Dorian Dron – Amintirile unui spălător auto (capitolul II)

Dorian Dron – Amintirile unui spălător auto (capitolul II)

Capitolul II- Prima zi

 Schele multe. Apă şiruind în ţevi de canalizare. Poduri rupte de macarale şi copii jucând fotbal pe apă. Sunt în salopetă cu furtunul în mână. Arunc flăcări şi pârlesc un manelar. Armata e dincolo de stradă cu luneta îndreptată spre mine. Targ în ei, în cauciucuri în maşini. Ard prelata, oamenii mâţele şi câinii. Tai o găină şi-i beau sângele. Mă şterg la gură şi-mi dau foc. Ard, ard, aaarrd !!!

Inima îmi bate cu putere. E două ceasul. Am dormit trei ore. Se trezeşte bunica şi mă întreabă ce-am păţit. Îi spun că sunt bine, că am avut un coşmar şi să îmi aducă, dacă are, o cană de ceai. Pune la foc mentă şi sunătoare. Teiul nu e bun pentru bărbaţi. Aştept să se răcească şi-l sorb încet. Mă relaxez. Sunt tensionat. Dacă nu va fi bine, dacă mă va da afară după prima zi, dacă vor face mişto ăia de mine şi nu mă vor accepta ? Prea multe gânduri negre. Încerc să-mi golesc memoria şi mă întind. Pun pătura până sub gât şi aştept să mă încălzesc. Chiar dacă afară e foarte cald, eu nu mă simt în siguranţă decât atunci când sunt învelit. O superstiţie tâmpită din copilărie.

M-am trezit la 6 juma’. Aparent liniştit, încrezător în forţele proprii, mă gândeam că voi fi un erou azi, că voi spăla cât mai multe maşini şi că voi primi primul meu bacşiş. Îmi făceam planuri. Voiam să cumpăr un calculator mai performant, un pikup pentru taică-mio, ştiam că şi-l doreşte de mult timp unul şi câteva cărţi, plus banii de mare în care nu trebuia să intru. Ţeluri mari pentru început. Nici măcar nu ştiam ce mă aşteaptă, dar planuri aveam, slavă Domnului.

Am mâncat pe fugă un sandvici, mi-am luat două pentru la muncă şi m-am suit pe biclă. Până la Trainica nu e mult, 4 kilometrii. Îi fac în 15 minute, fără oprire. O iau pe Republicii şi schimb viteza, trec pe cea de munte. E mai greu de pedalat, dar ajungi mult mai repede. În plus dacă mai prinzi şi o pantă, te-ai scos. Trec de porcărie şi-mi sare lanţul. „Nu azi, băga-mi-aş pula în gâtu mă-tii de rablă.” M-am oprit în faţa alimentarei şi am scos din ghiozdan trusa cu scule. Era naşpa treaba, lanţul era ferfeliţă. Sărise o za şi o pierdusem. Căcat. Acum trebuie să o leg de una din faţă. Asta inseamnă că nu voi mai putea schimba pe a patra. Dacă am noroc să o fac şi să ajung la timp la muncă, o s-o repar acolo. Mă vor ajuta băieţii. O juma’ de oră de pomană, mi-am zdrelit palma dreaptă cu şurubelniţa, până să pun zaua nenorocită. Dar am reuşit. M-am suit pe ea, plin de vaselină pe mâini şi pe buzunarele din spate ale blugilor.

Fuck ! E 8 şi un sfert şi sunt de-abia la Pompieri. Un kilometru juma şi ajung. Apăs cu putere pe pedală, dar plasa cu mâncare, de pe ghidon, îmi intră în spiţele de la roată. Frână bruscă. Alunec pe şosea, mă lovesc cu şoldul de bordură şi încerc să mă trag cât mai repede pe trotuar. Din spate venea un cimentruc. N-am nimic, sunt un pic zgăriat, dar îmi tremură îngrozitor genunchii. Sunt flească. Tensiunea creşte. Îmi fac mustrări de conştiinţă, că sunt un iresponsabil şi etc. Nu e însă timp de pierdut. Sunt în pantă acum. Sare iar lanţul, nu-mi mai pasă. Am viteză. Ajung în faţa spălătoriei. O clădire simplă, cu un etaj, împărţită în două: magazinul propriu-zis, cu uleiuri, cauciucuri, piese, becuri etc. şi partea a doua cu vulcanizare, o camera mai degrabă chioşc de ziare, unde sunt doi roboţi pentru verificarea aderenţei cauciucului şi pentru scos camera din cauciuc, plus o baie pentru verificat presiunea şi eventualele răsuflări. În dreapta cladirii, până în pod, e spălătoria propriu-zisă, învelită în prelată verde, cu două intrări pentru maşini, dar destul de înaltă pentru a putea intra tirurile. De la distanţă mi s-a părut ceva nou de care aveam nevoie. Vedeam briza aceea de picături în bătaia soarelui ce formau un curcubeu de o secundă şi voiam să posed şi eu un furtun.

– De ce ai întârziat ? Ţi-am zis la 8 să fii aici.

– Mă scuzaţi tanti Vica, mi s-a rupt lanţul de la bicicletă şi m-am lovit un pic la şold. Nu o să se mai repete.

– Bine. Fugi în spate şi schimbă-te. Pe urmă să vii să faci cunoştiinţă cu băieţii.

