Bineînţeles, dragii mei, că astăzi istoria celebrului 8 trebuie să continue (cu toate că am sperat într-o minune !) Şi cum putea să continue dacă nu cu o întârziere de o jumătate de ora, timp în care în staţia de la Făget s-a adunat jumătate din adolescenţii mărşăluiţi prin sudorile simulării pentru bac la limba română (vorba mult mai tânărului nostru tovarăş Ceauşescu), plus cred jumătatea din populaţia celor de vârsta a 3-a sau a 4-a din blocurile vecine care s-au hotărât să se deplaseze 2 staţii exact atunci. Nimeni nu are cu ceva cu cineva, dar fraţilor, să aştepţi o jumătate de ora în staţie, în condiţiile în care plătesc 55 lei pe abonament şi merg cu o râmă agăţată de două bretele de curent mi se pare exagerat. Şi nu nepărat exagerat pentru preţul plătit, asta e până la urmă, dar în Bucureşti cu 50 de lei ai abonament pe toate liniile de metrou sau pe toate liniile de ratb, dar măcar ei au condiţii, nu un coridor metalic de spital pe 6 roţii care face o juma de ora într-un sens giratoriu. Şi bun, lăsăm şi partea asta, însă nu pot acceptă, chiar nu pot acccepta să fiu înghesuit şi să nu pot să respir într-au autobuz pentru care plătesc atâţia bani, într-un loc unde tre să simt mâna pe curul meu din partea unei babe care vrea să îşi protejeze geanta de ciordeles sau să văd cum copiii de şcoală nu pot să iasă din maşina în staţie din cauza unui moş care s-a lipit de bară de metal de la ieşire (de parca zici ca-i stripper) şi nici nu urcă, dar nici nu coboară pentru a elibera trecerea. Este absurd şi lipsit de orice bun simţ.
Este absurd când încerc să îmi schimb piciorul amorţit şi nu pot să-l mişc pentru că cineva se împinge în faţa mea, în iluzia deşartă de a găsi un spaţiu să respire, e ciudat când cauţi o explicaţie pentru cele 3 autobuze care nu au sosit la timp şi primeşti doar cuvinte de laudă: o să facem tot ce ne stă în putinţă, o să luăm măsuri, o să… Şi o să… rămâne, că doar trăim în România. Cea mai tare explicaţie pe care au oferit-o cei de la reclamaţii a
fost că: domne’, nu avem maşini, s-au stricat şi nu putem să facem ceva momentat, aşa că aşteptaţi ! Sunt 3 troleibuze dintre care unu are o pană şi celalalte sunt în cursă şi trebuie să se întoarcă ! Şi nu pot să stau liniştit, nu pot să nu mă apuce toţi nervii când văd că suntem trataţi că nişte marionete care merg la circ şi trebuie să plătească, dar fără să îi pase cuiva de ceea ce vezi tu acolo. Nimănui nu îi pasă dacă ai vreun scaun unde să te astezi sau o amărâtă de aerisire pentru a nu respira bacteriile unuia care nu are bunăvoinţa să îşi ducă mâinile la gură când strănută sau a altuia pentru care săpunul este o vagă informaţie primită în vreun caiet de şcoală primară la ora de igienă şi sănătate.
Iar pentru ca cireaşa de pe tort să fie cât mai delicioasă, va propun un răspuns sincer pe care şoferul l-a dat unei doamne care îl mustra pentru întârziere: “Doamnă eu nu am întârziat niciodată, sunt ca în Japonia, ca în Japonia în care ăştia dacă întârzie o să facă grevă şi poate să îl împuşte pe şofer. Ca în Japonia sunt, la secundă ! Aşa şi azi, la secundă am venit ! Ce, e vina mea că nu au venit cei de dinainte ?!”
Da, e şi vina ta ! Când a fost greva v-aţi băgat toţi şi aţi cerut măriri de salarii, dar de clienţi nu v-a păsat niciunuia cu ce au ajuns la muncă !
Nu lăsaţi copiii să dea BAC-ul!
Însă voi încerca să-mi calmez pornirea internă ce e avidă pentru dreptate şi mă voi opri la o informaţie pe care vreau să vi-o prezint. Stând în mijlocul mulţimii, aflate în mişcare în râma ce mergea cu 2 kilometri la ora, am întâlnit un grup vesel de liceeni ce au dat azi simularea de bac la proba de limba şi literatură română. Bineînţeles tipii şi tipele foarte vesele, dar curioase să afle ce a scris vecinul şi când se vor afişa răspunsurile pe net. Nimic anormal până aici !
