Dorian Dron – Amintirile unui spălător auto (capitolul I)

Dorian Dron – Amintirile unui spălător auto (capitolul I)

Amintirile unui spălător auto

 Capitolul I – De început

 M-am trezit ! E şapte jumate ! Scârţâitul fotoliului-pat mă deşteaptă ca de fiecare dată la o oră nepotrivită. De o lună tot mă gândesc să-i strâng şaibele şi să-i ung arcul metalic, dar uit. Sunt slăbit şi venele îmi pulsează de nerăbdare. Am capul greu şi tremur, ca după o beţie prelungită. Nu frigul pătruns în încăpere prin zidul neizolat e cel ce mă macină, ci piciorul drept. Doctorii au spus să mă odihnesc; e benefic un somn liniştit pentru coloana şi aşa strâmbă de la ultima radiografie. De la L5 în jos se curbează sinusoidal. Iar dacă merg două ore continuu şi temperatura scade brusc, îmi amorţesc gambele şi tendoanele. Lame de cuţit înfipte în oase. Şi încep să şchiopătez ca un boschetar ambulant. Reomatism de la 21 de ani.

Am 64 de kile, 1.72 şi lombosciatică. De când am lăsat fotbalul am probleme. Altădată jucam la -15 grade în mânecă scurtă, pantaloni trei sferturi şi n-aveam nici pe dracu’. Mureau de invidie cocalarii. Acum îmi zic că indicat e un futai bun şi un masaj cu ulei lubrifiant, d-ăla de prezervative. Plus o votcă ! Cică la ei merge. O fi având toţi probleme cu spatele şi nu ştiu. O să încerc. Nu-i tocmai util să te stresezi în vacanţă, dar aşa sunt eu. Mă consum din nimic. Au trecut 30 de zile de când am terminat cu examenele şi nu-mi revin. Voi încerca să mă potolesc. Am senzaţia că mai trebuie să fac ceva, să-mi forţez neuronii şi să mai învăţ. Dar or să treacă toate. Mă întorc pe partea cealaltă. O oră vreau să mai dorm, doar atât. După o să iau ciocanul să îndrept tija de fier pe care se susţine corpul de buret al patului, o să dau cu var în bucătărie şi o să repar feonul. Ştraşnic plan, nu ?!

Aud scântei, ca nişte firişoare dintr-un cablu legat la priză, din care lipseşte ştecherul. Difuzorul de la televizor creşte în intensitate, proiectând lumini difuze pe tavan. „Preşedintele Băsescu a luat parte la…/ Se adaugă ulei de măsline peste…/ Eliminarea echipei Unirea Urziceni din…/ În Braşov sute de persoane au ieşit în stradă, în faţa prefecturii pentru a-şi cere drepturile.” Flasuri şi milisecunde de întuneric între programe. Acelaşi arătător lipit de butonul Up, uzat de la prea multă folosinţă. Bătaie sacadată ca gongul clopotului de la biserică… Şi simt că-mi explodează tâmplele.

– Mai lasă o dată televizorul ălă ! Nu vezi că dorm ! Nici în vacanţă nu mă pot odihni ? Ce pizda mă-sii !

– Hai un pic ! Nu te mai supăra atâta! Ştii că dincolo doarme taică-to şi Alex e la desene. Unde vrei să stau ?

– Du-te de bea-ţi cafeaua în bucătărie şi lasă-mă să dorm ! Ori ia o carte şi citeşte ! Ai cu zecile lângă pat ! Numai fă LINIŞTE !!! Mi-o fi ajuns sesiunea asta. Habar n-ai cât de obositoare a fost.

– Dar ce, nu ţi-ai revenit după o lună ? Alţii în vacanţă muncesc şi-şi scot bani de buzunar. Tu leneveşti tot timpul. Când eram de vârsta ta stăteam la serviciu opt ore pe zi. Nu mai ştiam ce e ăla somn. Şi tu te vaiţi mai ceva ca o babă. Îl dau mai încet ! Dormi acolo.

După câteva minute.

