DORIAN DRON – AMINTIRILE UNUI SPĂLĂTOR AUTO (CAPITOLUL III)

DORIAN DRON – AMINTIRILE UNUI SPĂLĂTOR AUTO (CAPITOLUL III)

Capitolul III- A doua zi

 E 6:30. Am dormit 12 ore. Un somn profund, fără vise. Pe la 2:00 nu mai aveam somn, dar am stat în pat. E ciudat. Nu am mai dormit 12 ore de foarte mult timp. Dar nu sunt odihnit. Mai rău îmi este. Tre’ să mânănc repede şi să o tai la muncă. Sandvişul e pregătit de cu seară, e în frigider.  Îl iau, deschid ghiozdanul, bag şi sticla cu apă şi-l pun în spate. Deschid încuietoarea de la biclă şi o iau în cărcă. Mă reped iar în grilajul babei, de data asta cu zâmbetul pe buze şi cobor. Ştiam că de acum voi avea mereu ceva de făcut şi că nu voi sta, nu mă voi plictisi. Şi alerg. Vremea e frumoasă. Să mergi cu bicicleta de dimineaţă, se vezi soarele printre copaci, să respiri aerul curat. Dar alerg, alerg. Ajung mai repede decât mi-am propus în Porcărie. Se pare că moşulică mi-a făcut ţais bicla. E 7:30. Hai s-o las mai moale, că nu cred că au ajuns băieţii. Trag de timp. Dar nu mă lasă panta. Prin viteză şi mă opresc în faţa vulcanizării. E închis. Dăi şi aşteaptă… Trebuie să fac cumva cu programul ăsta, ba întârzi, ba vin prea devreme. Îmi aprind o ţigară cu portarul. Îi spun că sunt nou şi mă ia cu morala, că nu e de mine şi alte căcaturi. Vine Emi şi deschide. Îmi spune să-l ajut. Cu cea mai mare plăcere. Scoatem cauciucurile, 50 la număr. De maşină mică, de camioane, tiruri, tractoare. Îmi zdrelesc încheieturile, mi se rupe brăţara, dar nu îmi pasă. Înviorare de dimineaţa. Mă întreabă dacă beau cafea. Nu sunt băutor, dar îi cer una cu lapte. Zece mii. Caut prin buzunare. A rămas de aseară. Scot bacnota, o introduc în cant şi aştept. Fotoliile din magazin sunt tocmai bune pentru a-ţi servi cafeaua. Te mai holbezi un pic pe revistele de maşini şi pliantele de Metro şi Carrefour, mai tragi o ţigară şi te pregăteşt de muncă. Vin şi băieţii. Se duc la vestiare şi apoi se strâng în faţă. Mă cheamă Ionuţ, venit să ia o cameră pe care a făcut-o ieri.

– Mihnea, ia vino până-ncoa. Te rog ceva. Am rămas fără soluţie la vulcanizare. Du-te până la magazin, da, acolo de unde ţi-ai luat ieri mâncare şi cere un litru de samsar.

– Ce să cer ?

– Samsar. Mi se părea suspect, dar na, nu cunosc eu toate produsele pentru vulcanizare. Poate le-o trebui la lipit. Pana mea. Mă duc, fie ce-o fi.

– Bună dimineaţa. Aş vrea şi eu un litru de samsar.

– Un litru de ce ?

– De samsar…

– Nu, nu avem din păcate.

Mă reîntorc la spălătorie. Ăştia tot acolo, vorbeau între ei.

– Ionuţ, nu am găsit.

Abţinâdu-se să nu râdă, mi-a răspuns.

– Ce mă-sa, au terminat aştia produsul ? Du-te până colea la fabrică. E tipu ala de vine şi mai spală motoare la noi. El sigur are.

– Bine, dar sper să nu mă păcăleşti.

– Hai mă, că nu te păcăleşte nimeni.

Mă duc, deschid uşa într-un atelier de mecanică şi-l văd pe tipul cu motoarele.

– Salut. M-au trimis băieţii de  la spălătorie, să te întreb dacă ai un litru de samsar. Nu ştiu la ce le trebuie, dar mi-au zis că o să găsesc la tine.

– Ce să-ţi dau ?

– Samsar.

Începe să râdă…

– Iar le-a ieşit ăstora. Cum mă-sa fac ? Te-au păcălit, mă. Nu există samsar. Du-te înapoi şi spune-le că le dau o bere. Ştiu ei pentru ce.

Cu coada între picoare am ieşit din atelier. Băieţii râdeau cu lacrimi. A venit Topor la mine şi a dat noroc cu mine.

– Frate, acum eşti unu’ de-al nostru. Ăsta e botezul nostru. Ai trecut testul. Şi au început să mă aplaude.