În spălătorie băieţii trăgeau de două dacii rablagite să le scoată faţă, aruncând cu o dexteritate profesionistă bucăţile masive de noroi petrificat de sub roţi. L-am întrebat pe unul din ei unde e vestiarul şi mi-a arătat o uşă verde în spatele prelatei, o extensie a clădirii. O cămăruţă cu vestiare de fier gri, ca fişetele de birouri, o măsuţă în centru, cauciucuri pe post de scaune şi pereţii din spate din ghips-carton. Un geam ce dă în livada de după prelată, pe unde se vede Bizdidelul trecând. Când mă schimbam am auzit printre jetul puternic pe caroserie, vocile viitorilor mei colegi. „Cine pula mea mai e şi ăsta ? Îl vezi cum arată ? Bag eu dracii în el. Mai mult de o zi nu o să stea. Să mi zici tu mie Cârlig.”

Prinsesem un pic de frică. Nu-mi puteam imagina ce o să fie acolo. Dacă mă va face unul dintre ei de râs în faţa clienţilor ori îmi va da o soluţie de cu totul alt tip şi o să-i mătuiesc maşina ? Nu ştiu ce faţă aveam când am iesit din vestiar, dar în interiorul meu mi-am dat seama că am făcut o greşeală că am acceptat. Şi atunci a venit Vica.

– Hai, Mihnea, vino aici. Gaşcă, veniţi încoa’, toţi Baschi, toţi adică şi tu. Şi râde.

Mă simteam ciudat, îi chema pe toţi pentru a mă vedea pe mine. Păream a fi dezlipit din peisaj şi cu ajutorul său, Vica, promitea că o să mă lipească de acest mediu.

– Băieţi, el este Mihnea. Este student la litere. (Ooooo, răspundeau ironic, un student printre muritori.) Nu o să stea prea mult la noi. (Să nu stea, dă-l în pula mea ! Să se ducă la studiul lui acolo, nu să vină aici, tocilar idiot) Ai zis ceva Câârlig ?

– Nu, vorbeam cu Baschi, îi spuneam că avem un tir în aşteptare şi că cam trebuie să ne apucăm. Aşa-i Baschi ? Vezi ?

– Bine, mai poţi rezista 5 minute. Topor, îl înveţi tot ce ştii pe Mihnea, ok ? Am încredere în tine, că în leprele astea nu mă pot baza. Ok ?

– Da Şefa.

– Bun şi acum Mihnea, el este Ionuţ, Nea Ion şi Emi, ei se ocupă de vulcanizare, se vede după ei că sunt „curăţei”. Am dat mâna cu ei şi m-am murdărit de uleiul văscos şi lipicios, dar nu am părut intrigat. Mă gândeam că e normal să fie aşa.  

– La spălătorie e Cărlig, ăsta e un şmecher şi jumătate, mai merge şi la vulcanizare, la fel Franki şi Scheche şi Uriaşu. Topor o să te ajute acum. Or să fie două schimburi, unul de la 8 dimineaţa până la 3 după amiaza şi celălalt de la 2 la 9 seara. În plus schimbul doi lucrează şi sâmbăta 12 ore, de la 10 la 10.  Sper că nu e nicio problemă. Sâmbăta iese cel mai mare caşcaval pentru bandiţii aştia.

– Am înţeles. Nu, nu e niciun fel de problemă.

– Topor, ia-l pe Mihnea şi du-te de-i arată. Cărlig lasă tirul, că îl face Topor cu Mihnea, să înveţe câte ceva. Că la maşini mici e mai simplu.

Am plecat cu Andrei, că porecla lui nu prea îl caracterizează. E din Brăneşti tipu şi ăştia i-au spus aşa pentru că are mâinile bătătorite, de la sapă şi topor, că de, omul stă la casă, cu animale şi în timpul liber se ocupă de gospodărie.

– Hai, vino-ncoa. Uite asta e soluţia de motor. Dă jos mizeria. E bună pentru motor, dar noi o folosim şi să înmoaie noroiul. Ce am eu aici e pentru tir. Vezi sticlele alea cu lichid galben ? Alea sunt cu detratan, curăţă tot, dar nu trebuie să dai cu el pe maşini. Pe tiruri merge că are ăştia pe sus numai ciment şi ăsta topeşte. Nu dai cu detratan pe cablurile de emisie şi nici pe tuburi, decât atunci când ai ciment pe ele. Ia şpaclul, găleata, peria şi hai cu mine sus. De celelalte îţi spun mai încolo. Hai că într-o oră tre’ să terminăm.

– Ok, dar ce trebuie să facem acolo sus ? Începusem să tremur. Cum să mă sui pe ditamai tirul şi să stau acolo, să mai dau şi cu apă şi să nu alunec.

– O să vii să îţi arăt. Nu o să faci deocamdată nimic. Dar de mâine tre să pui osu.

Urcăm scările din spatele cimentrucului, Topor cu şpaclul, eu cu găleata şi peria, o perie cu coadă lungă, să nu te chinui prea tare. Între timp, câţiva stropi din soluţia galbenă au sărit pe picorul meu. M-au ars pe moment dar dădeau apoi sezaţa unei urzicături. Nu mă puteam scărpina, voiam să fiu tare.

– Ok, fi atent. Avem două perii. Eu mă duc către capul tirului, tu stai aici, pe balustradă. Tot ce tre’ să faci este să iei mătura, să o bagi în detratan şi să freci bine. Nu lăsa nicio urmă de ciment. Nu ne mai dă aştia bani după, şi tirişti au contract cu noi. Ne dă bacşiş gras, 500 de mii. Şi dacă avem 3 cimentrucuri, ne-am scos. Uite, aici unde este capacul, pe aici bagă cimentul de la fabrică. Mereu rămâne pe lângă, plouă niţel afară şi se întăreşte. Dacă nu iese cu detratan, luăm şpaclu. Uite… şi înmoaie peria în soluţie, o întinde pe lângă capac şi văd vaporii toxici ieşind, cimentul începând în acelaşi timp să fiarbă cu bulburuci galbeni, ca de mămăligă. În plus, un miros puternic, leşinos, ca de bicarbonat dizolvat în clor, ce m-a ameţit. Mi s-a întunecat privirea, voiam să mă aşez, dar am dat mai departe. Mâinile mă usturau cumplit, lichidul galben prelingându-se din peri, pe coada de lemn. Rana ce nu a apucat să se cicatrizeze, de la căzătura de mai devreme, a fost dezinfectată de detratran. A săpat atât de mult încât vedeam osul.  Nu ştiu când am terminat cu plafonul. L-am auzit vag pe Andrei.

