Ioan Mihai Cochinescu – Rock & Depeche

Ioan Mihai Cochinescu – Rock & Depeche

Zilele astea am fost surprins când o colegă de-ale mele de la serviciu mi-a dat să citesc cartea lui Cochinescu – Rock & Depeche. Eram un pic reticient văzând titlul care, inevitabil, îmi construia metal, un scenariu în care bande de roackari şi de depecheri se iau la omor sau se iau la băută. Nu că imaginea nu a fost aşa, dar ce m-a surprins cel mai muult a fost story-ul, modul de construcţie şi jocul “actorilor”. Pentru că, de ce să nu ne legăm şi de subtitul: “Filmul unui român”, această carte are imaginarul, are scenogarfia unui film interesant, a unui film alert în care găsim un stereotip supradezvoltat în prezent: politicul. Etajele cărţii sunt impresionante:

– nivelul politic: jos Iliescu şi comuniştii, după revoluţia din ’89 (nu că acum s-a schimbat mare lucru).

– nivelul cultural: 2 băieţi, unu’ roackar, unu’ depecher, ce se ciondănesc tot timpul dar care împărtăşesc aceeaşi pasiune: Artă, fie ea sculptură, pictură sau arhitectură.

– nivel sentimental: o frumoasă poveste de dragoste.

– nivel interuman: schimburi de carne vie şi prostituţie. bande de racolări.

– nivel părinte – copil, în care copilul stă cu tatăl ginecolog, în timp ce mama e plecată “cu treburi” în Canada.

– nivel sportiv: olimpici naţionali. Şi toate acestea sunt surprinse într-o carte de 96 de pagini, în format de revistă.

RockerLa prima vedere eram reticient în legătură cu acest volum, nu în ideea că iar citesc despre istoriile dintre clanurile roackarilor şi ale celorlalţi, ci pentru că eram oarecum dezamăgit, citisem (aproape tot) Sânge Satanic a lu’ Cristina Nemerovschi şi nu mai voiam o altă abordare.

Dar sincer am rămas surprins. O poveste frumoasă de dragoste spusă de protagonist în încercarea de a-şi defini un drum în viaţă. Un adolescent de 17 ani, cu freza depeche-ară şi muzică chill, cade în limba după nr. 12 de la echipa de baschet a fetelor, asta după ce în prealabil este rugat de Gris, prietenul sau rocker, să-i facă lipeala cu ea. Ce avea să fie aşa de special la această Vladiana, nu pot ştii. Însă chipul ei cu siguranţă merită imortalizat de băieţi (cum de altfel şi fac) ba în crochiuri, ba în lut. Iar de aici şi războiul psihic şi emoţional dintre băieţi.

Iar story-ul alert îmi conferă întotdeauna siguranţă şi plăcere. Altfel îmi trântesc capul pe mâini şi fluier piese dragi închizând cu graţie şi talent maculatură din faţă mea :))

Ce e inedit la acesta poveste este modul de construcţie. De obicei în romanele recente sau, mai bine spus, în romanele de rezistenţă ale literaturii române conflictul apare aproape inevitabil la început (pentru a ţine în corzi cititorul), după câteva pagini. Aici el apare la final, supraestimat şi supraevaluat, “lovind” lectorul din toate părţile prin gravitatea situaţiei.
Şi toată acţiunea pare a fi purtată pe notele portativului celor 2 genuri sau subgenuri ale muzicii Rock. Iar din ele răsare, că un arcuş de vioara ce îşi pierde corzile, un accord de Bach.

Cel mai important la această carte nu este neapărat mesajul din spatele acţiunii şi anume: nu contează ce naţie eşti, fie rocker or altceva, legătură de prietenie poate fi puternică; ci starea interioară a protagonistului Nicumic ce îşi caută liniştea şi pacea interioară, camuflată într-o poveste de dragoste frumoasă.

Depeche ModeEste o carte pentru orice adolescent, o carte vie, chiar dacă a apărut în 1993. Şi chiar dacă aş vrea să va spun mai multe, nu pot. Story-ul este atât de condensat şi legăturile aţă de puternice, încât dacă v-aş vinde un pont şi v-aş relata o secvenţă, nu aţi mai apucă să va bucuraţi în întregime de esenţă cărţii.

Nu este o carte despre “care e mai şmecher” dintre ei, sau despre exagerările dintre stilurile de muzică, ci este o carte care te învaţă ceva, chiar dacă pentru un adult poate să fie doar nişte lucruri superficiale. Aşa că, dragi mei prieteni, faceţi rost de această broşură literară (pentru că la dimensiunea asta nu e român, chiar dacă are construcţia) şi citiţi-o. Nu veţi pierde timpul, într-o ora, maximum, e gata !

(Dodo)

2 comentarii

  1. Pingback: ROCKescu – romanul generaţiei libere - BlogulLor
  2. Ioan Mihai Cochinescu at 11:35

    Am descoperit cu bucurie și emoție această frumoasă postare abia acum, adică abia la distanță de patru ani. Îmi pare tare rău că nu am citit-o până acum. Rar am întâlnit un comentariu atât de punctual și de bine scris. Felicitări autorului și mulțumiri! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole asemanatoare