Starea de idiot cu certificat mi-a trecut instantaneu când i-am văzut că mă aplaudă. Un prost aplaudat, nu-i de ici-colea.

– Hai, la muncă cu voi. Striga Vica. După care mă chemă la ea.

– Sper că nu te-ai supărat. Aşa fac mereu cu noii angajaţi, dar numai cu cei care le sunt pe plac. Deci te îndrăgesc. Ai grijă însă ce faci. Hai fugi la cimentruc, că aşteaptă de azi-noapte.

Încă un tir. Aşa o să fie mereu ? Detratan, perii, jet, soluţie de motor. Hai că le-am prins. Tot eu şi Topor. Ne urcăm pe plafon şi ne mirăm că nu are prea mult ciment. Baschi se ocupă de un Audi, tras exact lângă cimentruc.

– Baschi, spune-i mă alăia să mişte, în pula mea, maşina. Îi trag acu o perie de detratan de-i zboară vopseala. Nu vede că avem treabă. Răcnea Topor cu peria în mână, drept pe plafonul tirului.

– Şi unde vrei, mă, să o mut ?

– Dă-l în gâtu mă-sii mai încolo. Şi arată spre vulcanizare.

– Şi cum clătesc, mă pulă ?

– Dă drumu la ailaltă pompă.

– Bă, eşti prost ? Nu mai merge de o lună.

– Bagă-i motorină, boule.

– Hai că ţi-o iei.

– Mai lăsă-mă în pula mea o dată în pace, nu vezi că am treabă cu cimentrucul ăsta. Descurcă-te.

Asta e zicala aici. Descurcă-te. Pe nimeni nu interesează dacă ai sau nu ceva. Tre să te descurci cu ce ai. Altfel pici de prost în faţa clienţilor şi nu mai vin la tine. Se duc la Barleu ori la Petron, unde se zgârie cel mai uşor caroseria.

Am prins faza cu spălatul. Îmi merg mâinile mai repede şi nu mai fac prostiile de ieri. Terminăm într-o juma de oră. Bat cuba cu Topor şi ne relaxăm la o ţigară.

La 10 vine Mihai, tipul de la atelier, cu un motor plin de ulei. Toţi se pitesc, toţi au treabă. Eu sunt cam cu capsa pusă de dimineaţă, după faza cu samsar-ul, dar mă roagă pe mine. Topor îmi spune să iau soluţia de motor, să pulverizez cât mai mult şi să dau cu jetul cât mai aproape. Şi aşa am făcut. Numai că m-am înnegrit din cap până în picioare. Sărea uleiul în toate părţile. Juma din spălătorie era plină. Am repetat mişcarea, până când i-am scos faţă. Dar faţa mea era fără de scos. Dăi şi munceşte după. Du-te şi spală-te, dăi cu toate prostiile pe faţă şi pe corp şi stai cu jegul pe pantaloni, să se usuce. Cu siguranţă nu va ieşi mizeria la maşină. Ia apoi furtunul şi spală pe jos. Tot aşa stânga-dreapta, de sus în jos.

– Ia, vino să-ţi arăt ceva. Când nu se mai duce apa pe canal, mergi după prelată şi ai un cancioc şi o găleată. Scoţi zăbrelele, iei canciocul şi scoţi tot noroiul, după care îl arunci în râpă, în spate. Bine ?

Am făcut tot ce mi-a spus. Mirosea groaznic canalizarea. Gândeşte-te că era acolo noroi diluat cu balegă şi soluţii de curăţat. Un parfum tipic ghenelor de bloc, când canalizarea e spartă. Curăţ totul şi iau iar furtunul. Clătesc un pic şi aştept următoarea maşină.

Vine tătăl unei colege de proiect. Nu mă cunoştea el prea bine, dar m-a rugat un exterior şi un interior. Aici era buba. Nu ştiam ce tre’ să fac la interior. Topor avea treabă, dar la-m întrebat totuşi. Mi-a zis să iau buretelul mic, după ce aspir, şi bidonul cu ceară, ce era lângă el. Pulverizam pe burete şi aplicam, tot uniform pe bord. Nimic nou până acum. Am aspirat cu atenţie, şi aşa eram obişnuit de acasă să mai dau din când în când, şi m-am apucat să dau cu silicon. Prima oară am pus prea mult, buretele fiind murdar şi neştiind că si pe ăsta trebuie să-l spăl şi am întins toată soluţia pe bord. Cârcală, e termenul cel mai bun pentru a descrie uniformitatea cerută. Am văzut că scaunele sunt de piele şi am dat şi pe ele. Proastă decizie.

– Ce ai făcut, mă ? Ai dat cu silicon pe piele. Cum pula mea mai stau eu pe ele acum ? te gândeşti  un pic ? Cine e şeful tău ?

Am început să tremur. Mă simţeam vinovat şi de data asta nu mi-a mai ieşit. M-a salvat Topor.