– Dar chiar nu te gândeşti şi tu un pic la tine ? De unde atâţia…

– Gata, frate, am înţeles ! De când am venit altă placă n-ai. Îmi caut de muncă, numai să scap de gura ta, stai liniştită. Nu contează ce fac la facultate, nu contează notele mele, tre’ să muncesc şi gata… În timpul meu liber, în loc să mă distrez, tre’ să mă duc la muncă. Morţii mă-sii de viaţă !

Aşa face mereu. Tocmai când visez mai frumos, mă trezeşte cu televizorul şi cu reproşuri acide. Arunc pătura pe jos, îmi trag pantalonii de pijama până-n gât şi mă duc în bucătărie. Îmi aprind o ţigară din pachetu’ de Malboro roşu al lui taică-mio şi aştept. Tre’ să se trezească şi el, trebuie o dată să se trezească ! Să vedem atunci !

Alex vine primul şi mă ia în braţe. „Măcar tu ! Dă-mă un pic pe spate ! Uite aici jos !” Cu palmele de copil de 5 ani, bolnav de encefalită, gânguind în limba lui de neînţeles, mi-a atins zona inflamată. Palpa uşor, dar constant. I-am sărutat creştetul, mi-am înfipt degetele în părul său ciufulindu-i freza, şi l-am trimis la desene. Mai am două fumuri. Salamul e în frigider şi mi-e lene să-l scot. Am obiceiul de a mânca dimineaţa sandvici la toaster. Aştept cinci minute până se aprinde ledul verde, ung prima felie cu unt, adaug parizer şi-o felie de caşcaval şi o bag la prăjit. Îmi plac lucrurile crocante, au o savoare a lor. Dar să nu-mi fi dat pâine prăjită. Avea bunică-mea obiceiul de a o lăsa pe plita din cuptor până se ardea. Gust de scoarţă afumată. Nu face bine la stomac, mă irită şi-mi provoacă voma !

Stau. Sting chiştocul şi scot aparatul din priză. Torn două rânduri de ketchup şi aştept să se răcească.

– Ce-i cu tine la ora asta ? N-ai somn ?

– Aş avea somn, dacă maică-mea ar dormi mai mult şi nu mi-ar mai face capul pilaf de la prima oră. Nu mai suport ! Pe bune acum, nu mă pot odihni în nicio zi de la Dumnezeu, că dă ea drumu’ la televizor.

– Ştii că se culcă o dată cu găinile şi după 6 nu mai are somn. Înţelege-o.

– Înţeleg tati, pe bune că înţeleg ! Dar în fiecare zi să-mi spună despre alţii că muncesc şi că-şi câştigă bani de vacanţă, nu mi se pare chiar normal. Am zis că mă duc la muncă, dar unde ?! În oraşul ăsta de căcat nu găseşti nimic. Am fost doar în Târgovişte la Alina, ai văzut şi tu, nu angajează pe perioada verii. La Impact nu vor să-mi dea bani, că cică tre să-mi fac eu o emisiune şi apoi să-mi găsesc sponsori, ce să mai fac ?! Spune tu, acum ? Crezi că nu vreau ?

– Te cred ! Însă maică-ta nu zice cu răutate, nu o judeca, tot în folosul tău o face. Gândeşte-te că iei un ban şi poţi pleca apoi unde vrei. E altceva când ştii că munceşti pentru tine ! Nu te obişnui doar cu ce îţi pică din cer, luptă şi tu un pic. Pui un ban deoparte şi poţi pleca la mare. Nu asta vrei ?!

