Și pentru că legendele Brașovului nu pot intra într-un singur articol, și nu neapărat pentru că sunt multe, ci pentru că țin prea mult la acest oraș, mi-am propus să vă prezint și partea a doua. Problema stă în felul următor: tot ce am scris în prima parte îmi era cunoscut, apropriat oarecum și vizualizat, dar ce urmează acum îmi este în proporție de 80% străin, la fel cum o să fie și în momentul în care ne vom apuca să studiem celelalte orașe. De aceea avem nevoie și de sprijinul vostru.

Iar pentru că trebuia să pornesc de undeva, am apelat tot la ziarul Monitorul Express, presă scrisă de specialitate apreciată în Brașov şi de la un articol: Legendele Tâmpei, publicat pe scribd de Cătălin Grigore. De aici îmi voi prelua sursele și le voi reinterpreta.

Oameni buni, apăi dacă vorbim musai de Brașov nu aveam cum să nu vorbim și de Tâmpa, de simbolul natural al Brașovului (pentru că Biserica Neagră a fost construită)  de care locuitorii sunt atrași și legați direct.

Fie că ies la plimbare sau la un jogging ori merg la un tenis sau baschet brașovenii au mereu o reticienta când vine vorba despre legenda acestui munte crescut în centrul orașului. Mai ales dacă vii pentru prima oară și te duci în Piața Sfatului, ca orice turist care vrea să vadă gigantica Biserică Neagră și te uiți inevitabil în stânga și vezi un bloc natural de brazi, ce este parcă sculptat, asemeni unui premolar în dimensiuni gigantice.

Zamolxis-ul sau Fântâna Vrăjitoarelor de pe Tâmpa

Legendele nu se ţin departe de acest munte, considerat adeseori un sanctuar, locul de închinăciune al vrăjitoarelor ori al dacilor ce înălţau jertfe către Zamolxis. După cum mitologia nu face rabat de la istorisirile cu caracter supranatural, mitic, ce aveau loc în munţi, în special, loc de epiphanie şi comuniune directă spirituală, aşa şi Tâmpa braşoveană, aparent, are o legătură strânsă cu fenomenele ce se găsesc dincolo de raţiunea umană. Din cercetările arheologilor se pare că Tâmpa ascunde o fântână cu oase şi un adevărat altar pe care s-au oficiat ritualuri păgâne. Exista o informaţie la un moment dat printre braşoveni că această fântână ar fi fost locul de întrunire al vrăjitoarelor, mai ales în evul mediu, în care dacă erau prinse erau înecate sau arse pe rug. De aceea se şi retrăgeau în muntele protector al cetăţii, continuându-şi invocarea spiritelor malefice departe de ochii vicleni ai curioşilor. Personal am auzit legenda aceasta în cercul de prieteni braşoveni de la facultate, neexistând o probă sau o fotografie veridică.

Vezi si partea I, aici

Templul lui Chronos:

În plus, pentru că ne punem întrebarea normală: cum a putut un român să pună numele Tâmpa unui munte când, citându-l pe Sextil Puşcariu (preluat din Monitorul Expres, a se vedea aici) ei au “de obicei pentru munţii lor denumiri atît de plastice, că Omul, Babele, Strungă şi alte nume ce se întîlnesc în Bucegii apropiaţi, să fi dat în cazul acesta numele atît de nepotrivit ce aminteşte de cuvintele «timp» şi «tîmpit»?“. Aici este enigmă. Una dintre legendele Tâmpei este că a există în Ţară Brasei, în momentul în care ea a fost acoperită de ape, un uriaş care în timp ce cobora dinspre Piatră Mare a călcat pe acesta ridicătură de pământ şi datorită presiunii imense a trupului său pe rocă a “tâmpit”, de aici rămânându-i dealului numele de Tâmpa ! O altă teorie ar fi cea a provinienţei termenului de tâmpa de la tâmplă care în latină însemna templu, un templu de închinăciune pentru o zeitate. De aceea întâlnim în perimetru şi acel sanctuar de care am vorbeam mai sus. Informaţiile sunt distorsionate în momentul în care vorbim despre acest munte care ar fi purtat numele de Tempus, în cinstea zeului timpului Saturn, informaţie de altfel preluată tot din ziarul braşovean. Nu putem emite păreri pertinente, dar transmutatea şi traducerea de către cavalerii teutoni în germană a termenului Tempus – în cetatea timpului, rezultând Kronstadt, adică cetatea lui Cronos, mie, unu, mi se pare plauzibilă.