– Staţi ca am eu o soluţie de curăţat. Şi în spatele meu: Bă tu eşti idiot, cu ce dracu scot eu acum siliconul de pe scaun ? Numai belele îmi faci…

Voiam să plec, să fug cât mai departe de locul ăla. Nu credeam că orice mişcare aiurea nu se poate îndrepta. A adus nişte serveţele şi un bidon cu o soluţie albastră.

– Asta nu e soluţie de geamuri ? Bă, dacă vă bateţi joc de mine aţi pus-o. Striga nervos clientul.

– Nu e Şefule soluţie de geamuri. Asta curăţă tot.

Adevărul era altul, dar nu putea face nimic. A şters până a devenit totul lucios. Clientul înjura mai departe, dar într-un final s-a potolit. A plecat, nu fără a o atenţiona pe Vica. Nu mi-a zis nimic, însă. L-a luat deoparte pe Topor şi i-a explicat ceva. A venit la mine.

– Man, nu am timp să îţi arăt toate căcaturile. Uită-te şi tu a noi, mai prinzi una alta. Vezi ce e aici. Dacă greşeşti mereu, nu are cine să te ajute. Şi dacă treaba începe să pută, tot tu plăteşti, nu firma. Aşa că ai grija ce faci, serios acum. Nu ştii ceva, înveţi. Eşti a doua zi aici, dar nu stă nimeni după curu tău. Noroc că nu e Ionuţ aici, că te lua la şuturi.

– Îmi pare rau. Nu am…

– Şi ştii ceva, nu te mai miorţăi ca o virgină. Fi bărbat, ce pula mea. Hai, mişcă-te la cealaltă maşină. Ai doar un exterior.

Cu dinţii strânşi în menghină, am dat drumu la pompă. Înjuram în sinea mea ziua în care am acceptat. Nu era de mine. Dar voiam bani. Atât. Şi pentru ei trebuia să mă înjosesc. Trebuia să fiu tare, să arăt că nu sunt un puştan la fustele mamei.

Termin maşina, iau o pauză de cinci minute să fumez o ţigară şi vine un nene cu un Aro. Exterior, interior şi motorul. Mă apuc, dau kile întregi de noroi jos, ridic capota şi-i spun lui Topor ce am de făcut.

– Deci, fii atent. La motor treaba e mai groasă. Vezi carburtorul, ăsta, prostia asta. Iei o bucată de celofan şi un zgărci, îl prinzi bine de el să nu intre apa şi apoi îţi faci de cap. Tot soluţie de motor şi jet. Dai peste tot că nu se întâmplă nimic. Atenţie la radiator. Nu apropia prea tare jetul, că dacă s-a futut asta, te-ai futut şi tu. Hai că îti arăt eu cum se prinde. Aşa, acum dă-i bice. Să nu dai pe rece, dăi pe caldă.

Iau soluţia, pulverizez peste tot, apăs butonul de apă caldă şi dau peste tot. Aburul ieşea necontenit. Nu mai vedeam nimic. Mi-era teamă să nu se întâmple la fal ca la tir. Am aşteptat un minut să se ducă şi apoi am continuat. Am dat trei jeturi şi arăta cât de cât a curat. Nu aveam ce face mai mult.

Omul s-a suit în maşină şi a băgat cheia. A dat de două ori şi nu se întâmpla nimic. Dacă am greşit ceva ? Dacă nu trebuia să insist mai mult pe baterie. M-au apucat transpiraţiile şi frisonul rece cresta în şiră, până la nerv. Topor auzind spasmele tăcute ale maşinii, a venit îndată. S-a uitat puţin şi a văzut că celofanul e rupt. S-a înnegrit. A luat repede furtunul de presiune, a scos celofanul şi a început să sufle bujiile, carburatorul şi cablurile. I-a cerut omului să dea o cheie, încă una şi încă una şi într-un final a pornit. Râdeam ca un copil bătut, ce vede o jucărie. Mă durea îngrozitor capul. Andrei a venit, mi-a tras o palmă prietenească pe ceafă şi mi-a zis să fiu atent altă dată. Ştiam că nu tre’ să-i mai zic ceva. Era prea mult. Căzusem în blegeală. Nu mai puteam gândi, acţiona. Devenisem un robot care acceptă toate insultele şi greşelile comise. Mă duc la o ţigară să mă calmez. Vine şi Topor.

– Man, ştiu că e greu. Nu te ceartă nimeni, dar tre’ să fi profesionist. Mai devreme, ăla cu siliconul, mi-a spus că ce dracu cauţi aici, că nu ai nicio treabă. Eu văd că prinzi şi ai tăria de a merge mai departe. Dar dacă nu te acomodezi, poţi pleca. Ţi-am zis. Nu e timp…

– Ştiu Topor, dar sunt la început. Nu am avut când să învăţ. Poate un pic de înţelegere nu ar strica…

– Eu te cred pe tine, dar aici totul e contra cronometru. Altfel, de unde bani ? Cu cât spălăm mai multe maşini, cu cât se face mai mulţi bani. Ori noi avem nevoie de bani. Ai înţeles ?