– O să mă duc… Caut şi azi ! Fie ce-o fi…

Cu aceiaşi blugi spălăciţi, tricou negru cu imprimeu şi adidaşi maro, m-am suit pe bicicleta albastră, făcută cadou de bunica. Am zis să mai încerc la fabrica de globuleţe, unde mai fusesem cu un an în urmă. Ştiam că acolo oamenii vor fi deschişi şi mă vor reaccepta în mediul lor. La 16 ani am fost primul copil care a intrat într-o fabrică de decorat globuleţe de pom. Printre femei, arome puternice de motorină şi miros de bronz, am învăţat să las în urmă meciurile de fotbal, seminţele şi berile. Un intrus, ce a devenit treptat unul de-al lor. Zile frumoase, cu prime în bani şi în pungi masive cu păstrăv. Era o tipă însărcinată în luna a 8-a, se ocupa cu ambalatul, ce mi-a spus că ar vrea să aibă un copil ca mine, creţ şi cu zâmbetul pe buze. Şi mă simţeam bine. Decoram copăcei, cercuri de culori diferite, pe care le trasam cu aracet şi apoi cu glet, frunze şi steluţe, modelele detestate de toată lumea, dar am învăţat. Voiam să-mi strâng un ban de buzunar să plec la mare. Nu ştiu câţi din colegii mei de liceu practicau job-ul de vară pentru a pleca pe undeva, dar nu-mi păsa. Important era că mă simţeam bine, mă odihneam după-amiază şi apoi ieşeam la plimbare, fără buzunarele goale. Aşa m-am obişnuit, să am mereu pus ceva deoparte. Cred că mi se trage de la bunicu’, el avea pasiunea asta. Nu era zi în care să-mi fi spus că nu are, chiar dacă mai era o săptămână până la pensie.

Şi am pornit, am străbătut toată Republicii, am suit panta de pe Patrana, lăsând în urmă Biserica Catolică, şi am ajuns. Dulăul negru mă aştepta. Îl mai văzusem odată în cartier. Cădirea este amplasată într-un loc liniştit, tocmai bun pentru relaxare. Lângă spitalul de nebuni, la 200 de metri. În spate deal, cu alei pavate şi sus un azil. Vara cântă guguştiucii, privighetorile şi cocoşii vecinilor. O curte mare, cu un zarzăr în ea, un tractor-epavă şi paratrăznet decorat în instalaţie de pom. Clădire mică, ca un hambar cu etaj. La parter, pe partea stângă stau băieţii de suflat alături de cei de la tăiat cartonul pentru cutii. În stânga o uşă mare, un perete cu  geamuri pentru comunicat şi sala unde se lucrează. 8 mese tip cantină, cu un singur blat şi nu foarte înalte, pe fiecare un borcan de aracet, o farfurie cu glet şi un set de pensule tip unu, subţiri şi uşor decupate cu lama pentru a fi cât mai sigure la trasat liniile, mai ales că se lucrează pe sticlă. La etaj, birourile şefilor. Mereu m-am înţeles bine cu ei…

Am deschis poarta.

– Ce faci Mihnea ? De când nu te-am văzut. Dă-te-n coa’ să te pup.

– Săr’mâna. Ce faci Jeni ?

– Ce dracu să fac, pe la muncă. Nu ştii cum e ? mi-a răspuns cu zâmbetul pe buze. Tu ce faci ?

Jeni e o tipă super de treabă, rebelă, cu mulţi cercei şi brăţări, un model old-school de calitate. Părul îl are de culoarea bronzului combinat cu argint, mereu strălucitor. Fiica ei a fost colegă de liceu cu mine, ce-i drept un an că după eu m-am dus la facultate şi ea mai avea doi până la bac.

– Am luat şi eu vacanţă şi mă gândeam dacă mai au ăştia nevoie de mine ?

– Ce să mai aibă nevoie, dă-i în pizda mă-sii, e full. Nici bani nu au să ne dea. Tot salariul ăla de căcat e.

– Deci, slabe speranţe, nu ? mă gândeam si eu, na, o lună acolo, mai iau un ban şi mă zbor iar la mare.

– Nu ştiu ce să zic, Mihnea, du-te pân’ la Şefa, vezi că e în birou, sau vorbeşte cu Silvia.

– La Şefa nu mă duc nici să mă tai. Nu mai ştii de anul trecut. Am terminat gloabele alea cu stele şi m-a chemat. De unde măsa să mai vin, eram tolănit pe plajă, cu paharul de bere lângă mine şi ţigara aprinsă. I-am zis, frate, nu mai pot veni. Ea că nu şi nu, că încă o lună, că are nevoie de mine.

– Păi ce, mă, nu te-am sunat eu ? râde.

– Păi da, că am şi uitat, şi n-am mai venit. Începeam şi facultatea. Asta sigur nu o să mă mai ia acum, pot să stau şi peste program fără bani, şi tot nu mă mai ia. Dar, na, încercam şi eu.

– Mă, du-te. Dacă tot ai venit, de ce să pleci aşa cu mâna-n cur. Ori laie, ori bălaie. Ce te doare gura ?