Banca îndrăgostiţilor:

Şi nu putem să părăsim acest munte al lui Cronos până când nu vom scoate la lumină toate legendele sale, sau măcar pe cele la care avem acces.
Am fost suprins când am dat peste un articol Legendele Tâmpei pe Scribd.com, articol ce îi aparţine, probabil, domnului Cătălin Grigore. Prite multe informaţii importante am găsit şi o legendă conform căreia pe aleea de sub Tâmpa, din spatele zidurilor cetăţii, se plimba un cuplu de îndrăgostiţi şi la un moment dat a s-a desprins o stâncă şi a căzut pe cei doi amorezaţi care în acel moment, aparent, stăteau îmbrăţişaţi. Acest moment a fost atestat documentar în anul 1817 şi numele fetei diparute: Ana Maria. Dar ce stârneşte admiraţie şi ceea ce mi-a atras atenţia imediat, urmând că într-un viitor apropiat să mă duc să verific, este că din acea stâncă oamenii au sculptat o bancă, ce a rezistat vremii şi modernităţii. Aşa că, pentru curioşii sau îndrăgostiţii care merg pe sub Tâmpa e un prilej unic de a se aşeza pe această băncuţă şi de a-şi etala sentimentele.

Lacul de sub Tâmpa

Şi cum aproape toţi turiştii vor să ajungă sus pe Tâmpa sau vor să-şi audă ecoul sandalelor pe aleea de sub gigantul “templu”, nimeni nu trebuie să rateze o legendă care afirmă că sub roci există un lac imens care oricând poate inunda cetatea Braşovului în eventualitatea unor ploi torenţiale. Una din variantele legendei spune că stânca a ieşit din mare şi a izolat marele lac , dar mult mai plauzibilă pare cea în care se spune că toată ţară Bârsei s-a aflat sub ape şi odată retrase ele au scos la iveală muntele Tâmpa, păstrând însă un lac în cavernele sale. Este asemeni imaginii lui Dan Brown din Inferno, când în cavernele Vienei apele îşi conservau puterile distructive. Şi de ce nu ar fi aşa, de ce nu am încerca să descoperim, să creăm caverne pentru turişti, locuri de întalnire, ar fi o bijuterie. Au fost, ce-i drept, câteva informaţii care au circulat prin Kronstadt cum că nu există acest lac, că o serie de arheologi au săpat prin împrejurimi şi nu au găsit. Însă ce facem cu acel puţ adânc de 100 de metrii care poate fi asemănat cu Fântână Vrăjitoarelor şi care ar fi atins o pungă de apă şi a rămas acoperită voit până astăzi ?

Cetatea Braşovia de pe Tâmpa

Pentru că fiecare cetatea avea punctele ei strategice, Braşovul a inovat securitatea folosindu-se de muntele Tâmpa. Astfel pe lângă zidurile ce îngrădeau cetatea, cineva a avut ideea genială de a construi o nouă cetate pe Tâmpa, în caz de asediu o eventuală cucerire ar fi fost imposibilă. Cetatea această poartă numele de Braşovia (sau mai bine zis purta) şi autorităţile urbei au încercat să o scoată la lumina rămăşiţele, după secole bune de întuneric. Chiar şi astăzi se văd zidurile groase de aproape 2 metrii ce sunt ascunşi de vegetaţie, ziduri care atrag de altfel atenţia oricărui turist ce vrea să cunoască mai mult despre legendele Kronstand-ului. Ce este de reţinut din legenda acestei cetăţi este că ea a fost construită în jurul secolelor XI sau XIII şi ar fi avut o formă relativ asemănătoare cu cea a cetăţii din Râşnov, formă triunghiulară şi fortificată. Ce-i drept este că ea a avut o întindere de 23.000 de metrii pătraţi conform Monitorul-ui Express (a se vedea aici). Pe lângă faptul că era poziţionată deasupra cetăţii Braşov, ea avea zidurile foarte abrupte şi a devenit astel cea mai sigură şi puternică cetate suspendată din Estul Europei. Tocmai de aceea ea nu a fost niciodată cucerită, ci cedată prin tratat. Interesant este că Iancu de Hunedoara a decis prin 1447 că cetatea Braşovia să fie dărâmată, cu piatră rămasă construindu-se 2 turnuri care cu timpul au fost şi ele suprimate. Până şi altarul a fost mutat în Biserica Neagră. Dar ce a mai rămas merită vizitat.