– O să încerc să fac mai bine.

– Nu că o să încerci, trebuie să faci. Dacă tu faci ceva aiurea pic eu, că tu eşti la început şi eu că nu te-am învăţat. Ori de arătat, ţi-am arătat.

Topor începea să scoată colţii. Avea într-adevăr dreptate, dar în două zile nu ai cum să muţi munţii din loc. O fi fost tras la răspundere, s-or fi luat colegii de el, dar nu voiam să renunţ. Aveam şi eu un mic drept acolo, acela de a nu ma simţi tratat ca un olog. Voiam să învăţ, nu să stau după alţii. Dar până acolo, aveam nevoie de sprijin. Ori ei nu au timp. Mă întreb oare de ce au renunţat cei dinaintea mea ? Eu vreau să demonstrez. Nu degeaba am fost apreciat pe unde am mers. Un pic de luptă interioară, câţiva nervi, strâns din dinţi şi buci şi gata, devii ca ei. Nu e mare brânză. Problema e ca eu nu doresc să fiu ca ei, chiar dacă pentru o luna trebuie să le cânt în strună. Sunt confuz…

–     Hai că avem alt tir.

Tiruri peste tiruri, parcă spălătoria asta e fabrică de spălat tiruri. Ce sa-i faci, dacă ăsta e contractul. Şoferii nu plătesc nimic, firma asigura totul, dar sunt obligaţi să le spele în fiecare săptămâna. Nu accepta cimentrucuri murdare pentru export. Îi şi verifică cu bonuleţul bifat. Ei vin cu tichetul oferit de noi şi noi i-l ştampilăm la fiecare spălat. La cinci, unul e gratis.   D-asta ne mai lasă şi nouă câte ceva de buzunar.

Când să ne apucăm de cimetruc, pe pod apare un alt tir, de data asta cu prelată. Am încurcat-o, zic. Pe ăsta nu ştiu cum să îl spăl. Dar până la urmă d-asta suntem atâţia. M-or ajuta într-un final. Scoate 5 sticle de detratan, suie-te iar pe plafon, dă cu peria, inhalează vaporii, mai ameţeşte un pic, freacă cu spaclul cimentul ce nu se dezlipeşte şi dă cu jetul. De fiecare dată când mă sui pe un cimentruc îmi sar picături de detratan pe picioare, pe tălpi. Şi dau cât pot de repede cu peria ca sa iau furtunul sa mă răcoresc. E o senzaţie foarte ciudată, te ustură, te mănânca şi, dacă te scarpini, rişti să iei pielea. De aceea trebuie să înduri, să aştepţi până când dai de apă, să îţi scalzi zona inflamată şi să suflii. Cam aşa trec arsurile de detratan, dar bineînţeles, astea sunt detalii de bucătărie. Noi suntem soldaţi !! Sus drapelul pentru aspiratoare, pompe de apă, pompe de detergent şi ceară. Lasă durerea, oboseala, conştiinţa, sus pistonul !! Ceva se întâmplă cu mine. Mă ţine capul şi sunt sus. Dacă alunec ?! Se termină totul atât de rapid şi nici măcar nu îmi pot lua salariul. Alunec, cad de pe balustradă şi nimeni nu mai poate face ceva. Mă trezeşte presiunea din furtun. Topor dăduse drumu fără să mă anunţe. Stropesc vreo trei maşini pe care le spălaseră ceilalţi colegi şi îmi iau iar înjurături.

–     Frate, nu e vina mea ! A dat drumu Topor fără să mă anunţe.

–     Gura mă, ia uite, a prins tupeu pokemonu’ ! Ştii ce faci după ce cobori de pe tir, vii în pula mea să ştergi apa de pe maşina. Nu muncesc de doua ori pentru un idiot sa mi-o fută. Ai auzit ? răgea ca un nebun Cârlig.

–     Vin, gata ! Stai să termin şi vin.

–     Care e problema ta, Cârlig ? Fă-ţi treaba şi nu mai mânca căcat că începi sa puţi, a intervenit Topor.

–     Ce pula mea îi tot iei apărarea lu’ ăsta. Te fuţi în cur cu el, ori ce ? Lasă-l dracu’, nu vezi că face numai tâmpenii ? Tragi tu ?

–     Bă boule, e a doua zi. Tu nu ai fost în stare să dai drumu la apă o săptămână întreagă şi ai pretenţii de la el. Hai, marş şi fă-ţi treaba.

–     Bine Topor, o să vezi tu. Sa nu îţi ridici şatra în cap pentru asta. Aperi tocilarii…

–     Bă prostu’ pulii mele, ăsta a luat spagă dublu ieri şi pentru curu tău. O freci la rece şi ţi se pune pe oricine. Ia-ţi o femeie. Mai fuţi şi tu ceva. Şi scuteşte-mă acum cu comentariile, am treabă.

Am coborât şi m-am dus la Topor. I-am mulţumit pentru ceea ce a zis. Era singurul care îmi lua apărarea. Trebuia să mă revanşez cumva, simţeam că pot face mai mult. Şi nu voiam să îi provoc neplăceri. În plus îl vedeam trist, schimbat.

– Toate ţi se întâmplă din cauza mea, Topor. Îmi pare rău.

Şi atunci s-a enervat. S-a ridicat de pe pompă şi şi-a băgat palma în gâtul meu.

– Bă pulă, dacă îţi mai ceri odată iertare mătur cu tine pe jos. Îţi iau apărarea pentru că meriţi şi ştiu că o să poţi. Eşti student, înveţi, eşti bine văzut. Cine nu ar vrea să fie aşa. Nu pot să-i las pe ăştia să îşi bată joc de tine, dar mi-o iau după. Eu rămân cu ei. Prostul de Ionuţ dă bacul anu ăsta, a fost la seral. Cărlig nici liceul nu-l are. De mine nu mai zic nimic. Eşti cineva. Aştia te-au mirosit şi vor să te facă să pleci. Schimbă-ţi în pula mea atitudinea de fetiţă şi arată-le că poţi să faci munca asta de căcat, chiar şi pentru un amărât de salariu.

– Voi încerca, i-am răspuns tăcut.

– Marş d-aci miorlăitule. Hai, ia găleata şi să terminăm cimentrucul ăsta. Nu-l vezi pe ăla cu prelata ?

Avea dreptate omul. Nu puteam continua aşa. Îşi băgau toţi pula în gâtul meu şi eu le mulţumeam. Nu e greu, tre’ să fiu mai stăpân pe mine si pe ceea ce fac. Să spun nu, atunci când simt.

Am luat peria şi am jumulit cimentrucul. Cu forţă, cu ambiţia de a câştiga; ce, nici eu nu ştiu. Şi am avut curajul să-i spun lu Topor să mă lase să-l termin. Să stea la o ţigară şi să mă lase. Şi a făcut-o. M-a privit cu frecam ţevile, barele de metal, capul cimentrucului. Spălam aşa cum nu o mai făcusem vreodată. Simţeam veninul cum îmi apsă nervii. Voiam să mă exteriorizez. Răzbunarea pe tir era o eliberare. L-am terminat în mai puţin de 20 de minute. Îmi bătea inima cu putere, dar nu îmi păsa. Voiam să fiu primul, să îi arăt că pot, că nu îl fac de râs. Că nu mi-a luat apărarea degeaba. După tir, lângă rampă, stătea si Cărlig. Nu l-am văzut prima oară. Stătea şi mă privea. Am terminat, a venit şoferul şi mi-a mulţumit. A lăsat bacşişul, l-am luat şi l-am dus în vulcanizare. Topor a trecut pe lângă Cârlig şi i-a zâmbit sfidător în faţă. A dat noroc cu mine şi m-a îmbrăţişat prieteneşte. Nu a spus nimic. Am înţeles ce era de înţeles. Pentru prima oară pe ziua asta mă simţeam bine.

Carlig a plecat la o altă maşină, citindu-se pe figura lui uimirea. Aşa-i trebuie.

Topor a luat găleata cu spumă, periile de cimentruc, după ce le spălase la cişmea, şi mi-a arătat cum se face.

– Nu e greu. Laşi cât mai îmbibată peria şi dai de sus în jos, nu în lateral. Dungă cu dungă. Se curăţă, dar insistă. E jegu de o tonă pe ăsta. Uite, aşa, de sus în jos. E prelată, o să înjuri niţel. Nu se curăţă atât de bine. Dat vreo cinci dungi şi clăteşti. Dacă rămâne pe undeva mizerie, insişti acolo, nu mai contează cum, trebuie să iasă. Hai, facem juma-juma. Porneşte din fund şi eu din cap. Ne întâlnim la juma’ şi clătesc să vezi cum. Bine ?

– Bine.

Şi am început să frec. Nu mai conta febra din braţe. Mergeam în acelaşi ritm cu Andrei. Ne-am întâlnit la jumate şi a început să clătească. Jetul ondula prelata de sus, dar pe o bucată cât mai mare. Trebuia să stai în lateral să nu te murdăreşti. Şi a ieşit perfect. Doar o mică pată neagră, neglijată din partea mea. Am remediat-o şi am pornit pe partea cealaltă. Ochii mă trădează de la o anumită vreme, văd cam în ceaţă la distanţă, dar nu vreau să fie o scuză.

