ROCKescu – romanul generaţiei libere

ROCKescu – romanul generaţiei libere

Zilele trecute am avut plăcerea de a participa la lansarea istoriei muzicale a lui Nelu Stratone la Braşov: Rock între seceră şi ciocan şi împreună cu ea am primit şi romanul lui Cristian Ghica – ROCKescu. Ştiam de acest duo pack de pe site-ul prietenilor de la Hyperliteratura şi n-aş minţi dacă aş afirma că eram curios să aflu cu ce se mânca aceasta nouă carte despre rockeri. Aşa că, ajuns acasă, am ales să pun pe planul doi Istoria lui Stratone şi să mă arunc în romanul negru, ca un CD black metal, a „tânărului” rocker.

Şi nu pentru formă am decis să-l citesc, cu toate că oricând m-ar atrage o carte neagră cu un cd pe ea, dar simţeam că-mi trebuia un roman. Tocmai ce terminasem Umiliţi si Obidiţi a lui Dostoievski şi aveam nevoie de o alternare a planurilor şi a imaginarului.

N-o să mint când voi spune că romanul lui Cristian m-a atras de la primele citate ale artiştilor, acelea despre ce înseamnă muzica rock, care este presonalitatea lor, cum sunt judecaţi şi care le este crezul. Am spune o strategie remarcabilă pentru a te introduce pe tine, cititorul ambivalent, acest adrogin al muzicii şi literelor, direct în esenţă. Or sursa întotdeauna va fi luată drept etalon.

Aşa că am pătruns în universul cd-ului negru, selectându-mi trackurile în ordinea naturală a imprimărilor. De la primele rânduri am avut impresia că am deschis manualul de prezentare a unui produs muzical pe care mi-l doream de prea mult timp şi care, în sfârşit, ajunsese în posesia mea. Cu aceeaşi emoţie cu care rupeam ţipla cu timbrul de autenticitate a cd-ului, aşa m-am aruncat în acest roman muzical, fără regretul unei alegeri superficiale.

Dacă stau bine şi mă gândesc curiozitatea a învins pozitia ochiului critic şi am lăsat povestea să mă ducă. N-aş omite background-ul educaţiei muzicale cu care am crescut şi nici măcar cel al literaturii. Cu ceva ani în urmă citisem Rock & Depeche a lu’ Ioan Mihai Cochinescu – o carte simbolică pentru ataşamentul conceptual şi am plecat de la acea experienţă, una de altfel palpabilă, cathartică şi am aşteptat să regăsesc în ROCKescu o stare similară.

Or romanul lui Cristian Ghica, insist, a luat locul motivului pentru care rezonez atât de mult cu muzica rock.

Sursă: YouTube

 Însă n-aş vrea să porniţi de la premiza că romanul atinge doar latura iniţierii, un bildungsroman cum se mai poartă prin denumirile pompoase, ci ar trebui să vedem, dincolo de această formare, esenta unui concept – denumit simplist LIBERTATE – pentru care unii şi-au dat viaţa. E drept, îl găsim pe Sol – un tânăr fascinat de muzică, ce caută să-şi convingă părinţii să-l dea la lecţiile de chitară – surprins în diferitele stadii ale dezvoltării cognitive într-o societate bolnavă. Pentru că oricât am vrea să ascundem perioada comunistă din istoria noastră, ea va ieşi în faţă şi nu pentru vreo realizare, ci pentru distrugerea individualităţii şi a personalităţii culturale.

Ne dăm seama cum se trăia în ultimii ani ai opresiunii şi cât de greu era să-ţi procuri o bandă magnetică cu o formaţie din afară, cât şi ce presupunea ideea de rebeliune, când securitatea era pe urmele tale. Apoi ce însemna cultura underground şi cât de mult conta apropierea dintre oameni cu aceleaşi pasiuni.

Inevitabil, dincolo de muzică vorbim despre libertate acolo unde ea nu exista, despre influenţe şi cenzură. Mai greu este să ne punem în pielea personajului care tânjeşte după un tricou al unei formaţii pe care şi aşa a descoperit-o prin sacrificii sau în pielea unui tânar pentru care orizontul cultural nu însemna decât Ceauşescu, buletinul de ştiri şi mizeria de şlagăre duminicale. Cum putea să-şi dezvolte personalitatea un tânăr dornic de cunoaştere, unul care ardea pe interior pentru fiecare nouă piesă sau concept care se infiltra din occident? Ce modele avea el, ce trăiri cenzurate şi la ce se aştepta într-o lume închisă în propriile gratii.

Salvarea venea însă de la cei mai mari care descopriseră lumea prin ochii lor şi prin ai altora, care dădeau mai departe cunoaşterea şi care militau pentru libertate. Rock-ul nu e satanism, îndoctrinare ori violenţă, ci e spirit liber, e imaginaţie şi gândire dincolo de pattern. E filosofie, trăire, comuniune. E visare şi putere de schimbare.

ROCKescu este romanul formării unei ideologii, însemnând, la bază, aparţinătorul unui curent eliberator care trece prin rock şi ajunge în cultură. Cartea în sine devine un omagiu adus celor care au luptat pentru libertate, a celor împuşcaţi în ’89 şi ar trebui privit ca un manifest, ca o lovitură dată peste bot comuniştilor rămaşi la putere după căderea cortinei.

Sursă: YouTube

Pentru că în acest punct o să ne oprim. Dacă în comunism oamenii aveau un ideal, căutau să-şi descopere valorile pe sub preşul cenzurii şi sperau într-o democraţie care să le modeleze spiritele, în capitalism ei, ca noi, am rămas fără identitate. Ceea ce fusese imposibil de procurat atunci a devenit peste noapte surplus şi starea de rezistenţă culturală, cu care se identificau în vechiul sistem, reuşeşte să se dizolve într-unul în care libertatea devine motto. În aşa zisa libertate, creată în coduri şi reguli disproporţionate, amalgamul descoperirilor este imens, individul ajungând să-şi piardă identitatea. Nu mai ştii ce să asculţi, ce să citeşti, ce să cumperi. Atunci nu existau, acum sunt prea multe şi chiar dacă am vrea să le avem nu vom reuşi nici măcar să le atingem.

Individul crescut cu o muzică supusă cenzurii aprecia o formaţie dincolo de crezul său, o idolatriza, tocmai pentru că nu avea acces la lumea din care venea. După comunism, prăbuşirea valorilor a fost iminentă şi ne trezim în carte cu un personaj care priveşte în gol, într-o crâşmă în care fiecare avea acces la băutură, să se întrebe oare ce a mai rămas din spiritul de pe timpuri? Ce s-a întâmplat cu rockerul autentic, cel care ştia totul despre albumele formaţiei, despre istorie, filosofie, mentalitate, care se trezea cu melodiile în cap şi care pierdea nopţile ascultând la nesfârşit o nouă producţie? Democraţia a venit la pachet cu rockerii de ocazie, care se pozează în ascultători fanatici ai unui singur album, iar în materie de cunoştiinţe devin superficiali, mediocri aş spune. De aici şi distincţia.

Pentru a vedea cu adevărat cum s-a trăit atunci, exceptând poveştile pe care le cunoaşteti de la părinţi, vă invit să citiţi ROCKescu – romanul unei generaţii libere, care s-a pierdut odată cu ea.

 

Dorian Dron

Dacă doriți să revizitați BlogulLor  în căutare de noi articole, dați-ne un Like pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Articole asemanatoare