– Hai mai dă-o în puii mei. Mă duc să vorbesc cu Silvia.

– Vezi că e în sală.

– Hai că după stăm la o ţigară.

– Dar repede, că ştii  cum trece pauza. Nu apuci să-mbuci ceva, să tragi o pipă, că gata.

  În sală acelaşi miros devenit parte din mine. Eram din nou la primul loc de mucă. Fetele erau aşezate la mese, unele mai lucrau pentru normă, altele îşi scoteau sandvişul.

– Neaţa. Ce făşeeeţiii ?!

– Mihnea, ce faci mey nebunule. Ai trecut şi tu pe la noi ? zice Silvia. Şi dăi cu pupături, ia toate mesele, toate tipele, pe două nu le cunosc, aşa că nu mă bag şi reiau conversaţia.

– Ce să fac, uite şi eu pe aici ?

– Cum mere cu faculta ?

– Bine, chiar foarte bine.

– Vreau şi eu să mă apuc de una, mi-am depus dosaru’ la Valahia pe Relaţii Publice. Fie ce-o fi. Dar, na, vreau şi „baba” să aibă facultate.

– Hai, lasă vrăjeala că eşti tânără. Ce, dacă ai copil şi soţ acasă, gata, eşti babă  acum ?

– Păi ştii cum se zice.

– Auzi, ştii de ce am venit ? Te rog şi eu ceva, dar hai pe hol să vorbim, că în pereţii ăştia nu am încredere.

– Stai să duc cutia asta şi mergem.

Am ieşit pe hol, lângă paletul cu globurile de export şi i-am spus:

– Cum mai merge treaba pe aici ? Mai e de muncă ?

– Da, Mihnea, e mult de muncă, dar ştii cum e. De ce mă-ntrebi ?

– Păi, mă gândeam, dacă mai aveţi nevoie şi de mine pe aici ? Şi zâmbetul i s-a dilatat instant.

– Îmi pare rău, Mihnea, dar suntem deja prea mulţi. Sunt comenzi, nimic de zis, dar nu mai sunt locuri. Nu ştiu ce să zic, du-te până la Şefa, ea ştie mai mult.

– Nu, mersi. Nu mă duc la ea. Dacă mi-ai spus tu, nu mai are sens. Mersi mult.

– Şi altceva, ce zici că mai faci ? încerca să mă binedispună. Însă nu mai avem chef de conversaţii stereotipe.

– Toate cum le ştii. Mersi mult. Eu cam trebuie să plec. Ne mai auzim, da ?

– Bine, Mihnea. Spor cu facultatea.

Să-mi bag pula, ce oameni frate. Dacă nu poţi o dată să faci ca ei, a doua oară îţi trântesc uşa-n bot. Ghinion. Cum morţii mă-sii mă duc acasă şi îi zic mamei că nu am rezolvat nimic nici azi ? Asta e. Vreau un moment de linişte. De o fi să mă iau iar la ceartă cu ea, mă voi duce la bunica. Mă voi trănti în pat, voi fuma o ţigară şi voi citi ceva. O să fie bine, trebuie. Altfel îmi plezneşte capul.

– Jeni, nu mai stau. Nu s-a rezolvat nimic, asta e. I-am spus cu oaresce regret în glas.

– Nu mai fi trist, mey. Dă-o în pizda mă-sii de treabă. Şi aşa aici e ca un căcat. Dacă aflu ceva, te sun. Poate o pleca una de aici.

– Da, Jeni, dar îmi trebuia acum. E şi aşa târziu. Ne-au ţinut ăştia la facultă de ne-au sărit neuronii, nu se mai termina odată sesiunea. Dar poate găsesc în altă parte.

– Mult succes ! Ne auzim. Hai că tre’ să intrăm. Te pup.

M-am suit pe biclă şi am galopat ca un nebun. Voiam să las în urmă locul ce-mi fusese refuzat, să îmi bată soarele în ţeastă şi să alerg, doar atât. Nu contau maşinile şi gropile. Liber, liber ca întotdeauna. Fuck this ! O să vină şi a doua şansă.

Când să apuc pe Libertăţii, am cotit-o pe bulevard, am ieşit prin parc şi m-am dus pe baraj. Încă o pantă, muşchi întinşi la maxim, durere în rotulă şi multă transipraţie. Afară erau 35 de grade. Am oprit la primul pilon de lângă debarcader. Barajul era liniştit, pescarii cu berile în mână trăgeau din ţigară şi din undiţele goale, iar totul părea calm. Dintr-o dată am eliberat toată tensiunea acumulată, mi-am scos un Kent, l-am apris, am tras două fumuri puternice şi am închis ochii. Hainele mi se păreau goale, atârnând fără vreo noimă pe trupul meu. Îmi bag pula, mâine mă duc iar în Târgovişte. Oi găsi ceva acolo, şi aşa nu am fost la Vali, doar îl cunosc, mă bag la trustul lui şi gata.

Aş vrea să pescuiesc, pe bune că e fain să stai pe baraj să pescuieşti. E atâta linişte, te simţi ca la mare, doar tu şi apa din faţa ta. Avantajul la noi este că, pe lângă apă mai vezi şi dealul ce înconjoară oraşul, crucea de la carieră sub care scrie Băile Pucioasa şi munţii deasupra Fabricii de Ciment, de la Fieni. Plus Biserica din Şerbăneşti de pe malul celălalt şi pontonul de la debarcader. Înainte era staţiune de agrement, veneam cu ai mei şi ne dădeam cu hidrobicicleta pe Ialomiţa, stătea la plajă şi jucam cărţi. Odată i s-a rupt salteau lu’ unchi-mio, avea de-aia gonflabilă de dădeam la pompă tot familionul. S-a dus dreacu, a intrat un băţ în ea. Noroc că ştiau să înoate şi noroc că nu eram pe acolo. Acum e proprietate privată. Nu sunt în stare nici de luciul apei să se îngrijească. Să le fie de bine, dar e păcat.

Vara când e foarte cald, vezi pe apă, ieşind din stufăriş raţe şi lebede. Habarn am de unde au apărut. Puţin îmi pasă, dar sunt faine, e ca un heleşteu. Dacă s-ar putea traversa de-a latul, ar fi o minunăţie.

Sună telefonul. Ştiu că e maică-mea. Îi răspund şi-i zic că vin în 10 minute. N-am chef să mănânc, mi-am luat mai devreme un sandvici de lângă parc, un burger cu varză, castraveţi muraţi, ketchup şi maioneză. Mi-a pierit pofta. Dar tre’ că şi aşa am pierdut o grămadă de kile în sesiune.

Cobor panta în viteză şi tot drumul nu pun frână. Îmi place viteza şi vântul ce-mi aruncă pletele în spate. Trec pe lângă Licurici, urc spre staţia de epurare şi ies în DN71, pe lângă Petrom şi troiţă, cotesc pe lângă Biserică, pe Avram Iancu, o salut pe bunica de pe platou şi o tai spre Libertăţii. Îmi iau bicileta în cărcă şi dăi şi urcă patru etaje. Îi pun încuietoarea şi mă descalţ.

– Ce ai rezolvat ? mă întreabă mama.

– Nimic, nu aveau nevoie de mine.

– Păi vezi, dacă nu te-ai dus anu trecut când te-au chemat ! Acum stai şi roagă-te de ei. Deja simţeam că tesiunea capătă proporţii.

– Mamă, mă duc mâine iar în Târgovişte, mă duc la Vali la Trust, că n-am mai apucat să vorbesc şi cu el. Asta e, fac naveta 20 de kilometri, că n-oi muri dintr-atât.

– Păi ce o să iei, o să dai pe navetă. Nu rezolvi nimic.

– Lasă, frate, că nu-i chiar aşa. Merg cu trenu. Nu ştii că e în staţie la Romlux. Doar cobor şi ajung la el. Cât măsa face trenu ? Un leu, doi.

– Bine, du-te şi vorbeşte şi cu taică-to şi vino la masă că se răceşte mâncarea.

Nu mai am niciun chef. Şi nici de munca asta. Ce, am ajuns să fac şi naveta acum, pentru o amărâtă de lună ? Nu o să strâng mai nimic. Mă duc la tăică-mio.