E două şi un sfert. Nici foame nu-mi mai e. Simt că ceva s-a schimbat în bine. Am încredere în ce fac. Întotdeauna am avut probleme cu părerea altora despre mine. Dacă cineva apreciază munca pe care o fac, mă binedispun. Însă dacă mi se spune ceva aiurea, mă interiorizez. Şi am nevoie de un om cum e Topor, să-mi tragă una să mă trezesc. Nu dau înapoi de la nimic. Am învăţat, în 10 minute, din discuţia cu el, că dacă cedezi lumea îşi bate joc de tine fără un motiv întemeiat. Ori să fiu călcat în picioare nu e chiar ţelul meu în viaţă.

Frecăm şi cabina, îi scoatem faţa şi mă duc să mănânc. Am nevoie de 15 minute pentru a-mi recăpăta forţa. Merg cu Cărlig la masă. Nu ştiu cum s-a nimerit, dar tocmai cu el. Cu siguranţă nu-mi va prii mâncarea.

Mă aşez pe cauciuc, îmi scos sandvişul din ghiozdan, Cârlig fasolea lui şi brânza şi mă invită să iau. Îl refuz politicos.

– Fram, nu sunt genul care să-mi cer iertare. Aşa am fost educat. Printre băieţaşi, derbedei şi cocalari nu înveţi decât să ţii capu sus. Nu trebuia să strig la tine, dar nu accept lume nouă pe lângă mine. Ce ai făcut cu tirul ăluia a fost nebunesc, dar te-ai descurcat foarte bine. Ai prins.

– Mersi, Cârlig. Cearta e constructivă. În plus ne mai enervăm şi noi.

– Frate, sunt de cinci ani aici, de cinci ani, băga-mi-aş pula. Acelaşi lucru îl fac în fiecare zi. Te saturi. Te saturi să stai în apă la – 10 grade, să tremuri ca un căcat pentru vreun dobitoc, care nici măcar nu lasă ceva. E un loc de căcat. Pula mea, tu eşti la facultate, e altceva, înveţi ceva, cunoşti altă lume şi poţi găsi un loc de muncă uşor. Noi ce dracu facem ? Stam aici şi belim pula pe maşinile ăstora.

– Te înţeleg.

– Înţelegi pe dracu’. Nu ai ce să înţelegi de aici. Mizerie şi detratan. Asta. Hai să mâncăm.

Mi-a prins bine discuţia cu cărlig. Nu e un om cum vrea să pară la prima vedere. Îi place să fie în centru şi să coordoneze ca un şef. Sunt împăcat acum. Nu e supărat pe mine. Vreau să fiu prieten cu ei, nu să îmi fac duşmani. Mâncătorii sunt la fiecare colţ, abia aşteaptă să te devoreze. Aşa credeam şi despre el. Poate mă înşel. Iau şi ultima îmbucătură, beau o gură de apă şi ies. O oră pot să o las mai moale. Sunt deja terminat. După ce muncesc mult, dacă iau o pauză nu mai sunt bun de nimic. Intru magazin, iau o cafea de la automat şi ies pe pod. Mă aşez pe bordură, scot un Kent şi trag două fumuri puternice. Tuşesc. Plămânii mă ţin îngrozitor. O fi de la detratan. Am inhalat o grămadă azi. Părul e slinos, pantalonii scurţi mi se lipesc de pulpe, simt chiloţii fleaşcă, dar nu îmi pasă. E prea cald pentru a mă gândi la răceală. Dacă n-a fost să fie până acum, nu va fi nici de acum în colo. Doar de o chestie sunt speriat, am o pată neagră pe piele, în dreptul inimii. Nu-i dau importanţă. O să iasă la spălat. Vine schimbul şi mă pregătesc de plecare. Vica mă aşteaptă în faţă la cauciucuri.

– Te-am văzut azi. Te-ai descurcat foarte bine, dar mai uşor. Nu te mai omorî atât.

– Nu mă omor, tanti Vica, vreau doar să fie bine. Nu vreau să îi încurc pe băieţi. Aşa că încerc să merg în pas cu ei.

– Eu te înţeleg, dar încă nu eşti obişnuit cu ritmul. Să nu clachezi la un moment dat şi să nu mai poţi face nimic. Ştiu ce vorbesc, crede-mă. Aşa face şi Vali. Munceşte toată ziua, timp de o săptămană şi după o lună nu se mai poate ridica din pat. Îţi înţeleg entuziasmul, dar mai uşor.

Nu mă interesa ce zicea Vica, eu voiam să demonstrez că nu primesc banii de pomană.

Îmi iau bicla şi plec spre casă. E mai bine azi, e mult mai bine. Zâmbesc, mă uit la copii ce se joacă fotbal printre blocuri, la cuplurile ce merg de mână pe stradă, la moşuleţii ce îşi fac plimbarea de seară. Nu sunt melancolic, doar zâmbesc. O să vină şi vremea mea. Asta chiar sună patetic. Dar aşa mă simt. Nu mai e mult şi voi sta lipit cu spatele de prosop, voi purta ochelari şi mă voi bronza la soare, în mână cu un pahar de bere. Nu mai e mult. 28 de zile şi plaja va fi a mea. Voi auzi scârţâitul trenului pe şine, bagajul va fi neîncăpător, îmi voi turti urechile cu căştile de la player şi voi lua boxele de cald. Voi asculta rock la maxim după toată intoxicaţia cu manele din spălătorie.    

Ajung în faţa Alimentarei. Am o sută cincizeci de mii în buzunar. Mi-a tras ţeapă Nea Iulică, s-au strâns mai mulţi bani, dar de sunt la început şi sunt mai fraier de felul meu. Azi e meci. Iau o pungă de Nutline, d-aia mare şi o sticlă de Cola. Mănânc, vorbesc cu ai mei, îmi trag un duş şi îmi fac un cornet mare. Iau fularul din sertar, nici nu ştiu de ce îl mai port, poate că e un cadou din copilărie şi aştept meciul. După, mă aşteaptă bunicii. Poate voi da şi o tură rapidă de oraş. Nu am mai ieşit de trei zile. Sper că nu curg ştirile că am murit sau ceva, că ăsta e trendul în oraşul meu. Dacă un cuplu s-a căsătorit în Porcărie, ajuge să fie destrămat la Poştă şi soţul să fie îngropat în centru. Aşa merge bârfa pe aici, ca peste tot de altfel.

Meciul se termină. Mă lasă rece. Nu mai am chef de prostii. Vreau să recapăt ceva din timpul liber. Iau bicla, se pare că nu m-am săturat de ea, şi alerg. Dau o tură de parc, mă întâlnesc cu Vasi şi Dragoş, stau cu ei la o bere şi începem să povestim. Bem două beri, mai comandăm una şi propunem un joc tâmpit. Fiecare să ţină un monolog de un sfert de oră. Tot ce ne trece prin cap, toate tâmpeniile posibile şi imposibile. Varză a vorbit de prima lui beţie, de când a început să se dea la Miha şi asta l-a respins că era combinată cu un alt cocalar şi tot aşa. Dragoş a luat-o pe arătură cu Iza, o prietenă din Braşov, că a întâlnit-o pe mess şi a fost dragoste la prima vedere, că s-a dus la ea şi i-a luat flori si s-au sărutat şi alte căcaturi. Eu mi-am adus aminte de un chef. 15 minute; i-am ameţit. Şi am început aşa:

„Mai ţi minte cheful ăla din iunie ? Da, când a fost ziua ta şi am mers la Măgura ? Când am ajuns uzi din cap până în bocanci, cu noroi pe glezne şi pantalonii rupţi în cur. Nu mai ştii ce fain a fost? Era şi Ana şi soră-sa acolo. Am plecat cu radio-ul după noi, că nu aveam calculator şi boxe şi a venit Alin după 10 cu sistemul de 300 de waţi.

Când am urcat radio-ul în pod şi l-am legat cu o liţă de curent şi i-am pus baterii noi. De ascultam numai Radio Romania Actualităţi, că poluatorul nu prindea FM-ul ? Şi am mers cu găleata la fântână şi am udat fetele până la chioţi şi s-a îmbrăcat Ana cu pantalonii tăi, aia camufaţi şi ţi-a borât pe hanorac, că băuse, când mi-am sunat prietena, juma de sticlă de votcă Stalinskaya pentru că ne despărţisem. Straşnic chef. Nu am înţeles-o nici acum. Cum poţi bea, tu ca fata, juma de sticlă fără să intri în coma. Ce-i drept am cam târât-o prin toată curtea până în cameră. Iar când am aşezat-o pe pat a borât în casă. Îmi vorbea frumos, cu cuvinte ce mă ungeau la inimă. Îmi spunea că am fost iubitul ei cel mai de preţ, că a petrecut cea mai frumoasă perioadă cu mine şi alte căcaturi de gen. Chiar mi-a lăsat şi un tablou, să-l mai privesc în zilele când aveam nevoie de ea.