– Hei, ce-i cu tine. Am uitat să-ţi spun că e periculos să-ţi intre gazul ăla pe nas. Dacă ţi-e rău, pune ceva pe nas. Avem măşti în magazin. Până una alta, du-te şi ia furtunul şi da-mi-l. Uite-l colo pe pompă.

Am coborât, am luat furtunul cu cap de fier şi corp de plastc, ca un pistol de jocuri video numai că de dimensiuni mai mari, şi i l-am dat. Mi-am sprijinit picioarele de cauciucurile cimentrucului şi aşteptam comanda.

– Dăi drumuuuu la apăăăăă !

M-am dus la pompă şi am rotit. Erau două butoane ca de aragaz, galbene şi nişte indicatori inscripţionaţi pe o bandă neagră. A pornit, furtunul s-a întărit instantaneu, dar  dintr-o dată a ieşit un fum negru, greţos din hornul pompei. Tot spatiul a devenit un loc de nerespirat, în care nu vedeai la doi metrii.

– A-mi-aş pula în gâtul tău ! Opreşte apa caldă boule că nu merge. Strici dracu pompa aia. Cine pula mea l-a adus pe ăsta aicea ? vocifera Topor de pe cimentruc. Dă pă celălalt buton.

Am învărtit şi am sperat ca norul creat să dispară imediat. Mă înşelasem. A tuşit de două ori şi a murit. Nu mai pompa apă.

– Futu-ţi paştele mă-tii de rablă.

Îngheţasem. Am crezut că până acolo mi-a fost. Tremuram lângă cauciucurile tirului şi aşteptam să mă ia la bătaie asta. Auzeam pasul apăsat pe scările de metal şi sunetul papucilor pe ciment, în cădere.

– Nervos, cu pumnul strâns, cu venele desprinse de pielă, Topor se apropia de mine. Ce  i-ai făcut ? Zi repede că mătur cu tine spălătoria.

– I-am dat drumu şi a pocnit de două ori. După s-a închis. Nu ştiu ce are.

Îl văd atunci pe Andrei că se duce spre pompă. Îi trage două picioare, învârte de buton, vede că nu porneşte şi ridică protecţia de plastic de pe ea. Presiunea scăzuase şi nivelul de motorină era setat pe zero.

– Du-te înăuntru şi vezi că e o canistră cu motorină; vorbea Topor cu privirea în maşinărie.

– Unde înăuntru ? La vulcanizare sau în magazin ?

– Bă, tu faci mişto de mine. La spălător, în spate. Nu ştii unde e ?

– Nu. Eram doar un novice, dar el nu înţelegea asta.

– Hai cu mine. Uite, aici e spălătorul şi butoiul cu motorină, plus canistra. Şi mi-a arătat un separeu de 1,5 cu 2,5 m. O chiuvetă micuţă, o cişmea şi o găleată de tablă. Plus un televizor care  nu mai mergea de ani buni, pus pe o supraetajeră. Mi-a spus că aici se obişnuia să stea cineva de pază. Acum s-a mutat în interior, în vestiar.

A luat canistra cu benzină, a rabatat capacul de plastic şi a turnat în rezervorul pompei 5 litrii de motorină, i-a strâns capacul şi paradoxal, i-a dat drumu să meargă pe apă caldă, cică să-şi facă circuitul. Dar spre surpriza mea, nu a mai ieşit fumul negru şi înecăcios ca atunci când i-am dat eu drumul. S-a suit într-o secundă pe tir şi mi-a zis să-i dau drumu. De data asta eram sigur că nu o voi mai da în bară. Dar am greşit când m-am apropiat de monstrul de ciment. Crezând că-l pot ajuta cumva de jos pe Topor, nu mi-am dar seama că tot detratanul se va scurge pe pântecele însărcinat al cimentrucului, ca nişte zvâcniri de sânge pe un cal biciuit. Şi mi-a sărit în ochi câteva picături. O arsură puternică, întuneric şi senzaţie de mâncărime, clipiri dese şi aleargă în semiobscuritate către cişmea. Dă drumu la jet puternic şi tamponează-ţi pupilele, ia un serveţel din sulul pus deoparte pentru şters şi încearcă să ţii ochii cât mai mult deschişi. Mi-a trecut după un sfert de oră, timp în care nu am distins prea  mult umbrele de obiecte. Cimentrucul arăta spîntecat cu cărările create conştiincios de detratanul combinat cu particule de ciment. Credeam că s-a pătat, că nu mai poate face nimic, dar Andrei a venit la mine.

– Ia furtunul. Vezi că are presiune. Te vei obişnui cu el. Dai tot detratanul jos, cu mişcări stânga drepata, de sus până jos. Dacă dai de sus va curge şi jos. Muceşti mai puţin. Hai că trag o ţigară până faci tu asta.

Ardeam de emoţie. Voiam să iau pistolul, să dau şi eu cu el. Era un fel de artă, puteam să pictez cu jetul printre culorile de pe cimentruc. Puteam să fac o stea, o frunză, un model amintit de la fabrica de globuleţe. Şi i-am dat drumul. Jetul chiar era puternic, s-a jucat ca un şarpe speriat în mâinile mele, l-am udat pe Topor şi într-un final am reuşit să-l pun pe maşină. Cu stânga manevram gâtul pistonului şi dreapta ţineam de mâner. Devenea fascinant, era ca un superlichidat-o din copilărie, cu o presiune de 10 ori mai mare. Şi mă jucam, îmi placea ce făceam. Încercam doar să nu mă apropii prea mult de substanţa vâscoasă.

– Hai mai repede, că nu e timp. Mai cu talent. Îţi place ?

– Da. Pot să mai dau ?

– O să tot dai cu el. Acum lasă-mă să dau eu, că vine Vasile şi ne fute pe toţi în gură dacă nu-i terminam tirul. Lasă cel mai mult, dar e şi cel mai pretenţios.

– Bine. O să mă uit atunci.

– Nu o să te uiţi deloc. Ia găleata cu detratan, du-te în spatele tirului şi începi să freci. Vii apoi în urma mea. Dai pe ţevi, pe sub roţi, pe barele de fier şi în spatele capotei şi o să te las să-l clăteşti.

Am făcut întocmai. Am dat cu o perie mică, d-aia de şters covoare, prin toate cotloanele, am frecat cu putere, dar nu mai distingeam curatul de murdar, devenise totul o pastă neuniformă, dar am continuat. Apoi am luat jetul şi am clătit. Eram mulţumit. Dar a venit Vasile, a dat o tură de cimentruc şi i-a zis lui Topor.

– Ce pula mea ai făcut azi panarama dracului. D-asta vă dau eu atâţia bani, să vă bateţi voi joc de mine. Ai văzut ce e sub tir şi pe laterale ? Ia, vino încoa’, vino şi vezi. De nu te pun să dai cu periuţa, paştele mă-tii de treabă.

Peste tot pe unde dădusem eu erau urme de negreală prelinsă. Nu văzusem şi nu ştiam că trebuie imediat limpezit.

– Şefu, ţi-l rezolv imediat. A venit un coleg nou azi şi nu a învăţat totul. Îl fac bec.

– Păi mă doare pe mine fix în pulă de colegul vostru nou. Unde e ? Tu eşti, mă ?

Am îngheţat, Nu am putut decât să gângui un îhî mai mult tăcut.

– Păi pe tirul meu înveţi tu să speli maşini. Vezi ce ai făcut aici, căcatule. Marş şi curăţă acum. Să te văd eu cum dai. Hai şi mai cu talent, că nu am timp de pierdut cu voi. Ce dracu o vedea şi patronul ăsta la voi, viermilor.

Am luat găleata şi frecam cu mâinile tremurând. Vedeam mult mai clar acum, ştiam că acolo era mai murdar şi insistam. Luam pistolul şi curăţam. Se schimba totul. Albul lucios reieşea la suprafaţă. Toată energia acumulată am vărsat-o pentru tirul ăsta. Topor se uita furios la mine, meritam pe de o parte.

– Ai văzut, bă pulă, că poţi ! Aşa. Hai că-ţi las şi ţie ceva că eşti nou. Dacă data viitoare se repetă faza te-am căpăcit de nu te vezi. Pune mâna şi învaţă. Hai pa !

Tricoul era fleaşcă pe mine, ori de la jet ori de la transpiraţie. Eram o catastrofă, dar măcar una care putea fi remediată. Topor a venit la mine şi mi-a tras o palpă prietenească peste cap.

– Bravo mă. Ai băgat sperieţi în mine, dar ai scos-o. În plus ai mai luat şi ceva bani în plus.

Conştiincios am luat bacşişul şi l-am pus în puşculiţă, care între noi fie spus, arăta ca o caserolă de sandvişuri, fără capac. Vedeam că era o sumă frumuşică acolo, bineînţeles că nu număram, dar vedeam că erau şi hărtii de o sută şi de cincizeci.

– Ia zi, cum merge ? E greu ? m-a pândit Vica. Te descurci ?

– Îmi place. L-am ajutat pe Topor cu tirul.

– Am uitat să-ţi spun de detratan, să ai grija cu el că arde.

– Ştiu. M-am ars deja.

Râdeam, dar mă simţeam obosit. Mă dureau braţele de la frecat şi ziua programul nu era nici pe jumătate îndeplinit. Am luat o pauză de cinci munte cu Topor.

– De ce eşti aici, fram. Ce vezi la munca asta ? Suntem în fiecare zi înjuraţi şi făcuţi cum vrea ăştia. Tu mergi la facultate, înveţi acolo, ce dracu cauţi printre noi ?

– Am vrut un job de vară Andrei, să iau şi eu ceva bani să plec la mare. Nu am găsit pe nicăieri. E un judeţ mort.

– Da, bă, dar tu ai posibilităţi. Io am terminat cu chiu cu vai liceul, nici nu mi-a trecut prin cap să merg mai departe. Am găsit aproape de casă un loc de muncă şi aşa am ajuns aici. Nu vreau să mai stau. Ai mei sunt plecaţi în Italia. Vor să mă ia şi pe mine. Şi o să plec. Sunt sătul de căcaturile de aici.

– Păi şi ce mai aştepţi ? De ce nu te duci. Iei un ban frumos şi eşti şi lângă ai tăi.

– Strâng bani. D-asta nu pot pleca. Nu am cu ce. Iau salariul şi juma îl pun deoparte. Am ceva până acum, dar mai îmi trebuie. Tu ce vrei să faci ? Nu-mi spune că vei râmâne aici ?

– Nu. Ţi-am zis, e doar un job permanent. Vreau să termin facultatea şi să devin prof de română.

– Profesor de română cu furtunul în mână. Eşti culmea frate. Hai termină ţigara şi hai   să-ţi arăt care e şpilu cu ălelalte soluţii.

Ne-am ridicat de pe pompă şi mi-a arătat un bidon cu cap de pulverizator de geamuri. O soluţie verde, cu miros uşor dulceag, umplea recipientul mai mult de jumătate.

– Uite, vezi maşina asta ? Şi îmi arată hârbul lui Cărlig. Iei bidonul şi începi să dai cu el pe sub roţi, la apărătoare şi pe bara de sub portiere. A, şi pe numărul de ’matriculare, că e multe muşte pe el. Are obiceiul de a trage la plăcuţă şi la radiator. Uite, vezi ? Toate stau lipite. Dai cu soluţie, fără frică, asta nu strică nimic, nu mătuieşte maşina. E soluţie de motor. Te-ai prins că se spală motorul cu ea, dar noi o folosim pentru mai multe lucruri. Aşa, ia şi dăi, da, dăi fără frică. Atenţie însă la apărători. Înmoaie-le bine, că e noroi mult acolo. Dracu’ ştie pe unde a fost nebunu asta în weekend.

– Ce pula mea faceţi acolo, mă ? striga ca un nebun Cârlig. Topor, eu te-am rugat să-mi dai un jet şi tu îl laşi pe ăsta să-mi spele maşina ? Bă pulă, ai grijă cu ea că ţi-o iei de nu te vezi.

– Cârlig, lasă ciocu’ mic. Pe ce gâtu mă-tii vrei să înveţe mă, pe Tohanu lu’ Barosu, pe ce pula mea ? Lasă-l să prindă care e faza; mi-a luat apărarea Andrei. Ieri te văitai că nu mai poţi de muncă şi că de ce nu angajează Vica pe cineva. Azi când a venit, eşti cu pula-n cur.

– Bine, mă. Dar vezi că tu pici dacă se întâmplă ceva.

După o pauză, Topor.

– Dă-l în pula mea de prost, ăsta nu ştie nimic, jafu ăla de maşină parcă e o comoară pentru el. Bun. După ce dai cu soluţie, iei furtunul şi dai un jet, o cureţi peste tot. Există două tipuri de spălări: una cu buretele şi cealaltă cu spuma. Pentru hărburi cum e a lu ăsta, cu buretele. Pentru maşini scumpe, ca să nu le zgâriem cu buretele, dăm cu spumă. Vezi pompa aia pusă pe stâlp ? Ei, în ea este spumă. Hai să-ţi arăt cum mere. Vezi, aici are un capac, ca la maşină unde bagi benzina, e de fier, să nu iasă presiunea. Aici ai o supapă, iei furtunul ăla colacit, cu el se umflă roţile şi se verifică presiunea, scoţi capul de fier şi bagi furtunul direct în pompă. Dai drumu la aer din pompă şi aştepţi până ajunge barometrul la 2 atmosfere. După îl scoţi. Dar înainte să bagi presiune, pui soluţia. Iei două căni din debara, de la cişmea, le pui şi umpli pompa. Pui capacul şi dai drumu la aer. Apoi iei furtunul şi are piston, nu e automat ca pompa de apă. Şi apeşi. E ca la d-ăla de dă ăştia în oraş pentru ţânţari. Şi acoperi uniform toate părţile, pe sub roţi, pe caroserie, pe portieră, pe capotă, peste tot. O laşi un minut, până vezi că începe să se scurgă şi dai drumu la jet, dar acum insişti. Încă ceva, nu te apropia prea mult cu jetul de maşinile mai varză, că le sare vopseaua. Sunt păţit. Dai cu jetu de la distanţă, că are putere. Ai înţeles ?

– Îhî… ce-i drept eram cam confuz. Prea multe informaţii pe minut. Era imposibil să le ştiu pe toate, dar prindeam.

– A, şi cu buretele, nu ţi-am zis. Iei găleata aia roşie de plastic, pui nişte şampon de maşină, tot din debara, cam o cană jumate şi o umpli cu apă. Iei burete galben, mai întâi îl speli să nu aivă o pietricică ceva că i-ai futut maşina, şi îl bagi în spumă. Nu-l storci, îl scoţi şi îl pui pe maşină. Dai uniform, uita aşa, în formă de cerc, tot timpul în formă de cerc, până acoperi toată maşina. Dar te mişti repede că se usucă prostia, că e cald afară şi după rămân urme. Aşa, uite, repede, dai uniform peste tot, şi pe oglinzi şi pe parbriz, peste tot. După iei furtunul şi la fel ca la spumă, dai peste tot, cureţi tot. Atenţie la noroi, te uiţi sub maşină să nu rămână nimic. După ce ai dai toată spuma jos, mai dai un jet peste tot şi iei ceara. Ceara e în bidonul ala micuţ, bombat, e alb-verzuie. Pulverizezi peste tot, în afară de oglinzi. Dai fără milă, că nu te mânâncă. Apoi te duci în debara sau pe pompă, depinde unde e, iei pielea de căprioară, aia galbenă, o speli bine şi o storci până nu mai iese o picătură din ea. Şi începi, tot uniform, să ştergi picăturile de ceară ce au mai rămas. Ceara e bună pentru maşină, când plouă scurge picăturile. D-asta vezi că sunt broboane pe ea. Şi gata treaba. La sfârşit iei bidonul cu soluţie pentru cauciucuri, doar dacă maşina e nouă, de firmă, şi dai pe ele. Le păstrează culoarea neagră, că după ce le speli, se albesc de la detergent.

– Aha. Am înţeles. Se mai spală şi în interior ?

– Da, dar nu am acum timp să îţi explic. Vei vedea când va fi nevoie. De obicei oameni cer un aspirat şi silicon pentru bord. O să-ţi arăt. Până una alta, ia maşina aia în primire. Sunt aici dacă ai nevoie de mine. Mă întrebi şi te ajut.