Nu am putut să prind toate informaţiile, dar ce am prins a fost ca o mana pentru mine, instingându-mi omuletul din gat la un râs cu lacrimi. Un tip îi spunea colegei de clasă că sigur există tema cosmică în roman, că aşa a auzit el de la una care a citit opera (sau rezumatul, nu ştiu dacă am auzit bine), că el săracul nici măcar nu a apucat să lectureze rezumatul sau ideile principale. La care ea, cu un iz de inteligenţă în plus, dar modestă din câte am putut să o citesc (cam aşa ca la serialul Lie to Me), i-a răspuns: “În Ion nu există tema cosmică, de unde ai tras tu concluzia asta, că poate oi fi greşit şi eu! Spune-mi !” Atunci el, că un cavaler postmodernist, cu o flamă în priviri (vorba prietenilor de la Ţapinarii) îi răspunde: Păi ce, nu e pământ acolo, nu e globul pământesc acolo, e mitul cosmic ! Am bufnit în ras instantaneu, dar mi-am tas şi un pumn serios în creier pentru că nu am reuşit să mă apuc de EDULor, dar o voi face, v-o promit ! Voi încerca să modific dereglajul asta perceptiv la nivelul operelor pe care copii le tot studiază din ere glaciare şi tot nu le înţeleg.
Revenind, am constată că omul avea dreptate în felul lui, adică ce, în Ion nu e pământ, pământul nu face parte dintr-o planetă, planeta nu face parte din Univers ? Rezultă că în Ion este un mit fundamental cosmologic, dacă nu chiar cosmogonic, că nu mai ştiu care e diferenţa ! 🙂 (a se vedea dexonline.ro pentru liceeni care vor să mai cunoască ceva).
Iar săraca fată a tot încercat să îi spună că nu e tema cosmologică, dar bineînţeles că i-a dat şi ea un răspuns care nu avea nicio treabă cu opera. Şi atunci am formulat o concluzie: ori generaţia asta e prea ahtiată din tehnologie şi nu mai are habar de ce mituri sau teme mai sunt pe lume şi totul poate fi transpus în cosmosul facebook-ului sau profesorii habar n-au cum să le mai predea elevilor sau habar n-au cum să se mai adapteze la epoca în care totul funcţionează online. Atenţie, dragi profesori, 200 de copii pot învaţă mult mai uşor pe facebook o lecţie decât închişi într-o bancă, 4 pereţi şi privind la o mâna care schelălăie creta pe tablă.
Şi vă pot adresa şi vouă o întrebare: Oare generaţia asta nu mai are habar de ce înseamnă realitate sau proiectarea ei în scris ? Pe de o parte pot răspunde că nu, datorită fenomenelor în masă de informatizare şi nu alfabetizare, ce ajung de cele mai multe ori dincolo de realitate, într-o suprarealitate savurată în faţă ecranului full hd sau Hd plus cu un castron de popcorn în braţe şi o bere desfăcută. Pe de altă pot răspunde că da, că oamenii sunt conştienţi de realitate, dar nu au instrumentele necesare pentru a face distincţia între proiecţie şi palpabil, între imagine şi tactil (si nu tactilul de pe ecran). MAI CONCRET: un bulgăre de pământ e un bulgăre de pământ care face parte dintr-o realitate, vezi cum Ion îşi bagă mâna, la propriu (adică în sens denotativ) în glie, deci e real, nu cosmologic, nu se vede o proiecţia a lui pe cer culegând o stea.
Dar mai multe vă voi scrie în EduLor, cât de repede. 
Aşa că din punctul meu de vedere copiii nu sunt pregătiţi să dea mâine Bac-ul, poate doar dacă Ion se va transformă în Eminescu şi va culege în loc de un bulgare de pământ o bucată din luna la care visează. Şi nu spun că e numai vina lor, poate că este, dar cu siguranţă sunt mulţi profesori care nu reuşesc să ajungă acolo, la nivelul de aspiraţie al elevului, la ceea ce vrea să înţeleagă şi să facă cu viaţă lui. Iar pentru că acest mecanism elev- profesor să functioneze odată ar trebuie ca ambele tabere să urmărească un film care se numeşte Detachment (a se vedea linkul mai jos), povestea unui suplinitor care reuşeşte să schimbe mentalitatea unei clase dificile sau Dead Poets Society , în care un profesor reuşeşte să depăşească rigiditatea educaţională a vremii şi insuflă pasiune tinerilor dornici de eliberare din canoane.
Dead Poets Society
Trăiţi sau veniţi în Braşov ?! Foarte bine ! Mergeţi cu 8-ul şi o să aflaţi cele mai interesante poveşti, în timp ce va legănaţi cu 20km la ora înspre capătul din Saturn. Călătorie uşoară sau scaun liber măcar !
Dorian Dron
Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.
Pozele sunt preluate, în ordine, de pe site-urile:
1. brasovultau.ro
2. mediafax.ro
3. doxologia.ro
Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare !
