#Neuroleptic – Detest ţipătul

#Neuroleptic – Detest ţipătul

Detest ţipătul. Vezi tu, e o chestiune de nuanţă aici. Urletul adună cumva toate reziduurile frământării umane şi lasă în loc o idee. Anunţă o schimbare de perspectivă, un motiv pentru care e bine să optezi pentru un lucru, în detrimentul celuilalt. Pe când ţipătul mi se pare cea mai urâtă creaţie a individului. Pe bune! Ţipătul e odios şi vine de multe ori ca efect al suprasaturării de sine, a mizeriei pe care trebuie să o înduri pentru a supravieţui. Ţipătul este acel mic demon pe care îl „conştientizăm”, când suntem copii, că stă ascuns în dulap sau sub pat şi ne temem să ne ridicăm pe întuneric, ca nu cumva să ne urmărească şi să ne omoare. Detest ţipătul cu orice organ din mine! Mi se pare înjositor, grotesc şi lipsit de sinceritate. O cauză bună pentru atacurile de panică.

 

—————————————————————————————————————————————————————————————

 

O strângeam şi o mângâiam. Cred că i-am şi spus câteva mizerii de consolare, dar ţipătul nu se potoli. Răsună cu ecou în camera care ar fi trebuit să aducă linişte şi voie bună. Îmi trosnea carnea. Mi-era frică. O lăsasem singură pe scaunul ei şi mă învârteam ca un apucat în jurul biroului. Urlam şi eu. O maimuţă imitând sunetele din jur. Căutam în sutele de imagini ce-mi treceau prin cap una care să mă ajute. Dar fu în zadar. Uşa se trânti şi cele două brute fantomatice se aruncaseră asupra mea. Îmi strângeau încheieturile şi braţele se frângeau ca sticksurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole asemanatoare