În spălătorie intrase o cunoştiinţă. Nu prea aveam eu tangenţe cu ea, dar na, să fiu politicos. I-am spus că o să-i spăl eu maşina, dar că o să dureze un pic că sunt nou pe aici. A zis că nu e nicio problemă, că se duce să bea o cafea şi că să vin după el să-l anunţ. Mă avertizase doar că maşina tocmai a vopsit-o şi că să am grijă.

Trebuia să alung frica ce pusese stăpânire pe mine. Am luat pompa cu spumă şi am început să pulverizez. Am aşteptat puţin şi m-am apucat să dau cu jetul. După, mi-am amintit că nu am dat cu soluţie de motor pentru degresare. Am luat-o, am dat jos, sub portieră pe bandă, pe numărul de înmaatriculare şi pe radiator. Iar un jet. Şi am văzut că tot rămâne murdară. Aşa că m-am apropiat. Un fior rece, ca de lamă sfâşiind carnea, mi-a trecut prin şira spinării. O făşie de vopsea s-a desprins de sub portieră. Am început să tremur, m-am albit la faţă şi mi-am simţit picioarele moi. Voiam să stau jos, dar nu trebuia să atrag atenţia asupra mea. Era prima zi şi nu aveam bani de plătit vopseaua. Plus că salariul meu nu acoperea nici pe sfert paguba. Am încercat să mă prefac că totul e ok, am dat cu ceară şi am şters, până şi oglinzile le-am făcut lună. Norocul meu că, după ce l-am chemat, amicul meu nu a observat, mi-a mulţumit, mi-a lăsat cincizeci de mii bacşiş şi a plecat. Îmi bătea inima cu putere şi m-am bălbâit ca un copil. Noroc că a plecat, că am scăpat fără un scandal. Dar după cinci minute s-a întors. Nu mai puteam să respir, mi se blocase laringele. Un junghi puternic răsuna în stânga, sub plămân.

– Mihnea, ia vino până-ncoa.

Nu ştiu cum am plecat de lângă bara pe care mă sprijineam. Am ajuns la el cu mutra de vinovat şi aşteptam reproşul, eventual şi o bătaie pe cinste.

– Ştii eu, nu e vina mea, pee bunee, adică nu am vrut.

– Ce-ai mă, ce dracu e cu tine. Am uitat să cumpăr un săculeţ de maşină. Ce eşti aşa speriat. Ai văzut moartea, ce pula mea ai ? Hai zi, ce îmi recomanzi ?

– Stai două secunde să mă duc înăuntru. Din prima i-am găsit, erau expuşi lângă tonomatul de cafea. I-am luat pe toţi la mirosit şi m-am oprit la „Ocean”. Uite, e cel mai rezistent şi miroase cel mai frumos.

– Bine, fram. Cât face ?

– O sută cincizeci. Dar te ţine, am avut şi eu unul, minţeam eu.

– Ok, baftă. Şi mersi încă o dată.

Am scăpat. Asta e tot ce mai conta.

E 13:00. Stomacul îmi face figuri. Mi-e foame. Apa a amplificat şi mai mult starea. Sunt complet rupt de realitate. Şi de abia e începutul. Mă duc să înfulec sandviş-ul. Am un cărnat polonez, cu ou prăjit şi puţin ketchup. Măcar 10 minute să stau liniştit. Să îmi adun gândurile şi să văd ce mai e de făcut. Sincer vreau să renunţ, pe bune acum. S-au spulberat toate visele cu bătaia cu apă şi pauzele lungi. Aici chiar e de muncă. Dar pentru un ban, trebuie să mă sacrific. Rumeg încet, trăgând de fiecare secundă. Mă uit pe fereastră şi încerc să îmi imaginez plaja din Costineşti. Mereu funcţionează. Nu pot, ceva e mult mai puternic. O stare de nelinişte mă întristează. Ce-o fi făcând Diana ? Nici măcar nu am anunţat-o că lucrez. Mai bine aşa, că s-ar fi supărat. Şi în plus nu e un loc cu care să te mândreşti. S-au dus ieşirile în oraş, plimbările pe deal. S-a dus berea pe terasă cu prietenii, meciurile de fotbal. Fuck !! Mă simt inutil. Înghit şi ultima bucată şi mai stau două minute pe cauciucuri. Miros ciudat, de rânced şi transpiraţie. Văd agăţate în cuier salopete albastre cu pete mari de ulei, presupun că ale schimbului. Nu cred că mi-aş dori şi eu una. Aş deveni parte dintr-un mediu pe care nu-l vreau. Iau o gură de suc din ghiozdan şi îmi aduc aminte că am probleme cu bicicleta. Trebuie să o repar. Nu am cu ce să mă întorc şi bani de maxi-taxi nu am. Mă duc la băieţi şi-l rog pe Emi, el mi se pare mai de treabă, dacă are o surubelniţă în stea şi o cheie de 14. Mi le dă şi îmi spune:

– Dacă ai nevoie de cineva să-ţi repare bicicleta, să-mi spui. E aici, după pod, un nene, e cam ciudăţel el, dar e foarte priceput. Mi-am reparat-o de trei ori până acum. Şi lanţul l-am schimbat. Bine ?

– Mersi mult Emi, cred că aş avea nevoie de ajutor. Dar e nouă, ce măsa i-or fi făcut aştia din fabrică, că se blochează schimbătorul întruna şi sare drăcia aia de lanţ. De dimineaţă m-a aruncat de nu m-am văzut. Şi am mers ceva cu ea. 54 de kilometrii doar într-o zi.

– Ce să-i faci, Anton, nu, aşa te cheamă, nimeni nu-şi mai dă silinţa.