– Ce să fac, zi şi tu. Aştia nu au nevoie de mine. Să mă duc iar în Târgovişte ? Poate rezolv ceva la Vali, ăla cu ziarul, unde am mai publicat eu proze scurte.

– Nu ştiu, du-te, vezi şi tu, dacă merge rămâi, dacă nu, mai cauţi. Tre să fie un loc şi pentru tine. În plus au anuntat ăştia la televizor că patronii caută angajaţi pe timpul verii.

– Da, dar nu şi în Dâmboviţa. Nu au specificat acest lucru ?

– Au zis în general. Le iese şi lor ceva la afacerea asta. Hai, du-te şi mănâncă şi dormi o oră.

Iau două guri, o pun la loc şi mă întind în pat. Mă doare capul, simt mii de impulsuri nervoase ce intră în contact, ce produc scântei şi îmi ard encefalul. Deschid suprapozabilul, iau un algocalmin şi un paracetamol sinus şi mă învelesc bine. Maică-mea s-a trezit şi mă lasă-n pace. S-a dus jos cu Alex. Pot dormi liniştit. În sfârşit.

Şi alerg, alerg neîntrerupt. Pietre cad în faţa mea. Sunt tot pe biciletă. O vacă e moartă la marginea şanţului, ies viermii din ea, copacii iau foc instantaneu, drumul se dilată, devine cauciuc, maşinile se topesc lăsând oamenii goi. O femeie ţipă la braţ cu copilul în flăcări. Flăcări şi pe ghidon, pe cadru, pe apărătoarea-spate. Mi-e cald, foarte cald. Arunc tricoul de pe mine şi-mi văd pielea cu băşici fierbând. Scot bidonul cu apă şi torn. E benzină, iau foc. Mă ardeee !

Auuuuuuuuuuuu !!! Respiră, respiră, adânc şi uşor. Aşa, uşor. Am fruntea plină de broboane de transpiraţie, tricoul e flească. Să-mi bag pula în el de coşmar, morţii mă-sii, nici de somn nu mai am parte în ultima vreme. Nu mai Poootttt ! Arunc pătura de pe mine, mă duc în bucătărie, scot sticla cu apă de la congelator şi o dau pe gât. Gust de clor, apă de chiuvetă. Ieri aveam minerală; s-a făcut ciorbă. Mă agăţ de cratiţa cu musaca, iau un polonic, îl îndes printre dinţi şi dau drumu la apă caldă. Vreau un duş. Nu ştiu ce am ! De câteva zile tot am coşmaruri, visez tot felul de tâmpenii ce nu au legătură între ele. Am crezut că după ce voi scăpa de examene mă voi potoli. Degeaba. Cu tălpile goale lipocesc pe gresie. E rece şi curată. Iau prosopul din şifonier, gelul de duş şi şamponul şi aştept valul de căldură. Dar atunci intră mama.

– Hai că am o veste bună pentru tine.

– Ce, ai tu o veste bună pentru mine ? De unde şi până când ?

– Am vorbit cu Vica. Are nevoie de cineva la spălătorie. A zis că trece mai încolo să vorbească cu tine.

– Dar stai, ce treabă am eu cu spălătoria auto ? Dezbrăcat până la brâu încercam să mă bag în baie.

– Păi n-ai, dar vine şi îţi zice ce să faci. Nu e greu, o lună nu mori. După faci ce vrei. Ştii cât de mult vreau să pleci la mare.

– Mă bucur că tu îţi doreşti, dar după zilele astea voiam să-mi bag picioarele în ea de mare. O să vorbesc cu ea. Lasă-mă acum să fac un duş.

Un surâs s-a ivit pe sub obrajii neraşi. Simţeam în interior un început de bucurie.

– Şi să nu zici că tu mi-ai găsit şi acum un loc pe vară, da ?

– Nu-ţi zic, dar ştii că aşa e. Şi la globuleţe, cum a fost. Nu tot eu am vorbit cu Cristina ?