Soră-sa era cuminte. A băut doar vin. Ne-a ajutat la grătar şi la săpăt groapa, aia pe care am făcut-o eu fără să ştiu că de fapt tu te poţi duce în vecini să iei un grătar de doamne ajută. Am săpat ca prostu ditamai piscina şi tu ai venit relaxat cu o chestie cu picioare, lungă de un metru. Am mâncat floricele atunci, şi cartofi pe care frati-to Cosmin, i-a borât asta primăvară. Cica aveau îngrăşământ natural. Oricum eu i-am curăţat şi tu i-ai prăjit. După două ore a venit şi Vlad cu Raluca, cu alte sticle transparente. Eram suprasaturaţi de mâncare şi alcool, dar ăştia au venit cu chef. De s-a îmbătat Vlad şi a dansat în ploaie la bustul gol, lângă zarzărul din curte. Iar eu cu Raluca stăteam pe bucătăria aia improvizată din curte, aia de lângă celălalt zarzăr. Mai mâncam una, mă mai dregeam. Dar stai, asta nu era din alt chef ? În fine, nu mai contează. Ce mai ştiu e că ţi-am desenat pereţii cu cretă colorată. Nici acum nu îmi dau seama de unde o aveai, cred că de când erai copil şi obişnuiai să-ţi faci exerciţiile pe garduri. Ţi-am desenat fluturaşi pe peretele din sufragerie, pentagrame, ne-am scris numele şi am omorât toate găleţile şi ligheanele pe care le întâlneam în cale. Am dat un spectacol pe cinste. Cântam Noapte şi Tu, piese ce le-am compus cu Caron pe calculator. Bun Fruty Loops-ul. Mai ştii versurile, alea cu „Tu eşti aproape, dar atât de departe, un vis pierdut, pierdut printre stele”, versuri ce le-ai compus tu. Când am tras piesa Noapte cu microfon de calc şi caserolă de Cd-uri. Marfă, fram, marfă, pe bune. Eram la modă. De am dormit apoi toţi patru în patul din bucătărie, lungiţi ca nişte mici pe grătar. Şi când ne întorceam pe partea cealaltă, trebuia să ne întoarcem cu toţi. Pe bune că mi-e dor de chefurile astea, pe bune. A doua zi te-au certat ai tăi că ai spart toate cratiţele din casă şi ligheanele, dar nu ne-a păsat. Aveam şi o înregistrare, aia cu Milea de la cheful de la Dan, când s-a îmbătat şi a făcut striptiss, şi ne-am hotărât să o postăm pe youtube, de a zis asta că ne dă în judecată că cică i-am stricat imagiea. Vax, dă-l în pula mea de manelist. Ne-a mulţumit apoi.

Ce mai, ar trebui să mai facem o ieşire d-asta, să ne mai amintim de vremurile noastre. Nu, nu-mi spune nimic. Taci şi ascultă-mă. Aş vrea să ne aducem aminte de liceu şi de iubirile de atunci, de grătarele trântite şi de muzica bună. De când ne trezem cu toţi cam mahmuri dar cu voie buna. De dansam pe lângă foc la 2 noaptea şi cântam. De fostele tale prietene ce erau cu capu, de ale mele, de tot timpul acela. Tu îţi mai doreşti ? Păi atunci hai să facem, ce mai aşteptăm…”

Au amuţit ăştia. Aveam fler. Toată tensiunea de peste zi am lăsat-o în pahar şi în scrumieră. După o pauză îl auzi pe Dragoş.

– Frate, da ai memorie în pula mea. Facem, bă, facem. Ia zi, weekend-ul ăsta ce   faci ?

– Bă, dacă nu muncesc, ar fi fain să tragem o petrecere. Bani găsim noi.

– Lasă mă, că dacă nu, fac eu rost. Ia Varză ţuica lu tac-so, iau eu nişte vin şi iei tu mâncarea.

– S-a făcut. Cu muzica cum facem ?

– D-asta îţi faci griji ? A luat frati-mio sistem şi am laptopul. Nu mai mergem cu mâna-n cur, stai calm. Bă, dar nu mă ambalez degeaba, mergem, da ?

– Te-ai îmbătat ? Ce pula mea ţi-am zis mai devreme. Dacă nu muncesc, mergem. Crezi că eu nu vreau ? M-oi fi săturat de spălat maşini.

– Păi şi când mă anunţi ?

– Mâine vorbesc cu Şefa şi te anunţ. E ok aşa ?

– Fie, man. Dar mă anunti, nu ca data trecută când mi-ai zis cu o oră înainte că nu mai mergi. Se ambala Dragoş.

Aşa am mai trăncănit noi încă două ore. Era 12 ceasul. Mâine mă trezeam iar devreme. Trebuia să plec. Ăştia tot trăgeau de mine, să mai stau la o bere. I-am refuzat şi am plecat la bunica. M-am descăltat la uşă şi direct în baie am poposit. Am tras o pişare, m-am spălat, am tras schimburile pe mine şi m-am aruncat în pat. În cinci minute vreau să dorm. Dar sunt obosit. Fără coşmaruri. Măcar în seara asta…

Dorian Dron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole asemanatoare