– Mihnea, dar n-are importanţă.

– Scuze, am probleme cu reţinutul numelor. Hai că-l sun să vină până aici. Bine ?

– Da, dacă se poate.

– Însă trebuie să îi iei ceva, nu vrea bani, dar măcar un pet de bere.

– Ar cam fi o mică problemă aici. Nu am niciun chior în buzunare şi nu vreau să îmi facă bicla pe moca.

– Păi iei şi tu diseară ceva bani din bacşiş, nu mult că na, n-ai lucrat toată ziua şi în plus eşti la început, dar cred că de un pet se rezolvă.

– Ok, păi cum să fac, mă treci pe caiet, aveţi aşa ceva ? râdeam eu.

– Păi da, avem, de ce să nu avem. Ne ajutăm şi noi cum putem. Aşteaptă-l la pod, bine ?

– Tre’ să o spăl un pic. Îi dau un jet şi o să-l aştept.

Am plecat spre pod. Lângă spălătorie sunt două poduri, unu ce leagă Tărgoviştea de Sinaia, circulabil, şi celălalt fisurat, scos din funcţiune pentru maşini, doar pentru pietoni şi pentru tiruri, ca să poată da cu spatele şi să intre în spălătorie. Bine, că dacă ar afla cineva, ne-ar amenda. Fuck !! Deja vorbesc de parcă aş fi muncit de un an aici. Asta e avantajul meu, că mă acomodez rapid în orice împrejurare. Dar văd că vine cineva. Mă întreabă de biciletă şi i-o arăt.

– Într-o şuma de oră ie gata. Trie’ să o duc acasă la mine, fără şcule nu poci. Lanşul e rupt, nu poci fără şcule.

Nu aveam încrede, dar mergeam pe mână lui Emi. Dacă îmi lua ceva din ea şi după o vindea ? Îmi era frică. Am mai dat şi două milioane juma pe ea. Dar nici singur nu puteam.

– Bine, nu e niciun fel de problemă. Luaţi ceva şi dumneavoastră, nu prea am avut bani. I-am scos petul de bere la litru şi i l-am dat.

– Nu triebuia, flăcăule. Fac din paşiune şi fac. Dar dacă tot oi luat-o, oi be şi io un păhărel. Avea nea ăsta un accent foarte împleticit, juma moldovenesc, juma ardelenesc. Nu ştiu cum şi de ce.

A trecut încet podul şi a dispărut. După o juma de oră mi-a adus-o. Mergea dumnezeieşte. Ţineau şi frănele, lanţul era nou şi puteam schimba viteza până la a patra fără să mă chinui. Nu avea însă vaselină. M-am dus la băieţi în vulcanizare şi mi-au dat, în loc, un ulei anticoroziv; nu găseau vaselina. Poate era în rampă.

E 14:00. Vine schimbul. Franki, Scheche, Ionuţ şi Baschi, care între timp plecaseră. Nici nu observasem. Când eşti la început nu ai contact direct cu ceea ce se întâmplă în jurul tău. Încerci doar să te adaptezi la noi şi noi situaţii. Aşa eram şi eu. Vine un tip la mine. E pus pe glume şi mă ia de sus:

– Tu cine mai eşti, mă ? Ce a dat drumu la teavă Vica şi ne-a mai adus un  boschetar ?

– Mihnea, încântat. Da, probabil a dat drumu’ dacă sunt pe aici. Râd.

– Buey, aicea e muncă mey puştiulică. Dar şi distracţie. Dacă-ţi place, o să te înveţe Franki tot ce vrei tu. Ai nişte muzică populară p-acasă ?

– Nu, nu prea ascult eu aşa ceva. Dar pot să-ţi fac rost.

– Mie îmi trebuia mâine. Am o nuntă şi tre să pun la sistem muzică. Nu o ştii p-aia cu „Joacă bade nu uita, ţurai ţurai ţura, / că mândra-i în pula mea, ţurai ţurai ţura.” Şi începuse să bată ritmul cu picioru’. Ia zi, ai gagică ?

– Da, dar ce treabă are una cu alta ?

– Nu vrei să mi-o dai şi mie.

Asta chiar m-a enervat. Putea sa zică orice altceva, dar nu să se lege de prietena mea.

– Nu e genul tău, i-am tăiat-o brusc.

– Hai bă că am glumit.

– Franki, ce faci bă, a venit Topor. Iar întrebi lumea de populară şi de prietenă ?

– Ce să fac bă, mă ştii doar.

– Lasă-l în pace, Mihnea, ăsta e dus rău cu pluta. Pe Patrana nu mai are loc de el. Asta are şi el o pandalie. De câţi ani e aici, cred că au trecut 10, el tot dă de permis. Pică sala, dar ştie să conducă. Era să facă nebunu accident şi să-l prindă poliţia fără carnet.

– Te rog frumos, domne’. Am dat de carnet, dar am fost prea bun pentru ei. Dă-i în pula mea. Mai dau o dată.

– Pentru a 12-a oară ?

– Pentru a câta oară vreau eu. Hai, ia treceţi la muncă, Nu faceţi nimic leprelor. Vica, ăştia stau de poveşti. Hai ploaie, hai !! Mai tragem şi noi chiulu’.

Pleoapele mi se scurgeau lent, mâinile erau cârpe de şters praful şi picioarele nu mai răspundeau la nicio comandă. Voiam să plec, să mă sui pe biclă şi să alerg cu ultimele doze de energie, să ştiu că am scăpat de acolo pentru prima mea zi. A fost de ajuns pentru o primă zi. E patru fără un sfert şi Vica mă cheamă la ea.