Am trântit uşa cu putere, dar zâmbeam. Chiar dacă am prostul obicei de a mă certa cu maică-mea, ştiu că mai are, din când în când, dreptate. Deja vedeam plaja Costineştiului, cu multe ţâţe dezgolite, cu buci ondulate şi da, White Horse, unde bere-i ieftină şi e muzica de calitate. Apa curgea nepăsătoare pe pieptul meu, dar gândurile zburau. Aminalul făcea baie şi sufletul hoinărea, lipindu-se de pereţi ca o muscă într-un borcan. Am ieşit zâmbind. Voi accepta. E înjositor, dar nu am ce face. Un ban în plus nu strică. Restul o să-l iau de la bunici. Bunică-mio mereu mă întreabă de medii, vrea să se mândrească cu mine. Nu o să-i spun că mă voi duce la spălătorie. El vrea să mă vadă profesor. Este şi ambiţia mea. Dar până atunci mai e timp. Stau relaxat ! În sfârşit relaxat ! Oricum mă voi duce la bunica. De mâine o să fie altceva. Nu ştiu nimic despre acest altceva, dar oricum e ceva-altceva.

E cinci şi maică-mea a deschis uşa. Vica, cu zâmbetul pe buze, s-a aşezat pe canapea în sufragedie.

– Nu vrei să mergi la spălătorie ? Nu e mare lucru de făcut. Te învăţ. Doar să nu fi alergic la soluţiile de curăţat. Că altfel, nu poţi să ne ajuţi.

– Nu, nu am niciun fel de problemă. Sunt perfect sănătos, vorba medicului; am încuviintat eu.

– Bun atunci. Sunt soluţii diverse, soluţii de motor, de cauciuc, de parbriz, de caroserie. Nu sunt multe şi le înveţi, că eşti băiat deştept. În plus nu vei avea şi mănuşi dacă te ajută mai mult, dar cu siguranţă nu vei avea nevoie de ele. E vară, ce naiba. Dai un jet pe tine, te mai răcoreşti niţel şi bineînţeles, că am uitat să îţi zic, vei avea şi pauze. Nu mereu vin maşini. A, şi bacşiş. La noi, banii pe care îi lasă un client se adună laolaltă, într-o puşculiţă, iar la sfârşitul zilei se împart în mod egal. Deci ?

– Accept. Când ar trebui să vin ? Inima îmi bătea cu putere. Îmi imaginam că ne vom bătea cu apă în pauze, că vom pune furtunurile unii pe ceilalţi şi ne vom simţi bine.

– De mâine e ok ?

– Da, e perfect. Mai trebuie să-mi iau ceva ?

– Nişte lucruri subţiri şi neapărat o pereche de papuci, că nu vei putea lucra în adidaşi.

– S-a făcut.

– Bun, mâine la 8 să fii la Spălătorie. E în Trainica, exact lângă pod. O găseşti, se vede din Porcărie. (Şi râde..).

Maică-mea se bucura. Ştia că nu e o muncă „nobilă”, dar măcar era sigură că nu voi rămâne la stadiul ăsta şi că este doar un job de vară.

– Ai văzut că se poate, numai trebuie să vrei.

– Şi eu am vrut, dar dacă nu s-a putut, de unde ?

Eram fericit. Mă vedeam superior tuturor celor care stau acasă şi freacă pisoiul, simţeam că cineva are nevoie de mine. I-am mulţumit în gând mamei că m-a salvat şi de data asta şi am plecat la magazin să-mi iau papuci, d-ăia la 38 că nu trebuie să prezint moda. Am scos apoi bicileta, m-am dus la bunica, am pus-o pe balcon şi am luat-o la inspectat. Ţin frânele ? Ţin ! Schimbă viteza ? Schimbă ! Are vaselină ? Are, cam puţin, dar are. Las’ că-i dau eu un duş de nu se vede, şi aşa e mizerabilă. Surubul de la pinioane era slăbit, l-am strâns, i-am verificat presiunea din cauciucuri la Petrom. Gata de o nouă excursie…

Trebuie să mă odihnesc mai devreme în seara asta. Îi cer 10 lei bunicii pentru suc şi îmi iau un pachet de ţigări. Nu ştie nimeni că fumez, nici nu trebuie. O rog să-mi facă o porţie mare de cartofi cu ou şi înfulec pe nerăsuflate. Iau Castelul şi mă apuc de citit. O oră, mi-am propus, doar o oră şi mă voi băga la somn.

Dorian Dron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole asemanatoare