Pentru că mi-a plăcut foarte mult Albert Camus, cu a sa capodoperă Ciuma – ce bineînţeles că a atras multe comentarii în epocă, astăzi m-am oprit asupra unui predecesor de-al său (vorbind strict de această comparaţie livrescă) şi anume Gabriel García Márquez. Dacă la maestrul francez boala reprezenta ultima şansă de a mai păstra ceva din umanitate şi speranţa într-o nouă viaţă, la scriitorul columbian ciuma are rolul purificării şi al salvării unei iubiri ce s-a amplificat peste ani. Şi dacă am vorbit zilele trecute despre Vrăjitorul lui Nabukov şi despre dragostea „pedofilică”, aici adevărata iubire îşi poate descoperi climaxul tot la vârsta a treia. Ar trebui oare să ne punem întrebări sau ar trebuie să găsim nişte răspunsuri în amplificările emoţionale ce sunt invers proporţionale cu vigoarea trupească ?

Povestea:

În esenţă povestea nu pare ieşită din tipare. Aceeaşi dragoste ce uneşte şi dezbină două persoane (manipulată de tatăl fetei, dornic în permanenţă de sporirea averii); aceleaşi angoase şi efecte traumatizante (de moment bineînţeles) asupra cuplului şi aceeaşi putere de nerenunţare la un vis. Dar lucrurile se schimbă… Când observi că Florentino Ariza, naratorul romanului, îşi revarsă furia în cât mai multe partide de amor cu tinere, (a se vedea Nabukov ) în ideea de a încerca să alunge obsesia din sufletul său pe nume Fermina Daza şi când, în ciuda căsătoriei fetei cu un renumit doctor al vremii, nu renunţă în nicio circumstanţă de a o vedea, lucurile capătă o valoare autentică. Iar a aştepta moartea soţului, la nici 3 zile după ce s-a stins ecoul din camere, pentru a-i mărturisii iubirea iarăşi este o mostră de calitate scriitoricească.

Toate cununate sub auspiciul unei evadări în ciumă, ca mijloc de salvare, cu riduri pe feţe şi ruşinea goliciunii, salvează ceea ce simplist s-ar numi o viaţă de aşteptare.

Pe mine, unul, m-a fascinat puterea cu care Florentino se agaţă de fiecare clipă pentru a redescoperi ceea ce în tinereţe a iubit cel mai mult, de a redobândi acea fată, care de fapt devenise o himeră, căreia îi cumpărase ilustrate şi cu care alergase prin piaţete după fotografii la minut. Este uluitoare pendularea între planuri, între viaţa de aristocrată a proaspetei soţii de doctor şi „poetul” Ariza ce căuta să-şi trăiască viaţa din lucruri simple, fară decoraţiuni.

Dar pentru a vă bucura de adevărata vrajă a cărţii, indicat este să o descifraţi voi, cu propriile voastre experienţe de viaţă. Şi atunci momentele de bucurie vor reveni şî le veţi retrăi la intensitate.

Lectură plăcută !

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.