A trecut şi weekendul asta şi BlogulLor a fost plecat în delegaţie pe la Ploieşti (nu de altă, dar mai tragem şi noi o gură de aer) şi nu a apucat să mai atragă atâtea priviri din partea voastră (nici noi nu am mai apucat să scriem:().

Dar gata, azi e deja miercuri, a început o nouă săptămâna şi trebuie să începem în forţă. Şi am mai adăugat pentru voi în blog şi un mic sondaj care se numeşte Care secţiune e mai blogoasă ? şi aveţi toate categoriile pe care noi le-am creat pentru voi.

Şi pentru că a fost weekend, trebuia să îmi delectez ochii şi cu o carte bună, nu de altă, dar fără un imaginar creat de un scriitor nu pot functiona la parametrii reali.

Iar astăzi m-am gândit să va povestesc de bătrâni şi depre mare. Şi urlu, urlu, urlu, urlu… mai ceva că Tzara: Trăiască Hemingway ! sau mai bine spus: Opera să-i trăiască ! Ce-i drept cumpărasem cartea de ceva timp, o aranjasem frumos în Bibliotecă şi trecând mereu pe lângă ea parcă nu aveam tragerea aceea de inima. Nu vi s-a întâmplat niciodată să cumpăraţi o carte, în timp ce încercaţi să o terminaţi pe cea începută, să o lăsaţi pe cea nouă în raft şi apoi să nu mai aveţi aceeaşi impuls pe care l-aţi avut iniţial ?

Această se numeşte în linii mari societatea de consum, ne cumpărăm o grămadă de lucruri, suntem atât de încântaţi în momentul în care le achiziţionăm, dar după o zi interesul scade brusc. Pe scurt, ne-am îndeplinit misiunea, timpul de aşteptare (ce a fost, de fapt, supraapreciat şi supravalorificat) a trecut, aşa că ne vom îndrepta spre un alt produs (dacă o carte pe care am cumpărat-o a fost sub aşteptări o vom aruncă pe un raft sau într-un colţ de camera iar dacă romanul a fost foarte bun, poate-poate il vom mai reciti într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat ).

Asemeni unui sondaj pe care l-am văzut recent, este acelaşi exemplu (exagerat puţin) cu un telefon mobil de marca: aştepţi o luna să ţi-l cumperi, eşti deosebit de încântat, rata de satisfacţie ajunge undeva la vârful graficului tău, apoi îl achiziţionezi şi linia statisticii funcţionează 3 zile, după care scade brusc în urmă uzurii sau a obişnuinţei. Însă, dacă acest produs a suferit un şoc sau nu mai funcţionează şi tu eşti nevoit să îl trimiţi în reparaţie, nivelul aşteptării şi al dorinţei de a-l rebutona creşte peste prima limita, peste cea a satisfacţiei iniţiale.

Aşa şi eu ! Dar această mică sau mare paranteză nu a fost în van sau nu acesta îi este rostul. Are, de departe, o legătură perfectă cu subiectul cărţii propuse astăzi: Ernest Hemingway – Bătrânul şi Marea. Vom vorbi tot de această stare de aşteptare şi de împlinirea idealurilor, pentru că, de ce să nu recunosc, această carte postează pe un ecran de cinema viaţă unui pescar fără noroc, aflată spre sfârşitul drumului. Chiar dacă în tinereţe sau chiar la maturitate personajul principal era un veritabil pescar, informaţie pe care nu o putem demonstra sau certifica decât prin fluxul conştiinţei sale, spre finalul acestei călătorii devine nu neapărat o persoană ursuză datorită vârstei, ci mai degrabă un bătrânel cu mâinile noduroase care şi-a pierdut norocul.

Dar perseverenţa este cheia acestei opere, perseverenţa unui om care nu mai are ce pierde, dar care nu doreşte să moară fără a mai prinde încă unu’ mare, care îşi doreşte să moară împlinit.

Iar obsesia chiar atinge apogeul, fiecare zi însemnând, de fapt, o apropiere cât mai palpabilă de momentul final. Însă prada de război trebuie obţinută sau, mai bine spus, darul pentru luntraş, pentru Caron, trebuie să fie pe măsura câştigului de-a lungul vieţii.

Bătrânul şi marea reprezintă şi iconografia lui Iona şi a balenei, transpusă într-un limbaj simplu, direct, fără sincope sau ezitări. Pescarul lui Hemingway este prototipul celui ideal, ce pleacă pe ocean în urmărirea peştelui celui mare. Iar în momentul în care îl prinde îşi da seama că puterile îl lasă şi nici sculele pescăreşti nu îl mai pot ajuta. Tocmai aici e ineditul, inovaţia lui Hemingway, el pune în scenă un bătrânel dezamăgit de insuccesul sau pescăresc din ultima vreme, care îşi cară în fiecare dimineaţă catargul şi cârma, asemeni unui Hrist în drumul spre crucificare şi care este pus în faţă visului sau. Dar în faţă căruia îi lipsesc mijloacele necesare pentru a-i face faţă, cu toate că, în zbarea să interioară îşi forţează trupul la limita puterilor si reuşind să îl scoată din străfundurile oceanului. Însă preţul este acela al rătăcirii sale pe ocean, în mijlocul imperiului rechinilor.

Această obsesie devine orbitoare, agăţându-şi marele peste de barcă, încercând să îşi salveze pradă de colţii rechinilor şi sângerând abundent.
Cu toate că, din zelul meu intern, aş dori să va spun mai multe, trebuie să mă opresc pentru a va lăsa bucuria descoperirii unui imaginar deosebit. Însă nu mă pot abţine şi mă voi opri la o singură imagine din final: imaginea bătrânului răstignit, ce îşi resimte catargul mulat pe trupul său căzut în noroi, răpus de extenuare. O imagine puternică, cu reminiscenţe culturale şi religioase, cu un Hrist bătrân, resemnat în faţă destinului şi a vieţii, care îşi priveşte barcă goală, cu cârma ruptă şi cu un schelete uriaş pe post de peste.

O carte care transmite mult mai multe învăţăminte decât orice predică religioasă sau prelegere, o scriere ce te atrage de la primele rânduri şi un curs al acţiunii care, chiar dacă a fost proiectat într-o altă temporalitate, este actual şi interiorizabil.

Aşa că, de ce să nu va delectaţi cu un roman (care, apropo, nu are 1000 de pagini 🙂 ) care să va transmită un sentiment nou, poate de angoasă, poate de împlinire cu viaţă pe care o aveţi sau poate de regret.
Lectură plăcută !

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.