– Ia zi, ce facem cu tine ? Mai continuăm sau nu te simţi în stare ? Nu e nicio problemă dacă vrei să pleci. Nu te obligă nimeni să stai. Tu alegi.

– Nu voi pleca. E un pic obositor, dar mă voi obişnui. Nu dau înapoi. Dar în mintea mea altele erau reperele.

– Bine atunci. Mă bucur că vrei să rămâi, zâmbea ea. Atunci pe mâine la 8, da ? Am uitat să îţi spun, săptămana asta eşti schimbul unu, cu Emi, Nea Iulică, Topor şi Baschi. Doi în vulcanizare, trei în spălătorie.

– E bine că pic cu Topor, mai învăţ câte ceva de la el.

– Păi astea vor rămâne schimburile. Hai fugi că eşti obosit. Se vede după ochi.

De ar ştii ea cât detratan au văzut ei, cât i-am clătit şi degeaba că tot mă usturau. Dar riscuri sunt peste tot.

Salut băieţii şi îi asigur că nu voi plecă, că maine voi fi tot aici. „Ar fi ceva nou”, spunea Topor. Sper să fie ceva nou, tot sper. Dar să nu plec supărat acasă, mâine e o altă zi, poate mai bună, poate mai rea. Mă strigă Topor şi îmi bagă în buzunar o sută de mii, restul îi oprise pentru petul de bere. Îi mulţumesc şi mă sui pe biclă. Pedalez, pedalez până prind o viteză considerabilă şi nu mă uit în urmă. Copacii vin şi trec sacadat, ca într-un aparat de film ce rulează treptat cadrele. Aşa mă simţeam şi eu, plantat într-un cadru unde trebuia mai întâi să mă mişc până să pot forma o imagine. Trec de Porcărie şi o iau pe variantă, sunt mai puţine maşini. Ajung în faţă Alimentarii şi cotesc spre dreapta. Intru în cartier. Aceiaşi câini slinoşi, aceeaşi copii tembeli, care îl loc să se joace stău după blocuri şi trag câte un fum, aceleaşi gaiţe agăţate de toate gardurile, ce pălăvrăgesc de vecini şi telenovele. Trec fără să salut. Oricum pe fiecare zi aud de la maică-mea că toţi au ceva de comentat, că nu mai salut, că m-am ajuns şi am uitat educaţia primită şi câte şi mai câte. O cretină de nebună de pe scară zicea că mă futeam cu una pe balustradă. Asta oricum are screloză multiplă, aşă că să o înţelegem, merge în fiecare zi prin spitale să mai capete o mâncare caldă şi să se mai ia de cineva. Odată le-a făcut plângere unor farmacişti că de ce nu îi dau nişte pastile. Dacă oamenii nu aveau, de unde să-i dea nebunei. Are grilaj la uşă. În fiecare dimineaţă scărţâie de auzi toţi vecinii de prin apartament: „Băgăţi-ai uşa în cur de nebuna dracului”. „Pişa-m-aş pe zăbrelele tale” „Să ţi-o pui uşă la mormânt, panarama dreacului” şi câte şi mai câte. Dar nu se lasă. Dacă femeia e pornită pe noi, e pornită şi gata. Nu ai cum să-i spui că nu face bine. E scriitoare, aşa o numim prin cartier. Lu maică-mea i-a făcut până acum 5 plângeri, printre care într-una scria că să nu mai coboare de atâtea ori scara că o deranjează. Ce tot face de se duce în oraş. Şi bineînţeles că doamna noastră scriitoare e semianalfabetă, adică scrie, dar ce scrie, că de, am văzut şi noi declaraţiile, te cruceşti. „Să nu mai cobore pe scări că doare capul. Că când mă trezesc vreau să facă linişte. Ce acilea e discrotecă, să se sbenguie toţi stricaţii etc.”

Deschid uşa de la scară, reuşesc întru final să prind cadrul bicicletei, deşi mă dureau îngrozitor muşchii şi urc. Bineînţeles zăbrelele babei deschide, blocând accessul către etajul doi. „Morţii mă-tii de babă screlozată !” Şi i-am futut un picior la grilaj de s-a auzit până la patru. Mă simţeam mai bine. Meritam să mă răcoresc cumva după atâta jeg acumulat. Am apăsat clanţa, m-am descălţat şi am intrat direct în duş. „Vă spun imediat. Lăsaţi-mă acum să fac un duş.” Pojghiţe masive de mizerie se dezlipeau de pe picioarele mele. Oricât de mult ai încerca să te speli acolo, tot mai bun e un duş în casa ta. Te simţi bine, gândindu-te că te poţi trânti apoi în pat, fără ca cineva să te streseze vreun pic.

Îmi şterg părul, pun schimburile pe mine şi merg în sufragerie.

– Cum a fost prima zi ?

– Bine, am învăţat repede. Am spălat chiar o maşină, fără ajutor. Mi-a arătat Topor, asta e porecla lui, înainte pe o altă maşină. Sunt soluţii multe, dar nu e greu, doar obositor.

– Mă bucur că te-ai obişnuit. Las’ că o lună trece repede şi după faci ce vrei. Pentru tine lucrezi, nu pentru noi, îmi spunea tăică-mio.

– Ştiu. Dar până una alta vreau să mânănc ceva, mi-e foame.

– Ţi-am făcut cartofi. Vezi că ai şi brânză în frigider şi nişte friptură pe aragaz. Ia ce îţi place..

– Mersi.

Mânânc încet, de parcă aş vrea să se scurgă timpul mai repede şi vreau să ies afară, să mă plimb. Dar mi-e mult prea lene şi pe deasupra sunt şi obosit. Un somn ar fi tocmai bun. După oi vedea ce mai e de făcut. Poate un film, poate o muzică bună ori o carte.

Dorian Dron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole asemanatoare