Pentru că fiecare iarnă aduce cu sine o stare de melancolie ori de meditaţie, toamna ce tocmai a trecut a început pentru mine cu o recomandare mai mult decât interesantă: Stefan Zweig –  Suflete Zbuciumate. Sincer, am citit până acum de la autorul austriac numai Amoc şi Obsedatul, două nuvele ce tratau două tipuri de obsesie, una pentru dragoste şi cealaltă pentru jocul minţii – şahul, la care o sa mă opresc într-o viitoare recenzie. Stilul său social – realist, cu pasaje de analiză psihologică şi întâmplări construite milimetric, din aproape în aproape, mi-au stârnit curiozitatea.

Şi am deschis Suflete Zbuciumate. Însuşi titlul mi-a atras atenţia, fiind un pasionat al carţilor cu tentă psihologică şi frământări interioare. În plus, pasajul de pe coperta a 4-a mi-a impulsionat imaginaţia, atras fiind de acea dublă compasiune care se regăseşte expoatată in extremis în operă. De ce o dublă compasiunea şi ce anume înseamnă  ea ? Sau care sunt diferenţele dintre ele ? Sweig ne propune două tipuri de compătimiri: una autentică şi una plăsmuită. Compătimirea autentică este cea „hotărâtă să îndure totul, cu răbdare şi compasiune”, iar cea de-a doua, cea plăsmuită, nu reprezintă decât „nerăbdarea inimii de a se elibera cât mai repede de penibila înduioşare în faţa nenorocirii altuia”. Şi iată de ce lucrurile nu par atât de simple şi romanul autriacului nu unul superficial.

Chiar dacă acţiunea se deschide cu vocea personajului – narator, ce relatează o întâmplare petrecută într-un bar în care a intrat Hofmiller, subofiţerul ce a luptat în război şi a primit cea mai veche şi importantă decoraţiune: Ordinul Maria Tereza pentru merite deosebite în apărarea ţării, planul se schimbă în momentul întâlnirii dintre cei doi, subiectul romanului constituindu-l angajatul armatei austro-ungare. Astfel, prin reevocare vom descoperi alături de Hofmiller adevăratele motive ce stau în spatele succesului său şi trăirile sale intense. Pentru un tânăr subofiţer viaţa în armată nu reprezenta decât instrucţie, ieşiri cu camarazii la „băută” şi jocuri în acelaşi local, seară de seară. Fiecare om se cunoştea cu fiecare, veştile curgeau din gură în gură şi ucenicii ce comitea vreo „boacănă” aveau de suferit ani în şir de pe urma ironiilor colegilor. Într-o lume asemănătoare îşi duce veacul şi tânărul subofiţel Hofmiller, numărându-şi fiecare bănuţ luat din leafă, petrecând stingherit alături de mai marii săi compatrioţi. Norocul sau mai bine zis ghinionul său vine din dorinţa farmacistului de a-l prezenta pe tânăr marelui nobil Kekesfalva, cel care deţinea o mare parte din sătucul unde îşi aveau baza militară. Deschiderea şi detaşarea voită a bătrânului „marchiz” îl atrage pe neexperimentatul subofiţel într-un joc al hazardului, în care primordiale sunt sentimentele şi implicit compasiunea, care devine în final arma mortală. Invitat la un bal şi impulsionat de efectele bahice ale licorilor, Hofmiller o invită la dans pe Edith, fata nobilului, în semn de respect. De aici şi adevărata sa corvoadă, întrucât tânăra de 18 ani suferea de paralizie lombară. Ruşinea de a fi pus într-o situaţie penibilă, de a se simţi vădit afectat de gafa monumentală de a invita la dans o oloagă, se repercutează asupra comportamentului său şi în mod ireversibil asupra copilei ce voia să îi demonstreze că poate să-i îndeplinească cererea. Dar plânsul şi durerea la care a fost supusă Edith îl face pentru prima oară pe Hofmiller să abandoneze casa lui Kekesfalva şi să se refugieze în camera de la cazarmă. Dar mustrarea de conştiinţă îl obligă să îşi arunce ultimii bani din soldă pentru un buchet de flori şi o scrisoare de iertare. De aici şi discrepanţa vădită dintre clasa de sus şi cea a muritorilor.

Suflete Zbuciumate este un roman autentic, ce încearcă să surprindă mişcările psihologice ale protagoniştilor într-o dragoste imperfectă. De la simplul ataşament faţă de copilă şi până la hotărârea de căsătorie nu există multe etape, dar degradările mentale şi spirituale au un factor primordial. Iar a fugi de circumstante, de hohotele şi reproşurile colegilor de cazarmă, nu reprezintă o salvare, ci mai degrabă o corvoadă pe care tânărul Hofmiller o va purta toată viaţa.

De v-am atras atenţia asupra acestei cărţi, vă invit să o citiţi şi s-o comentăm împreună. Veţi simţi cum evoluau lucrurile într-o altă lume şi într-un alt timp poate mai bun.

Lectură plăcută.

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.