaţa Libertăţii

Un alt exemplu celebru printre locuitorii urbei este cel al stafiei din Piaţa Libertăţii, ce apare în clădirea situată la colţ cu strada Ungureanu. Oamenii susţin că au auzit sunete ciudate în clădire şi că din când în când observă la fereastră o silueta. De altfel bătrânii nu vor să vorbească despre această apariţie de frică să nu îşi mai poată vinde vreodată apartamentele (sau poate le pot vinde doar celor pasionaţi de senzaţii ţări). Ce este interesant la această clădire se rezumă în câteva cuvinte consemnate de un jurnalist de la agenda.ro (a se vedea aici). Dumitru Ştefănescu, locatar în imobilul consemnat în legendă relatează: “Îmi amintesc despre un vecin care a locuit aici şi care a găsit în pivniţă un craniu. Au fost aici de la Poliţie, de la ziare, a fost multă lume. Dar aici a fost o biserica, în trecut. E posibil că în jurul bisericii să fi fost un cimitir. De aceea foarţă multă lume se fereşte să bea apă din fântână de pe stradă Albă Iulia, pentru că acolo era cândva cimitir”. Ce putem concluziona este că majoritatea blocurilor din epoca comunistă a fost ridicată pe foste cimitire sau biserici şi, inevitabil, lucrurile stranii sunt la locul lor. Nu poţi pretinde că dacă vei pângări un loc unde sunt înhumate trupurile adormiţilor nu vei primi ceva în schimb.

Vezi si Legendele Brasovului (II)

Fantomele din Biserică şi Biserica Blestemată

Cine s-ar fi gândit că există undeva în ţara asta biserici care sunt vizitate de fantome sau sunt blestemate ? În mod normal nimeni, pentru că suntem obişnuiţi de către credinţă că acestea sunt lăcaşurile Domnului, protejate de Duhul Sfânt, dar aparent în Timişoara lucrurile stau puţin altfel. Dacă există voci care afirma că în Biserica Neagră din Braşov s-ar vedea în anumite nopţi cu luna plină fantome, în Banat lucruile sunt confirmate. Se spune că Biserica Piarista este renumită de-a lungul timpului pentru momentele supranaturale manifestate prin apariţii fantomatice. Doar anumiţi bătrâni din urbe mai cunosc legendele, dar ei preferă să le păstreze îngropate în istorie.

Însă cel mai puternic fenomen mi se pare cel al Bisericii din Lemn care poartă hramul Sfinţilor Mihail şi Gavril (acum ea poate fi vizitată la Muzeul Satului Bănăţean, conform site-ului agenda.ro), construită în anul 1746 şi care a fost mutată din satul Lunca, unde a fost şi creată, în satul Topla de lângă Mănăştiur. Dar oamenii din Lunca au fost atât de supăraţi că le este mutată locaşul de închinăciune încât au aruncat un blestem asupra bisericii, astfel încât să nu mai apuce cineva să se bucure de ea, pentru că ei nu au avut parte de această onoare. Odată mutată biserica în satul cel nou a trecut prin multe fenomene stranii. Biserica a luat foc din senin, apoi altarul s-a prăbuşit şi în sfârşit a reuşit să destrame tot satul cel nou. Ce este interesant la aceast lacaş sfânt, care a fost mutată exact în momentul în care mai trăiau în localitate 4 oameni, este faptul că la ideea mitropolitului Nicolae i-a fost schimbat hramul pentru a alungă blestemul. Acum îl poartă pe cel al Naşterea Maicii Domnului. Dar se pare că răul îşi continue chemarea, dovadă că în 1998 în timpul unei furtuni un copac a căzut pe acoperişul bisericii, fără a afecta însă altarul. Din trunchi s-a construit pe loc o troiţă.

Pentru mai multe detalii despre biserică, a se vedea site-ul aici

Astfel Timişoara mi se pare, până acum, oraşul cu cele mai stranii întâmplări, un oraş pe care l-am însemnat în agenda că find primul de vizitat. Dacă mai aveţi vreo istorisire despre acest oraş deosebit nu ezitaţi să ne scrieţi în comentarii. Haideţi să ne adunăm legendele într-un singur loc şi să învăţăm să le valorficam şi să le apreciem. Călătorie plăcută !

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

Fotografiile sunt preluate, în ordine, de pe site-urile:

1. geolocation.ws

2. bunaterra.eu

3. invitatielaortodoxie.wordpress.com

4.babylenutapentrusuflet.blogspot.ro

5. adevarul.ro

6. ro.secondglobe.com

7. panoramio.com

8. banaterra.eu