O altă dilema a braşovenilor a fost legată de statuia lui Arpad, care de fapt nu a fost a lui. (:)) Legenda spune că în 1896 statul maghiar, care împliniseră 1000 de ani de la venirea triburilor maghiare din Pannonia, a comandat o statuie reprezentativă pentru braşoveni, că semn de comemorare, dar asigurându-se în acelaşi timp că monumentul nu va reprezenta un pericol pentru cineva. De asemenea au fost implicate şi autorităţile pentru a-şi da cu părerea în legătură cu implementarea proiectului şi regulile au fost clare: niciun braşovean nu trebuie să se simtă constrâns sau să fie jignit de prezenţa acestui monument şi să fie consemnată o opinie generală; municipalitatea nu se implică în amenajarea sau în eventuala reconsolidare a monumentului; să nu existe niciun fel de pericol pentru vizitatori şi piatra de constructie să nu fie luată din ruinele vechii cetăţi Braşovia. Proiectul a fost respins datorită terenului accidentat, dar comunitatea maghiară nu s-a lăsat mai prejos şi a găsit o soluţie de stabilitate, creând un funicular ce pornea din Valea Cetăţii şi care transporta materiale. Se zvoneşte chiar că prin anumite procedee necunoscute vârful Tâmpei a fost ridicat puţin pentru a asigura stabilitate fundamentului statuii. Toate bune şi frumoase, statuia şi-a găsit locul pe un soclu de 10 m, ea având 3.5 m înălţime, şi nu l-a reprezentat cum era normal pe Arpad, conducătorul trupelor maghiare din 896, ci pe un războinic anonim.

Dacă v-am plictisit cu Tâmpa Transilvăneană ar trebuie să va anunţ că mai am 2 legende micuţe, pe care bunicii, pe timpuri, le spuneau copiilor: Legendă Balaurului din Grotă şi Peştera Călugăriţei. Şi să nu îi speriem pe bieţii copilaşi, dar bătrânii braşoveni aveau obiceiul să le povestească despre balaurul din vârful muntelui care omora copiii din cetate. Iar pentru că erau prea multe cazuri, un tânăr voinic, măcelar de profesie, a băgat într-o piele de viţel piatră de var iar balaurul înfometat imediat a ingurgitat “animalul” şi de la apă s-a umflat până când burtă i-a pleznit. De aceea unii dintre bătrâni spun şi astăzi că Tâmpa are formă unui balaur ce doarme.

Cealaltă legendă are conotaţii directe către o călugăriţă care ar fi trăit într-o peşteră de pe Tâmpa, probabil loc de rugăciune şi meditaţie, departe de agitaţia din urbe. Se spune că ea ar fi găsit, mergând într-o zi prin pădure, un pui de balaur pe care l-a crescut în mică ei chilie, până când a crescut şi, cu instinct primar, ar fi devorat-o. Iar oamenii, în memoria ei, ar fi denumit acea cavernă din munte Peştera Călugăriţei.

Şi mă gândesc acum, când sunt aproape să pun punct legendelor Tâmpei, că de locul ăsta s-au legat o grămadă de istorisiri, unele adevărate, unele inventate, dar pe mine, unu, m-au făcut extrem de curios. Să vină vara, să se bage urşii la bârlog şi să pornim uşor pe toate cărările dealului-munte. Trebuie să descoperim şi noi ceva interesant ! Poate cele două tuneluri care făceau legătură între oraş şi exteriorul cetăţii, tuneluri care străpungeau, conform monitorulexpres, muntele.Aşa că dragii mei am terminat în mare cu legendele Braşovului, nu că nu am mai găsi şi altele, dar ne aşteaptă o mulţime de oraşe frumoase în ţara această care merită şi ele exploatate. Ţin să va anunţ timişoreni că venim peste voi să va citim legendele şi să vi le prezentăm aici, pe BlogulLor.

Şi vorba braşovenilor: No, Servus !

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

Pozele sunt preluate, în ordine, de pe site-urile:

1. ioanabudeanu.com

2. sextilpuscariu.files.wordpress.com

3. http://fr.scribd.com/doc/77011294/legendele-brasovului

4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Brassovia

5. nikonisti.ro

6. miscarea.net

7. skytrip.ro